În societăţile sărace, cu precădere, puterea tinde să corupă. Dacă există excepţii acestea sunt oricum rare. De cele mai multe ori, atunci când oameni normali şi obişnuiţi ajung să ocupe funcţii publice importante şi influente, ambiţiile iniţiale de a fi un apărător al adevărului sunt înfrânate de pornirile ipocrite de a-şi proteja şi consolida puterea. Odată cu primul potir cu ambrozie, sorbit cu zgomot şi poftă, apar şi aburii beţiei. În prezenţa lor, tranziţia, de la ideologia interesului public (naţional) către cea a interesului propriu, devine morbidă. Nu e o suferinţă pur mioritică, se întâmplă şi la case mai mari. Spre deosebire de alţii, noi greşim însă concentrându-ne poate prea mult pe simptomele mahmurelii, nu şi pe patologia acesteia. Dacă vrem tratamentul potrivit, avem nevoie de un diagnostic corect. Sărăcia e boala, corupția e simptomul. Reducerea atribuţiilor centrale ale statului şi micşorarea angrenajului bugetar devin cruciale dacă ne dorim vindecarea, dar trebuie dublate şi de o transparentizare cât mai profundă a proceselor de reglementare si legiferare. Pentru asta este nevoie de oameni politici maturi şi curajoşi, dar mai ales treji. Îi voi crede astfel doar când voi vedea, (re)creionate fără prefăcătorie şi false interese, legea finanţării partidelor, când vom dezbate sincer sistemul de imunităţi, impozitarea cultelor religioase, răspunderea magistraților sau când vom avea garanţia separării puterilor în stat; și tot atunci când voi vedea pornirea masivă a investițiilor publice, totul într-o atmosferă în care să domnească predicitbilitatea, stabilitatea și simțul răspunderii. La Paștile Cailor, adică. Pentru moment, să continue petrecerecea și umflatul mușchiilor!
copyright ilustraţie: Lehel Kovacs Illustrations & kolehel.com
www.economielaminut.ro & www.EM360.ro
