Actualul focar de Ebola din Republica Democrată Congo și Uganda ar putea deveni un moment decisiv pentru noua agendă a Uniunii Europene privind reziliența sanitară globală, susține Cosima Lenz într-o analiză publicată de CEPS. Miza nu este doar dacă UE poate trimite bani sau echipamente, ci dacă poate coordona parteneri, sprijini sistemele locale de sănătate și combate neîncrederea și dezinformarea într-o criză în care fiecare întârziere poate însemna noi lanțuri de transmitere.
Pe scurt
-
Actualul focar de Ebola a depășit 670 de cazuri confirmate, în principal în Republica Democrată Congo, dar și în Uganda.
-
Peste 135 de decese au fost confirmate, însă analiza CEPS avertizează că cifrele pot reprezenta doar o imagine parțială.
-
Focarul implică o variantă fără vaccin sau tratament eficient, potrivit analizei.
-
Reducerea finanțării americane pentru sănătate globală în 2025 a slăbit supravegherea, testarea, logistica și capacitatea de răspuns în mai multe țări.
-
CEPS spune că Uniunea Europeană trebuie să demonstreze că inițiativa sa de reziliență sanitară globală poate funcționa în practică, nu doar ca document strategic.
Republica Democrată Congo a mai trecut prin numeroase focare de Ebola de la identificarea virusului în 1976, inclusiv epidemia din 2018-2020, care a provocat peste 2.200 de decese. Actualul focar, declarat de Organizația Mondială a Sănătății urgență de sănătate publică de interes internațional la 17 mai, ridică însă probleme diferite.
Analiza CEPS arată că epidemia a depășit 670 de cazuri confirmate, în principal în Republica Democrată Congo, dar și în Uganda, cu îngrijorări tot mai mari privind o posibilă extindere spre Sudanul de Sud. Peste 135 de decese au fost confirmate, dar bilanțul poate fi incomplet din cauza dificultăților persistente de supraveghere, testare și raportare.
Focarul este îngrijorător nu doar din cauza bolii, ci și din cauza contextului în care se desfășoară. Potrivit analizei, varianta implicată nu are vaccin sau tratament eficient, iar sistemele de sănătate din regiune trebuie să răspundă într-un moment în care sprijinul internațional tradițional este mai slab.
CEPS leagă vulnerabilitatea actuală de reducerea substanțială a finanțării americane pentru sănătate globală în 2025. Timp de decenii, sprijinul Statelor Unite a susținut supravegherea epidemiologică, laboratoare, logistică, formarea personalului și mecanismele de răspuns la urgențe. Tăierile au eliminat personal-cheie, inclusiv o echipă specializată pentru răspuns la Ebola.
Într-un focar de Ebola, capacitatea de a identifica rapid cazurile, de a urmări contactele și de a convinge comunitățile să coopereze este decisivă. Dacă aceste mecanisme sunt slăbite, izolarea și urmărirea cazurilor devin mult mai dificile, iar boala se poate răspândi înainte ca autoritățile să aibă o imagine clară a situației.
Analiza citează avertismente potrivit cărora tăierile de finanțare au lăsat regiunea „periculos de expusă”, cu unități medicale care nu au suficient echipament de protecție sau capacitate de supraveghere. În astfel de condiții, răspunsul la epidemie nu depinde doar de tratamente, ci de funcționarea elementară a sistemului de sănătate.
Pentru Uniunea Europeană, acest focar devine un test al propriei agende de sănătate globală. După pandemia de COVID-19, UE a încercat să se prezinte ca un actor mai puternic în sănătatea globală, inclusiv prin Inițiativa pentru reziliență sanitară globală.
Această inițiativă pune accent pe sisteme de sănătate conduse de țările partenere, pregătire și răspuns la crize, diversificarea lanțurilor de aprovizionare și a capacităților de producție, încrederea în știință și o arhitectură globală de sănătate mai coerentă. CEPS notează că aceste obiective se potrivesc exact cu vulnerabilitățile scoase la iveală de actualul focar de Ebola.
UE a oferit deja sprijin financiar și tehnic pentru răspunsul la epidemie și a investit în ultimii ani în capacitatea africană de supraveghere, cercetare și pregătire, inclusiv în cercetare privind Ebola și în supravegherea apelor uzate. Pentru CEPS, aceste investiții sunt o expresie practică a obiectivelor europene, dar și un semn că așteptările față de UE cresc pe măsură ce alți donatori se retrag.
Prima mare provocare este coordonarea. În crize sanitare, banii nu sunt suficienți dacă actorii internaționali, autoritățile locale, organizațiile umanitare și instituțiile de sănătate nu știu clar cine face ce, cine decide și cum sunt împărțite responsabilitățile. Analiza arată că Statele Unite au fost mult timp principalul actor capabil să convoace și să coordoneze răspunsuri de acest tip, dar retragerea lor a afectat credibilitatea și capacitatea de coordonare.
CEPS notează că UE s-a definit deja ca facilitator și actor de coordonare în Strategia globală de sănătate din 2022 și în Inițiativa pentru reziliență sanitară globală. Dar formularea unei ambiții într-un document strategic nu înseamnă automat capacitatea de a o livra într-o urgență, în teren, cu actori multipli și resurse limitate.
A doua provocare este dezinformarea. În focarele de Ebola, neîncrederea în autorități, teoriile false despre originea bolii și suspiciunile față de actorii externi pot bloca testarea, izolarea, urmărirea contactelor și tratamentul. Dacă oamenii nu cred că boala există sau cred că intervențiile medicale sunt periculoase, răspunsul sanitar poate eșua chiar și atunci când există resurse.
Analiza amintește că Organizația Mondială a Sănătății a identificat dezinformarea ca o amenințare majoră pentru sănătatea globală. Pandemia a arătat cât de repede poate fi erodată încrederea publică, iar Ebola depinde în mod special de cooperarea comunităților, pentru că identificarea și izolarea rapidă a cazurilor sunt esențiale.
CEPS observă că inițiativa europeană privind reziliența sanitară recunoaște importanța încrederii în știință și a combaterii informațiilor false. Totuși, analiza spune că documentul oferă puține detalii despre mecanismele concrete prin care UE va sprijini comunicarea publică, actorii locali și combaterea dezinformării în timpul urgențelor sanitare.
Pentru ca reziliența să funcționeze în practică, UE trebuie să meargă dincolo de declarații. Asta înseamnă sprijin pentru comunicare locală credibilă, implicarea liderilor comunitari, consolidarea capacității autorităților sanitare de a explica riscurile și intervențiile, precum și pregătirea acestor mecanisme înainte ca o criză să izbucnească.
Analiza insistă că întrebarea nu este dacă UE poate înlocui Statele Unite sau dacă poate deveni cel mai mare donator global în sănătate. Testul real este dacă UE poate operaționaliza propria viziune: coordonare între parteneri, sprijin pentru prioritățile stabilite de țările afectate, încredere cu comunitățile și acoperirea rapidă a golurilor critice în supraveghere și răspuns.
Această abordare cere flexibilitate. Cadrele de dezvoltare pe termen lung sunt importante, dar într-un focar acut este nevoie de decizii rapide, sprijin adaptat la teren și capacitatea de a răspunde când sistemele sunt sub presiune.
Concluzia CEPS este că reziliența sanitară nu va fi măsurată prin strategiile publicate de guverne, ci prin capacitatea lor de a acționa când apar focare precum Ebola. Pentru Uniunea Europeană, întrebarea este dacă poate transforma viziunea sa despre reziliență într-o realitate tangibilă.