Uniunea Europeană trebuie să dezvolte forme credibile și permanente de integrare pentru statele europene care nu doresc sau nu pot adera, fără ca aceste formule să înlocuiască perspectiva de membru pentru țările candidate care îndeplinesc condițiile, susține Corina Stratulat de la European Policy Centre. Argumentul pornește de la referendumul din Islanda, unde 52,8% dintre alegători au respins redeschiderea negocierilor de aderare, deși țara rămâne profund integrată în piața unică, Schengen și cooperarea europeană. Pentru Stratulat, rezultatul arată că apropierea geopolitică de UE și integrarea instituțională nu trebuie să conducă întotdeauna la același rezultat final: aderarea.
Pe scurt
-
52,8% dintre alegătorii islandezi au respins redeschiderea negocierilor de aderare la UE, față de 47,2% care au votat pentru.
-
Islanda rămâne puternic integrată cu UE prin Spațiul Economic European, piața unică și Schengen, în timp ce NATO oferă cadrul principal de securitate.
-
Corina Stratulat susține că UE este foarte eficientă în construirea traseelor către aderare, dar mult mai puțin capabilă să ofere formule permanente de integrare pentru statele care nu vor sau nu pot deveni membre.
-
Ea avertizează că asemenea formule nu trebuie transformate în substitute pentru aderare atunci când aceasta a fost promisă și statele candidate îndeplinesc condițiile.
-
Referendumul islandez arată, în interpretarea sa, că argumentele geopolitice și de securitate pot întări cooperarea cu UE fără să creeze automat sprijin popular pentru aderare.
Referendumul islandez a respins cu 52,8% la 47,2% redeschiderea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, dar rezultatul nu înseamnă o respingere a integrării europene. Islanda participă deja profund la piața unică prin Spațiul Economic European, aplică o parte importantă a acquis-ului european și face parte din spațiul Schengen, în timp ce securitatea sa este susținută prin apartenența la NATO. Țara poate astfel continua să fie strâns integrată cu Europa fără să devină membră a UE.
Corina Stratulat consideră că această situație scoate în evidență o limită mai largă a politicii europene. În ultimele trei decenii, extinderea a fost folosită pentru stabilizarea vecinătății, consolidarea democrației, extinderea pieței unice și răspunsul la crize geopolitice succesive. Ea a avut rezultate importante în toate aceste domenii, dar nu a fost concepută ca singura posibilitate de integrare europeană.
„UE a devenit foarte bună la construirea unor trasee către aderare, dar este mult mai puțin bună la construirea unor destinații credibile care se opresc înainte de aderare”, susține Stratulat. Ea indică Spațiul Economic European drept dovada că o integrare profundă, bazată pe reguli și stabilă în timp poate funcționa fără ca statul participant să devină membru al Uniunii.
Spațiul Economic European nu este prezentat însă drept un model care poate fi copiat mecanic pentru alte țări. Structura sa reflectă circumstanțe istorice și instituționale specifice Norvegiei, Islandei și Liechtensteinului, iar relația lor cu UE nu poate fi transferată automat altor parteneri. Problema ridicată de Stratulat este mai largă: Uniunea nu a construit până acum o altă formulă cu o amploare, stabilitate și credibilitate comparabile pentru vecinătatea sa europeană.
Ea insistă că dezvoltarea unor asemenea formule nu ar trebui să slăbească politica de extindere. Pentru statele cărora li s-a promis perspectiva aderării și care îndeplinesc condițiile, rezultatul final trebuie să rămână statutul de membru. „Substitutele nu pot fi folosite drept scuze pentru a ține permanent țările candidate în afara Uniunii”, argumentează Stratulat.
Diferența devine importantă deoarece nu fiecare partener european va dori sau va putea să adere. Unele state pot prefera accesul la piața unică, cooperarea în domeniul securității, mobilitatea sau participarea la anumite politici fără asumarea întregului statut de membru. În alte cazuri, condițiile politice sau instituționale pot face aderarea improbabilă pentru o perioadă foarte lungă, chiar dacă interesul pentru o relație apropiată cu UE rămâne ridicat.
Pentru Stratulat, Uniunea are nevoie de relații care să poată funcționa ca destinații în sine, nu ca „săli de așteptare” definite în principal de perspectiva unei aderări viitoare. Aceste formule ar trebui să ofere drepturi și obligații clare și un nivel de integrare suficient de substanțial pentru a fi atractive și stabile pe termen lung.
Rezultatul referendumului islandez ridică și o întrebare privind legătura dintre geopolitică și extindere. Campania pentru redeschiderea negocierilor a fost justificată și prin rivalitatea din Arctic, presiunile asupra Groenlandei și tensiunile comerciale internaționale. Votul a oferit astfel un caz în care argumentul de securitate consolidat după 2022 a fost prezentat direct electoratului și nu a produs o majoritate pentru aderare.
Stratulat nu concluzionează că geopolitica a devenit irelevantă pentru extindere. Ea susține că apropierea strategică și integrarea instituțională nu trebuie neapărat să conducă la același tip de relație cu UE. Un stat poate dori o cooperare foarte strânsă în domeniul economic, energetic, al securității sau al politicii externe fără ca populația sa să susțină aderarea deplină.
Acest lucru devine relevant și pentru modul în care Bruxellesul își organizează relațiile cu vecinătatea. Dacă singura ofertă profundă rămâne aderarea, statele care nu urmăresc acest obiectiv riscă să fie plasate într-o categorie cu puține opțiuni intermediare stabile. Stratulat consideră că UE ar trebui să construiască din timp aceste formule, înainte ca o criză geopolitică să oblige Uniunea să improvizeze.
„Islanda nu oferă un model de copiat. Ea ridică o întrebare pe care UE a neglijat-o: cum ar trebui să arate integrarea europeană atunci când aderarea nu este destinația?”, afirmă Stratulat. Pentru ea, răspunsul trebuie construit înainte ca presiunile geopolitice să facă această nevoie urgentă.
Propunerea nu schimbă logica procesului de extindere pentru Balcanii de Vest, Ucraina, Republica Moldova sau celelalte state cărora UE le-a recunoscut o perspectivă de membru. În aceste cazuri, criteriile de aderare și reformele rămân traseul către statutul de membru, iar formulele alternative nu ar trebui folosite pentru a înlocui această promisiune.
Argumentul se referă mai degrabă la lipsa unei politici europene coerente pentru partenerii care aleg în mod deliberat să rămână în afara Uniunii sau pentru care aderarea nu reprezintă o perspectivă realistă. O astfel de politică ar trebui să permită niveluri ridicate de integrare economică și politică fără ambiguitatea permanentă privind statutul final.
Islanda a început negocierile de aderare la UE în 2010, dar procesul a fost ulterior suspendat. Țara participă la piața internă prin Spațiul Economic European și face parte din spațiul Schengen, ceea ce îi oferă un grad ridicat de integrare economică și de mobilitate cu statele membre.
Corina Stratulat este Associate Director și Head of the European Politics and Institutions Programme la European Policy Centre. Materialul „EU Enlargement cannot do it all” a fost publicat la 1 septembrie 2026 și reflectă poziția sa privind necesitatea unor forme de integrare europeană care să completeze, fără să înlocuiască, politica de extindere.