Atunci când vrei să construiești ceva, suprafața pe care clădești trebuie să fie stabilă, de preferat plană și solidă. În mlaștini urât mirositoare, pe nisipuri mișcătoare, pe pante abrupte și alunecoase e infinit mai greu, dacă nu imposibil, să ridici o fundație în care să poți să te încrezi. Același lucru se întâmplă și când trebuie să repari ceva, să refaci, să reclădești. Iar când nu ești sigur cum să o faci, te uiți să vezi ce fac alții. Te uiți la alții, pentru că benchmarking-ul e unul din driverii spirituali ai concurenței adevărate și ai unei reconstrucții durabile.

Aud deseori că țările bogate ”își permit”, iar țările sărace ”nu-și permit”, când, de fapt, așa ceva nu există, pentru că sărăcia nu e un blestem, e un făcut. Ceea ce există însă sunt resursele alocate corect fără să fie risipite. Dar există și disimulare și dezorganizare care generează și perpetuează sărăcia, zădărnicind eforturi, demotivând și anulând oportunități.

Roata nu trebuie reinventată. Uneori, lucrurile trebuie simplificate la maximum. Atunci când nu mai vezi pădurea de copaci, trebuie să găsești arborele cel mai înalt, să te urci în vârful lui și să capeți, de sus, o vedere de perspectivă. Nu să tai pădurea. Cu alte cuvinte, trebuie să definim corect problema, altfel nu avem cum să aplicăm o soluție potrivită. În lipsa unui diagnostic corect, tratamentul nu poate reuși. Să lucrăm empiric. Vorbeam de benchmarking.

Ce au în comun societățile dezvoltate și prospere și ce au, la polul opus, în comun cele sărace?

Astfel, progresul, în cea mai pură formă a sa, este o rezultantă a analizelor comparative, a competiției, a spiritului vizionar și a capacității personale sau organizaționale, în sensul de grup, de a inova.

Competitivitatea este elementul care pune în mișcare angrenajele unei societăți prospere și avansate, e scânteia fără de care motoarele succesului și ale progresului, indiferent dacă vorbim despre țări, ramuri industriale, companii sau indivizi, nu au cum să funcționeze. Competitivitatea, abordată științific, inteligent, este ceea ce ne deosebește de spiritul animalic de turmă, dominat de competiția conjuncturală și instinctuală pentru supraviețuire (economică).

Un ecosistem societal competitiv se consolidează prin strategii de cercetare-inovare performante, prin politici demografice și educaționale coerente, prin investiții publice masive în infrastructură, prin metode de piață eficiente în atragerea investițiilor private și menținerea capitalului în țară și, nu în ultimul rând, printr-un cadru fiscal și legislativ coerent, echitabil, transparent, predictibil.

Când colo, noi ce tot auzim? Nu trebuie să ne agităm, nu trebuie să mai facem nimic, pentru că nu ne comparăm cu nimeni, suntem cei mai tari, cei mai șmecheri, cei mai faini, cei mai inteligenți, suntem izvorul luminii și miezul universului, iar tărâmurile noastre străbune-s cele mai frumoase, sunt unice… totodată, alții ne vor constant răul, din invidie și răutate.

Vă sună cunoscut? Naționalismul populisto-extremist e cel mai rău lucru care ni se poate întâmpla – ne izolează, ne scoate din context, iar contextomiile sunt otrava rațiunii. Veninul triumfalist al politicii patriotarde e primul care ne scoate de pe orbita reconstrucției, anulându-ne competivitatea și spiritul concurențial.

Au trecut 30 de ani de la ridicarea celei mai grele și mai urâte cortine pe care am fost nevoiți să o privim vreodată.

Ce ar trebui să urmeze? Reconstrucția.

Prin deconstrucție și spirit competitiv. Într-un fel, ca la jocurile foamei. Pentru că, până la urmă, e despre supraviețuire, nu despre resemnare. În așa fel, încât să nu mai fim niciodată nevoiți să privim cortine lăsate.

Share.

Autor

Avatar

Echipa editorială a portalului Economy & More / EM360 cu Adi Maniutiu

Comentariul tau