Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis că Italia nu a încălcat dreptul UE atunci când a impus vaccinarea anti-SARS-CoV-2 personalului militar din Ministerul Apărării, fără să aplice aceeași obligație personalului civil care lucra în același mediu. Dosarul a pornit de la un ofițer al armatei italiene, suspendat în 2022 după ce a refuzat să respecte obligația de vaccinare introdusă în timpul pandemiei.
Pe scurt
-
CJUE a decis că vaccinarea obligatorie anti-SARS-CoV-2 pentru personalul militar nu a constituit discriminare directă în temeiul Directivei 2000/78.
-
Diferența dintre militari și personalul civil din Ministerul Apărării se baza pe categoria profesională, nu pe religie, convingeri, dizabilitate, vârstă sau orientare sexuală.
-
Curtea spune că opoziția reclamantului față de vaccinare era formulată ca opinie privind sănătatea publică, nu ca „belief” protejat de directiva europeană.
-
Suspendarea fără salariu a ofițerului nu a fost analizată prin Carta drepturilor fundamentale, deoarece legislația națională nu implementa dreptul UE în acest punct.
-
Litigiul revine instanței italiene, care trebuie să soluționeze cazul în acord cu interpretarea dată de CJUE.
Cazul privește un ofițer superior din Corpul de Geniu al armatei italiene. La 10 ianuarie 2022, acesta a fost suspendat din funcție pentru că a refuzat vaccinarea anti-SARS-CoV-2 impusă personalului militar. Legislația italiană prevedea că vaccinarea era o condiție esențială pentru exercitarea activității profesionale, iar nerespectarea obligației ducea la suspendare imediată, fără efecte disciplinare și cu menținerea raportului de muncă, dar fără salariu sau alte remunerații pe durata suspendării.
Ofițerul a contestat măsura și a susținut că fusese tratat diferit față de personalul civil din același minister, care nu era supus obligației de vaccinare, deși putea lucra în același mediu și putea îndeplini sarcini similare. El a mai susținut că a fost discriminat indirect din cauza convingerilor sale, deoarece refuza vaccinarea, dar era dispus să facă teste COVID la fiecare 48 de ore.
Consiliul de Stat din Italia a trimis întrebări Curții de Justiție pentru a clarifica dacă obligația de vaccinare era compatibilă cu dreptul UE privind egalitatea de tratament la locul de muncă. Instanța italiană a întrebat și dacă suspendarea fără salariu putea încălca drepturile fundamentale ale ofițerului și ale familiei sale, inclusiv ale celor două fiice minore.
CJUE a decis mai întâi că diferența de tratament dintre militari și personalul civil nu intră în domeniul discriminării directe prevăzute de Directiva 2000/78. Directiva protejează împotriva discriminării pe motive expres enumerate: religie sau convingeri, dizabilitate, vârstă și orientare sexuală. În acest caz, diferența nu se baza pe unul dintre aceste motive, ci pe apartenența la personalul militar.
Curtea a arătat că directiva europeană nu acoperă discriminarea pe baza categoriei profesionale sau a locului de muncă. Militarii și civilii din Ministerul Apărării intrau sub regimuri diferite de muncă și statut profesional, iar această diferență nu este, prin ea însăși, un motiv protejat de Directiva 2000/78.
În privința discriminării indirecte, Curtea a analizat dacă refuzul vaccinării putea fi considerat o „convingere” în sensul dreptului UE. Directiva protejează religia și convingerile filozofice sau spirituale, dar nu acoperă orice opinie politică, științifică sau de sănătate publică.
Ofițerul italian și-a bazat refuzul pe argumente privind eficiența vaccinării, riscurile vaccinului, comparația dintre vaccinare și testarea periodică și documente științifice care contestau alegerile autorităților italiene în gestionarea pandemiei. CJUE a decis că aceste argumente reprezintă opinii privind sănătatea publică, nu „belief” în sensul Directivei 2000/78.
Curtea a spus că reclamantul nu se opunea vaccinării pe baza unor convingeri religioase, filozofice sau spirituale proprii, ci contesta deciziile autorităților italiene în materie de sănătate publică. Din acest motiv, diferența de tratament invocată nu intră nici în domeniul discriminării indirecte pe motiv de convingeri.
Cea de-a treia întrebare privea suspendarea fără remunerație. Ofițerul susținea că măsura l-a împiedicat să își întrețină familia, inclusiv soția și cele două fiice minore, și că ar încălca articolele din Carta drepturilor fundamentale privind demnitatea umană și drepturile copilului.
CJUE nu a analizat fondul acestei acuzații prin Cartă. Curtea a amintit că drepturile din Cartă se aplică statelor membre numai atunci când acestea implementează dreptul Uniunii. În acest caz, după analiza primelor două întrebări, Curtea a constatat că legislația italiană privind vaccinarea obligatorie a militarilor și suspendarea pentru refuz nu intra sub dispoziția relevantă a Directivei 2000/78 și nu exista o altă legătură cu dreptul UE.
Prin urmare, articolele 1 și 24 din Cartă nu erau aplicabile litigiului principal. Această concluzie nu înseamnă că instanțele italiene nu pot examina măsura prin dreptul constituțional sau legislația națională, ci doar că, în acest dosar, CJUE nu a identificat o bază de drept UE pentru analiza prin Cartă.
Hotărârea lasă instanței italiene soluționarea litigiului concret. CJUE nu decide dacă ofițerul trebuie reintegrat, despăgubit sau menținut în situația stabilită de autoritățile italiene. Instanța națională trebuie să aplice interpretarea CJUE și să decidă cauza aflată pe rol.
Decizia stabilește însă o limită importantă pentru invocarea dreptului european antidiscriminare în astfel de dosare. O diferență între militari și civili nu este automat discriminare în sensul Directivei 2000/78, iar opoziția față de o politică publică de sănătate, formulată prin argumente științifice sau administrative, nu este automat protejată ca religie sau convingere filozofică.
Hotărârea a fost pronunțată la 18 iunie 2026 în cauza C-522/24, Ministero della Difesa. Sesizarea a venit de la Consiglio di Stato din Italia, într-un litigiu privind suspendarea unui ofițer al armatei italiene care a refuzat vaccinarea obligatorie anti-SARS-CoV-2 impusă personalului militar.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis că obligația de vaccinare anti-SARS-CoV-2 impusă personalului militar din Ministerul Apărării din Italia nu a constituit discriminare în sensul dreptului UE privind egalitatea de tratament la locul de muncă. Dosarul a pornit de la un ofițer al armatei italiene, suspendat în 2022 după ce a refuzat vaccinarea obligatorie introdusă în timpul pandemiei.
Pe scurt
-
CJUE a decis că vaccinarea obligatorie anti-SARS-CoV-2 pentru personalul militar nu a constituit discriminare directă în temeiul Directivei 2000/78.
-
Diferența dintre militari și personalul civil din Ministerul Apărării s-a bazat pe categoria profesională, nu pe religie, convingeri, dizabilitate, vârstă sau orientare sexuală.
-
Curtea spune că opoziția reclamantului față de vaccinare era formulată ca opinie privind sănătatea publică, nu ca „belief” protejat de directiva europeană.
-
Suspendarea fără salariu a ofițerului nu a fost analizată prin Carta drepturilor fundamentale, deoarece Curtea nu a identificat o legătură suficientă cu dreptul UE.
-
Litigiul revine instanței italiene, care trebuie să soluționeze cauza în acord cu interpretarea dată de CJUE.
Cazul privește un ofițer superior din Corpul de Geniu al armatei italiene. La 10 ianuarie 2022, acesta a fost suspendat din funcție pentru că a refuzat vaccinarea anti-SARS-CoV-2 impusă personalului militar. Legislația italiană prevedea că vaccinarea era o condiție esențială pentru exercitarea activității profesionale, iar nerespectarea obligației ducea la suspendare imediată, fără sancțiune disciplinară și cu menținerea raportului de muncă, dar fără salariu sau alte remunerații pe durata suspendării.
Ofițerul a contestat măsura și a susținut că fusese tratat diferit față de personalul civil din același minister, care nu era supus obligației de vaccinare, deși putea lucra în același mediu și putea îndeplini sarcini similare. El a mai susținut că a fost discriminat indirect din cauza convingerilor sale, deoarece refuza vaccinarea, dar era dispus să facă teste COVID la fiecare 48 de ore.
Consiliul de Stat din Italia a trimis întrebări Curții de Justiție pentru a clarifica dacă obligația de vaccinare intra în conflict cu dreptul UE privind egalitatea de tratament la locul de muncă. Instanța italiană a întrebat și dacă suspendarea fără salariu putea încălca drepturile fundamentale ale ofițerului și ale familiei sale, inclusiv ale celor două fiice minore.
CJUE a decis mai întâi că diferența de tratament dintre militari și personalul civil nu intră în domeniul discriminării directe prevăzute de Directiva 2000/78. Directiva protejează împotriva discriminării pe motive expres enumerate: religie sau convingeri, dizabilitate, vârstă și orientare sexuală. În acest caz, diferența nu se baza pe unul dintre aceste motive, ci pe apartenența la personalul militar.
Curtea a arătat că directiva europeană nu acoperă discriminarea pe baza categoriei profesionale sau a locului de muncă. Militarii și civilii din Ministerul Apărării intrau sub regimuri diferite de muncă și statut profesional, iar această diferență nu este, prin ea însăși, un motiv protejat de Directiva 2000/78.
În privința discriminării indirecte, Curtea a analizat dacă refuzul vaccinării putea fi considerat o „convingere” în sensul dreptului UE. Directiva protejează religia și convingerile filozofice sau spirituale, dar nu acoperă orice opinie politică, științifică sau de sănătate publică.
Ofițerul italian și-a bazat refuzul pe argumente privind eficiența vaccinării, riscurile vaccinului, comparația dintre vaccinare și testarea periodică și documente științifice care contestau alegerile autorităților italiene în gestionarea pandemiei. CJUE a decis că aceste argumente reprezintă opinii privind sănătatea publică, nu „belief” în sensul Directivei 2000/78.
Curtea a spus că reclamantul nu se opunea vaccinării pe baza unor convingeri religioase, filozofice sau spirituale proprii, ci contesta deciziile autorităților italiene în materie de sănătate publică. Din acest motiv, diferența de tratament invocată nu intră nici în domeniul discriminării indirecte pe motiv de convingeri.
Cea de-a treia întrebare privea suspendarea fără remunerație. Ofițerul susținea că măsura l-a împiedicat să își întrețină familia, inclusiv soția și cele două fiice minore, și că ar încălca articolele din Carta drepturilor fundamentale privind demnitatea umană și drepturile copilului.
CJUE nu a analizat fondul acestei acuzații prin Cartă. Curtea a amintit că drepturile din Cartă se aplică statelor membre numai atunci când acestea implementează dreptul Uniunii. În acest caz, după analiza primelor două întrebări, Curtea a constatat că legislația italiană privind vaccinarea obligatorie a militarilor și suspendarea pentru refuz nu intra sub dispoziția relevantă a Directivei 2000/78 și nu exista o altă legătură cu dreptul UE.
Prin urmare, articolele 1 și 24 din Cartă nu erau aplicabile litigiului principal. Această concluzie nu exclude examinarea măsurii de către instanțele italiene prin dreptul constituțional sau prin legislația națională, ci stabilește că, în acest dosar, CJUE nu a identificat o bază de drept UE pentru analiza prin Cartă.
Hotărârea lasă instanței italiene soluționarea litigiului concret. CJUE nu decide dacă ofițerul trebuie reintegrat, despăgubit sau menținut în situația stabilită de autoritățile italiene. Instanța națională trebuie să aplice interpretarea CJUE și să decidă cauza aflată pe rol.
Decizia stabilește o limită importantă pentru invocarea dreptului european antidiscriminare în astfel de dosare. O diferență între militari și civili nu este automat discriminare în sensul Directivei 2000/78, iar opoziția față de o politică publică de sănătate, formulată prin argumente științifice sau administrative, nu este automat protejată ca religie sau convingere filozofică.
Hotărârea a fost pronunțată la 18 iunie 2026 în cauza C-522/24, Ministero della Difesa. Sesizarea a venit de la Consiglio di Stato din Italia, într-un litigiu privind suspendarea unui ofițer al armatei italiene care a refuzat vaccinarea obligatorie anti-SARS-CoV-2 impusă personalului militar.