Peste 60 de culturi românești de legume și fructe vor fi certificate internațional pentru calitate anul acesta, printr-un program național al unui important retailer din România. Certificarea GLOBALG.A.P. (“Good Agricultural Practices”) le asigură producătorilor accesul la mai multe piețe de desfacere, inclusiv internaționale.
În prezent, în România există doar 80 de producători ce dețin certificatul GLOBALG.A.P. În lume, peste 160.000 de ferme din peste 120 de țări dețin această certificare.
Printre culturile românești a căror calitate va fi recunoscută internațional sînt: cartofii, ceapa, vinetele, roșiile, castraveții, varza, sfecla roșie, păstîrnacul, morcovii, ardeii, salată, spanacul, ciupercile, ridichile negre, pepenii verzi și galbeni, țelina, conopida, dovleceii, mazărea, dovleacul și fructe precum merele, perele, gutuile, prunele, căpșunile, zmeura, cireșele, piersicile și caisele.
Nu băgăm mîna în foc dacă fructele din imagine au acest certificat, însă vă asigurăm că sînt foarte românești. Am asistat la culegerea lor, la doi pași de București.