fbpx

Ministrul Finanţelor, anunţul momentului: „Creșterea de pensii va fi mai mare decât prevede legea”

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a afirmat sâmbătă, la Antena 3 CNN, că va fi o creștere a pensiilor „mai mare decât prevede legea”.

Vom avea creşteri de pensii cu siguranță, a declarat ministrul, în direct la emisiunea INCOME cu Adrian Măniuţiu.

„Creşterea pensiilor a fost anunțată și rămâne ultima, să zic așa, discuție de făcut în coaliție, când suntem cu tot bugetul. Nu trebuie să uităm că avem un cuantum suplimentar și la apărare. Nu trebuie să uităm că avem o serie de elemente de care trebuie ținut cont, în sensul în care creșterea economică, evident, se reduce pe anul viitor.

Pensiile cresc. Ministrul de Finanțe nu vrea să dezvăluie procentul 

Dar creșterea de pensii va fi și va fi mai mare decât prevede legea. Asta pot să spun. N-o să spun procentul”, a precizat ministrul Finanţelor.

Urmareste materialul video aici

Adrian Câciu dă asigurări: „Nu vom creşte taxele în 2023 şi 2024”

Nu intervin măsuri noi, a asigurat ministrul, sâmbătă, la emisiunea INCOME cu Adrian Măniuţiu. „Avem și analiza făcută de Comisia Europeană. Tot ce s-a stabilit, dacă vreți în ajustarea fiscală(…). Până la urmă, reforma fiscală a fost validată de Comisia Europeană, asta pot să vă anunţ”, a spus ministrul Finanţelor, la Antena 3 CNN.

Ministrul Finanţelor: „Nu vor fi modificări, nu vor fi creșteri de taxe”

„Nici nu au fost creșteri, a fost eliminarea unor excepții. Dacă vrem să fim sinceri până la capăt. Nu intervin măsuri noi”, a declarat Adrian Câciu, întrebat dacă ne așteptăm la creșteri de taxe sau la alte modificări cu impact asupra economiei.

Cum îţi înfiinţezi propria firmă în România şi de unde faci rost de bani

Alice Ionescu, fondator al doctorbusiness.ro, şi Costin Dămăşaru, doctor în management, au vorbit, în cadrul emisiunii Income Magazine cu Adrian Măniuţiu, despre primii paşi pe care trebuie să îi facem pentru a nu greşi atunci când începem un business, dar şi despre cum poate fi optimizat creierul pentru business prin antrenamente neuronale.

„Am lucrat cu peste 1.500 de antreprenori, directori generali şi sportivi de performanţă pentru augmentarea performanţelor neuronale. Ideea de bază este de a identifica o nevoie în societate pe care să o satisfaci în cel mai bun mod cu putinţă şi să fi plătit pentru asta.

Se numeşte contextual awareness. Conştientizarea contextului. Să îţi dai seama care este contextul astfel încât să procesezi mult mai rapid informaţiile şi să vezi exact, clar, obiectiv, care sunt nevoile pe care tu, cu talentele tale, le poţi satisface astfel încât să poţi să fi remunerat. Aduci valoare în comunitate ca să poţi să ceri contra-valoare, adică remuneraţie.

Pentru asta ai nevoie de un creier calm, relaxat, care are capacitatea de a colecta, procesa şi utiliza informaţiile în context astfel încât să vadă clar ce se întâmplă”, a explicat Costin Dămăşaru.

De altă parte, Alice Ionescu, fondator al doctorbusiness.ro, a explicat cum le arată antreprenorilor cu care lucrează „sănătatea” business-urilor pe care aceştia le conduc.

Urmareste materialul video aici

„Le arăt care sunt punctele forte şi unde au blocaje, dar şi ce pot face pentru asta. În acest raport de analiză folosesc un limbaj comun astfel încât orice antreprenor care nu a făcut ASE poate înţelege cum stă compania lui şi ce se întâmplă acolo. Toate cifrele sunt personalizate.

Raţiunea unui business este profitabilitatea. Pierderile unei firme afectează un întreg sistem, iar sfatul principal este ca înainte de a începe o afacere, să fie făcut un plan de afaceri bine pus la punct. Să iei în calcul investiţiile pe care le ai de făcut, costurile operaţionale de funcţionare.

Planul de business poate fi ajustat pe parcurs în funcţie de fiecare eveniment şi tot apar evenimente noi din 2020 încoace. Şi pentru că totul se traduce în cifre, măcar o dată pe lună uită-te atent overall cum stai şi dacă eşti pe drumul bun”, a declarat Alice Ionescu.

Adrian Câciu dă asigurări: „Nu vom creşte taxele în 2023 şi 2024”

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, susţine că în 2023 şi 2024 nu vor creşte taxele pentru români.

Nu intervin măsuri noi, a asigurat ministrul, sâmbătă, la emisiunea INCOME cu Adrian Măniuţiu.

„Avem și analiza făcută de Comisia Europeană. Tot ce s-a stabilit, dacă vreți în ajustarea fiscală(…). Până la urmă, reforma fiscală a fost validată de Comisia Europeană, asta pot să vă anunţ”, a spus ministrul Finanţelor, la Antena 3 CNN.

Ministrul Finanţelor: „Nu vor fi modificări, nu vor fi creșteri de taxe

„Nici nu au fost creșteri, a fost eliminarea unor excepții. Dacă vrem să fim sinceri până la capăt. Nu intervin măsuri noi”, a declarat Adrian Câciu, întrebat dacă ne așteptăm la creșteri de taxe sau la alte modificări cu impact asupra economiei.

Ministrul Adrian Câciu anunță creșterea pensiilor

Urmareste materialul video aici

Vom avea creşteri de pensii cu siguranță, a precizat ministrul la emisiunea INCOME cu Adrian Măniuţiu.

„Creşterea pensiilor a fost anunțată și rămâne ultima, să zic așa, discuție de făcut în coaliție, când suntem cu tot bugetul. Nu trebuie să uităm că avem un cuantum suplimentar și la apărare. Nu trebuie să uităm că avem o serie de elemente de care trebuie ținut cont, în sensul în care creșterea economică, evident, se reduce pe anul viitor.

Dar creșterea de pensii va fi și va fi mai mare decât prevede legea. Asta pot să spun.

N-o să spun procentul”, a spus ministrul.

Răspunderea pentru întregul conținut și toate analizele, ideile și opiniile exprimate, în integralitatea lor, în articolele publicate pe platforma em360.ro revin în exclusivitate autorilor semnatari și nu implică platforma em360, ONG Big Dream Media, sau SC PhotoMedia Em360 Srl în niciun fel.
Share.

Comentariul tau