Statele noastre nu mai sînt eficiente. Capitalismul nu mai funcționează. E prea lent. Dezvoltarea e prea lentă. Iar motivul principal e democrația. De aceea trebuie să distrugem totul: aparatul birocratic al statului, universitățile, presa tradițională, ONG-urile. Aceasta e calea.
Cei care mă cunosc vor spune că am luat-o razna. Recunosc, motivul pentru care n-am folosit ghilimelele în paragraful de mai sus a fost ca să atrag atenția. Și (dar ăsta e un motiv ce ține de structura mea internă) ca să fiu sigur că ideile pe care le-am notat, cele pe care le puteam înțelege după experiența pe care tocmai am trăit-o, pot fi scrise cu cuvinte simple.
Bunicul meu matern avea un radio mare, cu carcasă de lemn, cu fața de pînză bej, puțin murdară de la norii de fum de țigară. Tot pe fața radioului greoi era sticla mare, în spatele căreia, pe o grilă, erau marcate mai multe puncte cărora le corespundeau cifre și orașe. București, Budapesta, Viena, Paris, Moscova, Berlin. Îmi amintesc vocea gravă care se scurgea din boxele radioului cînd bunicul asculta Europa Liberă. Și-acum, îmi pot imagina și stupoarea pe care o trăia bunicul de fiecare dată cînd primea atîta informație greu de înțeles dintr-o lume liberă.
Discuția lui Cătălin Striblea cu Mihnea Măruță la ”Vorbitorincii” a ajuns la mine azi. Putea ajunge mai devreme, avînd în vedere că a fost înregistrată la sfîrșitul lui februarie. Dar a ajuns azi și asta e.
E prima oară cînd am auzit despre acceleraționism. Mai pe scurt, înțeleg eu că acceleraționismul e o filosofie potrivit căreia ”capitalismul trebuie eliberat, pentru că ceea ce se întîmplă e o stragnare, cauzată în primul rînd de democrație.” (ghilimelele trimit către înregistrare, veți găsi acolo cuvintele exacte folosite de cei doi în episodul ”Ce vor oamenii lui Trump. Monarhia AI și Apocalipsa.” din cadrul podcastului ”Vorbitorincii”.
Am ascultat discuția de la Vorbitorincii cu o senzație asemănătoare cu cea pe care trebuie să o fi trăit bunicul meu. Vocile celor din spatele boxelor, informațiile lor, simplitatea tonului, fără exaltări, fără ”dezvăluiri șocante” strigate cu voci exaltate.
Există, totuși, cel puțin o diferență majoră față de amintirea legată de bunicul meu. Și-o să vă spun imediat despre ce e vorba. Pînă atunci, încerc să nu uit ce-am auzit.
Mi-am notat: acceleraționism, o teorie lansată prin anii 90 de Nick Land. Idei preluate de oamenii importanți din jurul președintelui american. Și, surprinzător pentru mine, de un om despre care n-am auzit: Peter Thiel. Care, spune Mihnea Măruță, e de fapt cel mai important în toată ecuația.
Istoria lui Thiel, prezentată de domnul Măruță, e cam așa: născut în America, trăiește o vreme în Africa de Sud într-o comunitate cu idei neo-fasciste. Acolo îl întîlnește și pe Musk. Mai tîrziu, după ce face bani, îl angajează și apoi îl sprijină (în afaceri, apoi ca să intre în politică și să devină senator) pe un alt personaj important al zilei: JD Vance. (în prezent, vicepreședinte al SUA). În același timp îl finanțează pe un blogger (semi-obscur) care îi popularizează ideile. (Curtis Yarvin, strict de curiozitate). Blogger devenit, peste noapte, unul foarte popular.
Ce îi leagă pe toți acești oameni (unii dintre ei extrem de bogați, alții doar bogați și unii greu de imaginat de cît de bogați, chiar și pentru imaginația lor) în afară de pasiunea pentru bani și putere? Cîteva convingeri, spune Mihnea Măruță, citînd și articole din presa occidentală. În mijlocul acestor idei e aceea că ”societatea occidentală din ultimii 10, 15 ani a ajuns să fie dominată de ceea ce ei numesc ”Catedrala”. Catedrala e aparatul birocrației de stat (birocrația), universitățile (educația), presa ”aservită” (presa clasică, cea care modifică minți) și ONG-urile. Și toate acestea se opun evoluției omenirii.” Evoluție spre ce?, vine întrebarea firească… răspunsul lui Mihnea Măruță e surprinzător, pentru că ține de religie, mai exact de o anumită idee de acolo: sfîrșitul lumii. Un concept care pare să îi unească pe toți acești oameni importanți pentru America și pentru întreaga omenire.
Am aflat deja cum Elon Musk a preluat stindardul luptei cu birocrația. Și-apoi cum se petrece lupta cu reprezentanții Justiției. Cum instituții esențiale pentru educație sînt în pericol să fie desființate. Cum ONG-uri importante pe glob riscă să rămînă fără finanțare. Nu e o concluzie, e doar o dovadă că această idee a distrugerii e pusă în aplicare.
De fapt, discuția despre care scriu mi se pare cu atît mai valoroasă cu cît nici unul dintre cei doi vorbitori nu aduce genul acela de judecăți cu care sîntem obișnuiți la multe talk-show-uri unde se strigă doar acuze, fără drept de apel, și pe un ton la limita suportabilității.
Nu. Cătălin Striblea și invitatul său aduc în discuție și derapajele stîngii radicale din ultimii ani, care a pus la îndoială inclusiv cîteva repere prin care cu toții înțelegem lumea. (”mamă/ tată” vs ”părinte 1/ părinte 2” e doar un exemplu de astfel de exagerare fără rost). Ceea ce se întîmplă acum pare să fie răspunsul. E cealaltă față a monedei. Este căderea în cealaltă extremă.
Și pentru că sîntem, totuși, într-un loc care găzduiește mai ales discuții legate de economie, să vedem ce-și doresc acești oameni importanți, potrivit jurnalistului Mihnea Măruță.
”Monarhia americană să fie condusă de un general-manager, ca o companie. Cetățenii devin acționari și participă doar la votul pentru păstrarea sau înlăturarea acestuia.”
”Statele națiune sînt cel mai mare dușman. Trecem la statele-rețea. (”network-states”).”
Și aici traduc ce am înțeles: dacă eu și prietenul meu Adi avem aceleași convingeri, chiar dacă nu locuim în același oraș, ne declarăm fondatori ai statului digital Adicos (aș fi putut alege varianta Cosadi, n-am făcut-o pentru că așa sună mai aproape de Adidas, deci are șanse mai mari să devină super-popular). Acum, la statul nostru digital pot adera și alți prieteni care au aceleași idei năstrușnice ca noi. Partea cea mai interesantă e că, la un moment dat, noi vom hotărî că proprietățile noastre nu mai fac parte din România, ci din Adicos. Și-așa și cu prietenii din Grecia, din Germania, din Franța și de pe unde or mai fi ei. Prieteni care, important, nici măcar nu mai trebuie să aibă o limbă comună sau să împartă același teritoriu fizic. ”Un experiment social care deja se defășoară în mai multe zone de pe planetă.” dezvăluie Mihnea Măruță.
Desigur, discuția de aproape 2 ore și un sfert e greu de cuprins în cîteva rînduri, mai ales că multe dintre conceptele pomenite de vorbitori sînt foarte noi pentru mine. Însă nu pot să neg că am ascultat-o aproape fără să mă opresc (am trecut la un moment dat de la notițele pe computer la notițele de mînă, de asta m-am oprit). Iar senzația pe care am avut-o a fost, adesea, de teatru radiofonic SF. Poate că asta au trăit și cei cîțiva ascultători ai programului ”Războiul lumilor”, regizat în 1938 de Orson Welles, care a adaptat romanul omonim al lui H. G. Wells de la sfîrșitul secolului 19. Poate că asta a trăit și bunicul meu, cel care asculta Europa Liberă la radioul lui frumos, masiv, cu carcasa de lemn și cu sunet plin.
Încă un detaliu. Eu am ascultat discuția pe care am încercat să o rezum pe un i-phone. Unul dintre milioanele de telefoane construite de compania altui domn pătruns, se pare, de ideile descrise mai sus. Iar podcastul e găzduit, printre altele, de toate platformele deținute de acești oameni. Ironic, nu?
Discuția o puteți găsi aici:
Și vă recomand să o ascultați pînă la sfîrșit, pentru că veți vedea ce rol poate juca România în toată această nebunie.
Și ultimul, promit!, chiar ultimul detaliu. Și titlul e tot o provocare, nu cred că democrația blochează nimic bun.
