În ultimele 7 săpătâmani ați putut urmări un serial format din 7 ediții speciale Income. Au fost 7 întâlniri, 7 discuții cu leaderi, mentori, personalități, toti dintre ei – cei mai buni în domeniile lor. Sunt modele ale căror povești inspiră, motivează și, totodată, definesc tot ce este mai bun în România, sunt exemple de reușită de la care putem extrage toate acele elemente care ne pot ajuta sa fim mai buni, mai consecvenți, mai performanți.
Am tot repetat, ca o mantră, în aceste 7 episoade că România se poate face bine prin antreprenoriat, puțin cu puțin, prin gesturile și acțiunile noastre zilnice, ale fiecăruia, aplicând tocmai mentalitatea antreprenorială. Vorba despre intițiativă, ambiție, asumare, despre disciplină și despre a face ceva pentru alții, despre a face primul pas înaintea altora, fără să așteptăm de la alții să facă pentru noi.
Așadar, vă invităm să revedeți, într-o ediție best of, o selecție a unora dintre cele mai bune momente din întâlnirile cu Florin Jianu, Alex Printz, Ioana Petrea, Virgil Stănescu, Nicoleta Munteanu, Suzana Vasilescu, Andrei Perianu, Corneliu Bodea, Rodica Lupu, Radu Păltineanu, Daniel Slăvenie, Alina Bîrsan și Costin Dămășaru.
Adrian Maniutiu face parte din echipa Antenelor de peste 11 ani, unde este realizatorul emisiunii INCOME, la Antena3CNN, din vara anului 2012. Este Ambasador al Antreprenoriatului, în cadrul proiectului european ”Antreprenor 2020-2022″, s-a născut la Cluj-Napoca în 1979 și a studiat business și marketing în Germania si Romania, la Cluj. A lucrat în domeniul investițiilor și în dezvoltare imobiliară, iar cu 10 ani in urmă a fondat PhotoMedia – transformată ulterior în EM360 GROUP – o agenție în expansiune, cu o echipa de peste 15 oameni, concentrată pe marketing-ul creativ, producții media, strategii de comunicare și management reputațional. Acumuland o experiență diversa în televiziune, atât din poziția de realizator TV și prezentator, cât și din cea de co-producător și dezvoltator de formate, în 2019 a lansat EM360 Studio – un canal web-TV care se concentrează pe seturi de producții premium din sfera de infotainment, business și talk. Din 2023 se implica si proiecte de venture din zona de automatizare si inteligenta artificiala.