Uniunea Europeană are nevoie de o strategie industrială curată mai realistă, construită nu doar pentru reducerea emisiilor, ci și pentru securitate economică, competitivitate și reducerea dependențelor față de China și Statele Unite, arată un raport Carnegie Europe. Autorii Milo McBride și Pauline Gerard susțin că vechile ipoteze europene, bazate pe cooperare climatică largă și comerț liber, nu mai sunt suficiente într-o lume marcată de șocuri energetice, blocaje în lanțurile de aprovizionare și politici industriale tot mai agresive.
Pe scurt
-
Raportul spune că Europa este prinsă între doi poli de putere energetică și industrială: importă o parte majoră din gazul natural lichefiat american și consumă o parte importantă din exporturile chineze de tehnologii curate.
-
Europa are atuuri clare în tehnologii de rețea, turbine eoliene, turbine geotermale, invertoare, pompe de căldură, combustibili nucleari și reciclarea unor metale.
-
Vulnerabilitățile cele mai mari sunt în pământuri rare, grafit, nichel, cobalt, magneți, materiale pentru baterii, panouri solare și fier verde.
-
Autorii spun că Europa trebuie să prioritizeze: unele industrii trebuie produse acasă, altele dezvoltate cu parteneri de încredere, iar unele pot deveni produse de export.
-
Raportul cere reorientarea Global Gateway spre proiecte care folosesc tehnologii europene, mai ales rețele electrice, turbine eoliene, geotermie și proiecte legate de materii prime critice.
Pentru cititorul obișnuit, miza raportului este simplă: Europa vrea mașini electrice, energie curată, baterii, turbine, pompe de căldură, rețele moderne și industrie cu emisii reduse, dar nu produce suficient din tot ce are nevoie pentru această transformare. Dacă își înlocuiește dependența de petrol și gaze cu dependența de echipamente, materii prime și componente controlate de alte puteri, tranziția verde poate crea vulnerabilități noi.
Raportul arată că Uniunea Europeană a redus consumul de combustibili fosili după lansarea Pactului verde european, dar a schimbat o parte dintre vechile dependențe cu altele noi. Europa consumă peste jumătate din exporturile americane de gaz natural lichefiat și o parte importantă din exporturile chineze de tehnologii curate, de la panouri solare și baterii până la vehicule electrice, echipamente de încălzire, răcire și tehnologii de rețea.
Această poziție este riscantă din două motive diferite. Dependența de gaz natural lichefiat este imediată, deoarece prețurile și livrările pot fi afectate rapid de crize geopolitice. Dependența de tehnologii curate chineze este mai lentă, dar poate deveni o problemă industrială, comercială și de securitate, mai ales când componentele sunt folosite în infrastructură critică.
Autorii spun că răspunsul nu este renunțarea la tranziția verde, ci electrificarea cât mai mare a economiei europene cu energie curată produsă din surse sigure și, acolo unde este necesar, cu echipamente și materiale produse în Europa sau în țări partenere de încredere. În această logică, politica climatică devine și politică industrială, comercială și de securitate.
Raportul oferă o imagine mixtă a industriei europene curate până în 2030. Europa are domenii în care poate produce suficient pentru propria cerere și chiar pentru export, mai ales tehnologii de rețea, turbine eoliene, turbine geotermale, invertoare, pompe de căldură, electrolizoare și unele componente nucleare.
Tehnologiile de rețea sunt unul dintre cele mai importante atuuri. Transformatoarele, cablurile, switchgear-ul și invertoarele sunt esențiale pentru electrificare, iar raportul susține că Europa ar trebui să își dubleze eforturile în acest sector, inclusiv prin exporturi și proiecte externe finanțate european.
În schimb, Europa rămâne vulnerabilă în componente esențiale pentru baterii și magneți. Raportul estimează că, într-un scenariu favorabil, Europa ar putea produce până în 2030 aproximativ 25% din materialele pentru magneți permanenți și 65% din celulele de baterii necesare, dar mult mai puține catozi și doar aproximativ 5% din anozii de care are nevoie.
Situația este și mai dificilă pentru unele materii prime. Grafitul, inclusiv grafitul natural, sintetic și procesat, este descris ca o vulnerabilitate severă, cu proiecte care ar acoperi cel mult 5% din cererea estimată. Pentru pământurile rare, raportul spune că Europa nu are nicio mină care ar putea fi activată până în 2030, deși procesarea pământurilor rare ar putea fi dezvoltată dacă materia primă ar fi obținută din afara Europei.
Nichelul și cobaltul sunt, de asemenea, puncte slabe. Producția europeană minieră pentru aceste materiale ar acoperi doar aproximativ 5-10% din cerere, cu puține perspective de creștere. Litiul este prezentat mai favorabil, deoarece există proiecte care ar putea susține producția internă, inclusiv prin reciclare.
O veste mai bună vine din reciclarea metalelor. Raportul arată că Europa are capacități importante pentru reciclarea cuprului și aluminiului, cu potențial teoretic de a acoperi aproape 50% din necesarul de aluminiu și 30% din cel de cupru. Problema este că deșeurile metalice pot fi exportate, iar exportul lor reduce materialul disponibil pentru industria europeană.
Industria grea ridică alte dificultăți. Dacă toate proiectele de oțel curat pornesc la timp, Europa ar putea muta o parte importantă a producției spre cuptoare electrice cu arc, cu emisii mai reduse decât furnalele clasice pe cărbune. Dar această schimbare creează un deficit mare de fier verde, estimat la aproximativ 80%, și nu rezolvă complet problema calității oțelului pentru aplicații strategice.
Raportul avertizează și împotriva unei politici industriale prea generale. Nu toate sectoarele trebuie tratate la fel. Magneții și bateriile sunt considerate priorități de securitate și ar trebui produse, măcar parțial, în Europa. Materiile prime critice trebuie dezvoltate atât în Europa, cât și prin parteneriate cu state de încredere. Tehnologiile de rețea, geotermia și turbinele eoliene sunt domenii unde Europa poate exporta și construi influență industrială.
Autorii critică și logica prea largă a unor instrumente europene. Industrial Accelerator Act poate ajuta prin cerințe de conținut local, dar raportul avertizează că regulile propuse sunt prea slabe și prea largi. Dacă prea multe țări terțe sunt considerate eligibile pentru statut de „origine UE”, companiile chineze ar putea produce în aceste țări și intra pe piața europeană fără transfer real de tehnologie către firme europene.
Soluția propusă este inversarea logicii. În loc ca toate țările cu acorduri comerciale să primească automat acces preferențial, Uniunea Europeană ar trebui să acorde acest statut selectiv, ca instrument de negociere. Criteriul nu ar trebui să fie doar locul unde se produce, ci și cine controlează compania, astfel încât producția unei firme dominate de China să nu fie tratată automat ca producție neutră doar pentru că are loc într-o țară parteneră.
Raportul cere și schimbarea modului în care Europa își folosește politica externă verde. Uniunea Europeană și statele membre au semnat aproximativ 300 de pacte verzi în peste 60 de țări, dar multe sunt prea generale. Autorii spun că aceste acorduri trebuie transformate în proiecte industriale concrete, legate de tehnologii, lanțuri de aprovizionare și parteneri specifici.
În zona materiilor prime critice, Europa are deja aproximativ 65 de pacte cu circa 30 de țări, inclusiv Canada, Norvegia, India, Australia, Uzbekistan și Chile. Uniunea Europeană sprijină și 12 proiecte externe legate de materii prime, dar autorii spun că acestea sunt încă în stadii foarte timpurii și au nevoie de finanțare și infrastructură pentru a ajunge la scară.
Proiectele externe pot conta. O instalație de extracție și procesare a pământurilor rare în Africa de Sud ar putea acoperi aproximativ o cincime din cererea europeană, inclusiv pentru pământuri rare grele. Proiectele de grafit din Madagascar, Kazahstan și Groenlanda ar putea contribui cu aproximativ 19% din cererea europeană, deși un proiect din Ucraina rămâne blocat până la sfârșitul agresiunii Rusiei.
Raportul spune că Europa a investit prea mult capital diplomatic în hidrogen, deși aplicațiile sale curate sunt mai înguste decât se credea în urmă cu câțiva ani. Hidrogenul rămâne util în anumite domenii, precum îngrășămintele, amoniacul verde, combustibilii sintetici sau unele procese industriale, dar nu fiecare țară parteneră are nevoie de proiecte mari de hidrogen.
Global Gateway ar trebui, potrivit autorilor, să devină mai util pentru industria europeană. În loc să finanțeze preponderent proiecte solare, care riscă să ajute indirect industria chineză dominantă în panouri solare, Europa ar trebui să susțină mai mult proiecte de rețea electrică, turbine eoliene, geotermie și tehnologii unde firmele europene au încă avantaje.
Una dintre propunerile centrale este o inițiativă globală pentru rețele electrice. Aceasta ar finanța infrastructură electrică în țări cu cerere în creștere, folosind tehnologie europeană și, acolo unde este posibil, fabrici europene sau controlate de firme europene în regiune. Astfel, partenerii ar primi infrastructură necesară, iar Europa și-ar apăra industria de rețea.
India este indicată ca partener important, în contextul negocierilor comerciale cu Uniunea Europeană, al rolului său în reducerea dependenței de China și al emisiilor sale mari. Raportul sugerează că Europa ar putea sprijini industria eoliană în India, dezvoltarea unor inputuri solare precum lingouri și wafere, dar și proiecte de fier verde sau amoniac verde.
Japonia și Coreea de Sud sunt importante pentru că au capacități industriale rare în afara Chinei, mai ales în magneți permanenți și materiale active pentru baterii. Raportul susține că Europa ar trebui să încurajeze companii din aceste țări să producă în interiorul Uniunii Europene, pentru a reduce vulnerabilitățile din lanțurile de aprovizionare.
Canada, Brazilia, Australia, Africa de Sud, Kazahstan, Kenya și Maroc apar ca parteneri cu roluri diferite. Unele pot sprijini Europa cu minerale, altele cu procesare, energie curată, geotermie, turbine, grafit, pământuri rare, aluminiu verde, fier verde sau rețele electrice. Autorii cer ca parteneriatele să fie mult mai precise, nu doar acorduri generale despre climă sau energie.
Raportul include și o dimensiune de inovare. Europa ar trebui să folosească diplomația științifică pentru baterii cu mai puține materii prime critice, geotermie avansată, transformatoare solide, hidrogen geologic, combustibili sintetici și fuziune nucleară. Ideea este ca cercetarea să fie legată de sectoare în care Europa poate produce și scala tehnologii, nu doar de cooperare științifică abstractă.
Concluzia Carnegie Europe este că Europa nu trebuie să aleagă între decarbonizare și putere industrială. Tranziția verde poate deveni o sursă de autonomie, exporturi și securitate, dar doar dacă Uniunea Europeană își concentrează resursele pe domeniile unde poate câștiga, își protejează lanțurile vulnerabile și transformă politica externă verde într-un instrument industrial.