Speciile alogene invazive sunt prezente în toate statele membre ale Uniunii Europene și continuă să se răspândească, în pofida progreselor făcute prin intervenții rapide și măsuri de gestionare. Agenția Europeană de Mediu arată că statele membre au avut peste 300 de acțiuni rapide de eradicare în perioada 2019-2024, iar 60% dintre acestea au avut succes total, parțial sau temporar, dar presiunea asupra biodiversității și ecosistemelor rămâne ridicată.
Pe scurt
-
Agenția Europeană de Mediu a analizat raportările statelor membre pentru perioada 2019-2024 privind speciile alogene invazive de interes pentru Uniunea Europeană.
-
Din cele 87 de specii analizate în perioada de raportare, 73 au fost raportate ca prezente în mediu în cel puțin un stat membru.
-
Statele membre au desfășurat peste 300 de acțiuni rapide de eradicare, iar 188 dintre acestea, adică 60%, au avut succes total, parțial sau temporar.
-
Au fost aplicate peste 4.200 de măsuri de gestionare, dar răspândirea continuă, iar noi introduceri rămân probabile.
Speciile alogene invazive sunt plante, animale sau alte organisme introduse în afara arealului lor natural, care produc daune biodiversității și ecosistemelor. Ele pot concura speciile native, pot modifica habitate, pot afecta agricultură, pescuit, infrastructură sau sănătatea umană și pot crea costuri mari pentru autorități și comunități locale.
Raportul Agenției Europene de Mediu se bazează pe raportările naționale privind aplicarea Regulamentului UE 1143/2014 privind speciile alogene invazive. Statele membre raportează o dată la șase ani modul în care aplică regulile europene, iar noua analiză acoperă perioada 2019-2024. În această perioadă au fost analizate 87 de specii de interes pentru Uniune, adică specii a căror răspândire cere acțiune coordonată la nivel european.
Numărul speciilor prezente în mediu diferă puternic între statele membre, de la 8 la 52. În total, 73 de specii de interes pentru UE au fost raportate ca prezente în mediu în cel puțin un stat membru. Cele mai multe apar în ecosisteme terestre sau de apă dulce, iar distribuția lor urmează un model deja observat: mai multe specii sunt raportate în sudul și vestul Europei, unde clima, rețelele de transport, densitatea populației și punctele de intrare favorizează răspândirea.
Hărțile publicate de Agenția Europeană de Mediu arată puncte fierbinți în regiunea biogeografică atlantică, mai ales de-a lungul văilor și râurilor, în orașe și în apropierea marilor noduri de transport, inclusiv porturi. Zonele boreale și insulele au, în general, mai puține specii raportate, deși agenția avertizează că există și lacune în datele de distribuție, care pot ascunde unele modele reale de răspândire.
Cele mai răspândite specii raportate includ țestoasa de Florida, prezentă în 26 de state membre, arborele paradisului, prezent în 24, slăbănogul himalayan, în 23, racul semnal și soretele, fiecare în 22 de state membre, precum și crucea-pământului uriașă, în 21. Aceste exemple arată diversitatea problemei: nu este vorba doar despre o singură categorie de organisme, ci despre reptile, plante, pești, crustacee și alte specii care intră și se stabilesc în ecosisteme diferite.
Unele specii au continuat să se extindă între perioada de raportare anterioară și cea actuală. Agenția menționează gâsca egipteană și ratonul, care s-au răspândit din Europa Centrală în mai multe direcții, precum și plante precum iarba de bumbac comună și ciuma apelor Nuttall. Crabul chinezesc și viespea asiatică sunt de asemenea exemple de specii care au crescut în distribuție, în cazul crabului de-a lungul coastelor, iar în cazul viespii asiatice printr-o răspândire treptată în mai multe direcții.
Datele arată că intervenția rapidă poate funcționa. În perioada 2019-2024, 23 de state membre au desfășurat peste 300 de acțiuni rapide de eradicare, vizând 54 de specii de interes pentru UE. Dintre acestea, 188 au avut succes complet, parțial sau temporar. Numărul statelor care au aplicat astfel de măsuri a crescut față de perioada de raportare anterioară, când 14 state membre desfășuraseră intervenții rapide.
Rezultatele confirmă importanța detectării timpurii. Dacă o specie invazivă este identificată imediat după introducere, șansele de eliminare sunt mai mari, iar costurile pot fi mai reduse. Odată ce specia se stabilește și formează populații autosusținute, eradicarea devine mult mai dificilă, iar autoritățile trec adesea la control, izolare sau reducerea impactului asupra biodiversității.
Agenția arată că 69 de specii de interes pentru UE s-au stabilit deja în mediu, cu populații capabile să se mențină singure în cel puțin un stat membru. Totuși, multe au încă distribuție limitată: 11 specii sunt raportate ca stabilite într-un singur stat membru, iar 23 în două până la cinci state membre. Această distribuție limitată creează încă ferestre de acțiune pentru eradicare sau control înainte ca speciile să devină probleme continentale.
Pe lângă intervențiile rapide, 25 de state membre au desfășurat peste 4.200 de acțiuni de gestionare pe termen mai lung, vizând 61 de specii de interes pentru UE. Peste 1.400 dintre aceste măsuri au dus la eradicare completă, parțială sau temporară, peste 300 au reușit să conțină populații, iar alte peste 300 au realizat controlul cu succes. Pentru aproape jumătate dintre măsuri, rezultatul este încă în curs de evaluare și cere monitorizare suplimentară.
Gestionarea speciilor deja răspândite este mai dificilă decât intervenția rapidă. Ea poate însemna îndepărtarea repetată a plantelor invazive, capturarea animalelor, controlul reproducerii, reducerea căilor de răspândire, restaurarea habitatelor afectate sau informarea publicului. În multe cazuri, efortul trebuie repetat ani la rând pentru a evita revenirea populațiilor.
Căile de introducere și răspândire rămân un element central. Toate statele membre au prioritizat cel puțin o cale de introducere sau răspândire pe teritoriul lor. Cele mai frecvente sunt încadrate la „evadare din captivitate”, categorie care include animalele de companie, speciile din acvarii și terarii, precum și plantele ornamentale care ajung în natură. În categoria transportului, statele au vizat mai ales transportul neintenționat cu materiale de habitat, organismele care ajung pe nave și bărci și speciile atașate echipamentelor de pescuit.
Această parte a raportului arată legătura dintre comportamente cotidiene și biodiversitate. Eliberarea unei țestoase de acvariu într-un lac, transportul neintenționat al unor organisme pe echipamente de pescuit sau răspândirea plantelor ornamentale din grădini pot contribui la apariția unor populații invazive. Prevenirea depinde de reguli, controale, informare publică și responsabilitate în comerțul cu animale, plante și materiale biologice.
Raportul semnalează și probleme la nivelul permiselor și inspecțiilor. Nouăsprezece state membre au emis permise pentru specii de interes pentru UE, în scopuri precum cercetare, conservare ex situ, producție științifică sau alte activități autorizate. Nu toate unitățile au fost inspectate pentru conformitate, iar în unele cazuri au existat discrepanțe între numărul de exemplare autorizate și cel real. Agenția spune că este nevoie de mecanisme de inspecție și control mai riguroase.
Treisprezece state membre au stabilit și liste naționale de specii invazive de interes pentru teritoriul lor. Aceste liste pot include specii care sunt native într-o parte a UE, dar invazive în alta, precum scoica zebră sau scoica quagga. Ele pot include și specii care au fost propuse pentru lista UE, dar nu au fost incluse. Statele pot aplica măsuri precum restricții de introducere pe teritoriu, interzicerea punerii pe piață, controlul reproducerii, izolarea sau eradicarea.
Concluzia Agenției Europene de Mediu este că Regulamentul UE privind speciile alogene invazive a produs progrese vizibile, mai ales la avertizare timpurie, intervenție rapidă și planuri pentru căile de introducere. Numărul acțiunilor rapide a crescut, multe intervenții au avut succes, iar statele membre au pus în aplicare mii de măsuri de gestionare.
Răspândirea continuă însă, iar noi introduceri rămân probabile. Pentru speciile deja larg distribuite, controlul cere eforturi mai mari și mai constante. Fără intervenții rapide, monitorizare, inspecții și reducerea căilor de intrare, speciile invazive pot transforma habitate, pot slăbi biodiversitatea locală și pot crește costurile pentru administrații, fermieri, pescari și comunități.