Aproape unul din 11 angajați din Uniunea Europeană lucra în 2024 într-o formă de muncă non-standard nedorită, potrivit unui raport Eurofound privind contractele temporare și munca part-time acceptate din lipsa unor alternative mai stabile. Indicatorul analizat de Eurofound acoperă angajații care au contracte temporare pentru că nu găsesc un loc permanent, lucrează part-time pentru că nu găsesc un loc full-time sau se află simultan în ambele situații.
Pe scurt
-
Rata ocupării non-standard involuntare în Uniunea Europeană a scăzut de la 11,2% în 2006 la 8,8% în 2024, după un vârf de 12,7% în 2015.
-
Aproximativ jumătate dintre angajații temporari din UE au în continuare astfel de contracte involuntar, ceea ce arată că temporaritatea rămâne deseori o soluție impusă, nu aleasă.
-
Diferențele dintre state sunt foarte mari: Italia are cea mai ridicată rată, 18,4%, urmată de Spania, 17%, în timp ce România are cea mai scăzută rată, 1,4%.
-
Femeile, tinerii, lucrătorii cu nivel mai scăzut de educație, non-cetățenii UE, angajații din firme mici și lucrătorii din servicii sunt mai expuși riscului de muncă non-standard nedorită.
-
Eurofound avertizează că, deși situația s-a îmbunătățit, riscul s-a concentrat tot mai mult în anumite sectoare de servicii și în grupuri vulnerabile de pe piața muncii.
Raportul „Constrained flexibility: Involuntary non-standard employment in the European Union” a fost realizat de Carlos Vacas Soriano și Dragoș Adăscăliței și folosește microdate din EU Labour Force Survey pentru perioada 2006, 2024. Eurofound analizează nu doar dacă un angajat are un contract temporar sau lucrează part-time, ci și dacă această situație corespunde preferinței sale sau este acceptată pentru că nu există o opțiune mai bună.
Distincția este esențială pentru politica socială. Munca part-time sau temporară poate fi utilă atunci când este aleasă, de exemplu pentru concilierea vieții profesionale cu responsabilitățile familiale sau pentru intrarea pe piața muncii. Problema apare atunci când lucrătorii suportă costurile flexibilității fără să beneficieze de avantajele ei, prin salarii mai mici, acces redus la formare, protecție socială mai slabă și nesiguranță mai mare a locului de muncă.
La nivelul Uniunii Europene, rata ocupării non-standard involuntare a coborât de la 11,2% în 2006 la 8,8% în 2024. Evoluția nu a fost liniară: indicatorul a crescut până la 12,7% în 2015, pe fondul Marii Recesiuni și al anilor de după criză, apoi a scăzut susținut pe măsură ce piețele muncii s-au consolidat și ponderea contractelor temporare a început să se reducă.
În 2024, aproape două treimi dintre angajații aflați în muncă non-standard involuntară erau lucrători temporari, majoritatea cu normă întreagă. Munca part-time involuntară, în special în rândul angajaților cu contract permanent care ar prefera program full-time, reprezenta mai puțin de o treime din total.
Datele arată că munca temporară rămâne principala componentă a fenomenului. În 2024, angajații temporari involuntari reprezentau 5,4 puncte procentuale din rata totală de 8,8%, adică aproximativ două treimi din total. Angajații care lucrau part-time involuntar contribuiau cu 2,4 puncte procentuale, iar cei aflați simultan în muncă temporară involuntară și part-time involuntar cu aproximativ 1 punct procentual.
Raportul subliniază că aproximativ jumătate dintre angajații temporari din Uniunea Europeană au în continuare aceste contracte involuntar. Această constatare arată că, pentru o parte importantă a forței de muncă europene, contractul temporar nu este o etapă aleasă sau o formă flexibilă convenabilă, ci o soluție acceptată pentru că nu există un contract permanent disponibil.
Diferențele dintre statele membre sunt foarte mari. În 2024, rata ocupării non-standard involuntare depășea 18% în Italia și 17% în Spania, în timp ce cobora sub 2% în România și Lituania. Eurofound descrie o ruptură geografică în care mai multe economii din sudul Europei și state mai vechi ale UE au rate mai ridicate, iar unele state membre mai noi au niveluri mult mai scăzute.
Tabelul comparativ arată că România avea cea mai mică rată din UE, 1,4%, urmată de Lituania, 1,7%, Slovacia, 2,2%, Ungaria, 2,5%, Bulgaria, 2,6%, Estonia, 2,8%, Letonia, 3% și Slovenia, 3,3%. La capătul opus, Italia înregistra 18,4%, Spania 17%, Cipru 15%, Portugalia 13,3%, Finlanda 13,2% și Grecia 12,5%.
Italia și Spania ies în evidență nu doar prin nivelul ridicat al indicatorului, ci și prin tipul de subocupare. În aceste două țări, contribuția angajaților cu contract permanent care lucrează part-time involuntar este foarte mare, 6,2 puncte procentuale în Italia și 4,3 puncte procentuale în Spania, ceea ce indică o problemă de ore insuficiente de muncă, nu doar de contracte temporare.
Raportul arată și cine sunt angajații cel mai des afectați. În 2024, 59% dintre lucrătorii aflați în ocupare non-standard involuntară erau femei, 55% aveau sub 40 de ani, iar două treimi aveau nivel scăzut sau mediu de educație. Aproape 75% dintre acești lucrători erau cetățeni ai țării în care lucrau, ceea ce arată că fenomenul nu este limitat la migrație, deși non-cetățenii sunt suprareprezentați în segmentele mai precare ale pieței muncii.
Profilul profesional confirmă precaritatea. Trei sferturi dintre angajații afectați aveau contracte temporare, aproape jumătate lucrau part-time, 77% aveau o vechime de cel mult patru ani la locul de muncă, iar aproape jumătate lucrau fie în ocupații elementare, fie în vânzări și servicii. Aproape 60% lucrau în companii cu cel mult 50 de angajați, iar aproape jumătate erau concentrați în sănătate, educație, comerț sau hoteluri și restaurante.
Analiza econometrică arată că riscul nu este distribuit întâmplător. În 2024, după controlul altor caracteristici, probabilitatea de a fi în muncă non-standard involuntară era mai mare pentru tineri, femei, lucrători cu educație mai scăzută, non-cetățeni UE, persoane cu mai multe locuri de muncă, angajați din ocupații slab calificate, lucrători agricoli, angajați din firme mici și cei din anumite sectoare de servicii.
Eurofound observă o îmbunătățire reală a condițiilor de pe piața muncii după 2015, nu doar o schimbare statistică în compoziția forței de muncă. Totuși, riscul de ocupare non-standard involuntară s-a concentrat mai puternic în anumite sectoare de servicii, ceea ce arată că îmbunătățirea generală nu a eliminat zonele de vulnerabilitate.
Raportul indică și o dimensiune de gen persistentă. Diferența dintre femei și bărbați este determinată aproape integral de munca part-time involuntară, unde femeile rămân expuse mai mult decât bărbații. Eurofound notează că această situație trebuie citită în legătură cu disponibilitatea și costul serviciilor de îngrijire, concediile parentale și distribuția responsabilităților familiale.
Concluzia raportului este că scăderea ratei europene nu elimină nevoia de intervenții țintite. Rămân probleme persistente în economiile mediteraneene, în sectoare specifice de servicii, în firme mici și pentru grupurile vulnerabile, iar politicile publice trebuie să țină cont nu doar de numărul contractelor temporare sau part-time, ci de măsura în care aceste forme de muncă sunt alese sau impuse de lipsa alternativelor.