Partea II
Interesul României
În pofida faptului că, atât CEO-ul grupului, Stern, cât și șefa OMV Petrom, Christine Verchere, au negat existența vreunei legături între acțiunea îndreptată împotriva României și calendarul de implementare a proiectului, este clar că negocierea este una delicată pentru ambele părți. Atât România cât și OMV au mult de pierdut dintr-un eșec al acestor discuții. Bucureștiul poate rata șansa la independență energetică și la poziția de principal producător de gaze naturale din UE. Austria, pe de altă parte, pierde oportunitatea unei surse alternative la gazul rusesc și a unei poziții de jucător pe piața europeană a gazelor naturale.
În cazul de față, România trebuie să își definească și să acționeze pentru a maximiza propriile obiective în cadrul negocierilor cu OMV. Aș identifica trei niveluri succesive, în funcție de importanța lor. La bază, este absolut obligatoriu pentru România (ca și pentru OMV), ca proiectul să fie implementat iar volumele din Marea Neagră puse pe piață. Un eșec aici ar însemna ratarea unei oportunități istorice. România nu își permite asta, mai ales în actualul context geostrategic.
Un al doilea obiectiv este legat de garantarea independenței energetice a țării, respectiv că, indiferent de condițiile de piață, Bucureștiul poate apela la gazele din Marea Neagră ca la o rezervă strategică. Acesta este în esență obiectul negocierilor actuale.
Mai mult decât atât, însă, este necesar ca România să formuleze un al treilea obiectiv. Acela de a-și crea la București un hub propriu pentru sud-estul Europei, mai ales în condițiile în care statele din Balcani vor fi extrem de interesate de gazul din Marea Neagră, dată fiind servitutea lor absolută față de importuri. În România, această gândire nu pare a fi suficient formulată, dar ea trebuie să facă obiectul unui demers de clarificare și operaționalizare la nivel strategic și trebuie pus pe masa negocierilor. Altfel, România ratează șansa de a maximiza impactul gazelor naturale.
Gazele din Marea Neagră, joc cu sumă pozitivă
Ceea ce trebuie avut în vedere este că, indiferent de negocieri, pentru ambele părți costul ratării proiectului este unul uriaș. De aceea, negocierile trebuie purtate cu „răbdare strategică” și în niciun caz contaminate cu teme toxice precum refuzul Austriei de a adera la spațiul Schengen. Asta cu atât mai mult cu cât, deși proiectul Neptun Deep a obținut decizia de exploatare comercială, el nu este lipsit de riscuri. Pe lângă volatilitatea prețului gazelor și implicațiile finanțării proiectului, conflictul din Ucraina, desfășurat în proximitatea perimetrelor, adaugă un alt strat de risc care amenință realizarea proiectului.
Contextul turbulent obligă atât Bucureștiul cât și Viena la precauție. Nimeni nu are de câștigat de pe urma instrumentalizării Neptun Deep în an electoral. Chiar dacă, să spunem, am asista la un troc politic în care Austria renunță la veto în schimbul eliminării clauzei de preempțiune din legea offshore, o astfel de abordare tranzacțional-oportunistă creează un mediu de instabilitate și deschide ușa către noi riscuri, mai ales pentru OMV. Odată ușa Schengen deschisă, cine poate exclude posibilitatea ca un guvern populist de la București să reintroducă ulterior astfel de clauze, poate și mai restrictive?
Cele două părți ar avea de câștigat de pe urma creării unui „cordon sanitar” în jurul proiectului Neptun Deep. Orice negocieri trebuie duse într-un climat de predictibilitate și ancorate într-o viziune pe termen lung. Rigiditatea și abordarea antagonistă pe de o parte, excesiva predilecție spre tranzacționalism și „quick deals”, sunt două abordări care trebuie evitate de ambele părți. La final, proiectul Neptun Deep va deveni un succes comun al României și, prin OMV, al Austriei. O abordare creativă a provocărilor legate de proiect, inclusiv în ceea ce privește rolul resurselor offshore în continuarea unui pol de tranzacționare la nivel european, ar fi cu siguranță un beneficiu pentru proiect, dar și pentru România. La final, proiectul Neptun Deep va fi rezultatul inteligenței și viziunii celor care stau astăzi la masa negocierilor.
