România, în fața unor oportunități majore: 11 miliarde euro din PNRR disponibili, fabrici competitive care exportă și consens asupra instrumentelor de relansare. Nu lipsesc însă nici provocările: birocrația, predictibilitatea fiscală și dialogul public-privat sunt recunoscute și soluționabile prin voință politică și acțiune coordonată.

Iată, o parte din ideile lansate la Conferința RO 3.0 „Steps for Tomorrow – Leadership & Growth. Competitivitate, inovație și investiții”, organizată marți, 24 februarie, de Antena 3 CNN, moderată de Adrian Ursu și care a reunit guvernamentali, oficiali europeni și lideri ai mediului de afaceri într-un dialog constructiv despre viitorul economic al României.

Cursa contracronometru pentru 11 miliarde de euro

Radu Oprea, Secretarul General al Guvernului, a subliniat urgența planului de relansare:

„Astăzi ar trebui, la ședința de guvern extraordinară de la ora 18, să avem pe masă ordonanța pentru administrație și planul de relansare economică, care sunt piese obligatorii pentru a putea avea legea bugetului de stat”.

Miza este uriașă:

„Sunt acolo, cred că în jur de 11 miliarde [euro din PNRR]care trebuie atrași în economia românească până în august 2026. Asta e principala șansă a noastră, să creștem investițiile, să folosim banii europeni, să îi atragem pe toți.”.

Oprea a punctat și efectul toxic al discursului catastrofist din spațiul public:

„Dacă noi în economia noastră vorbim doar despre apocalipsă, despre tăieri, despre incapacitate de plată […] efectul se vede și s-a văzut din păcate. Consumul a scăzut foarte abrupt, lucru observat și de guvernatorul Băncii Naționale”.

De la Bruxelles: finanțarea lanțurilor strategice europene și un semnal pentru București

Roxana Mînzatu, vicepreședintă a Comisiei Europene, a intrat în legătură directă de la Bruxelles cu un mesaj axat pe oportunitățile viitoare:

„Suntem într-o etapă de mobilizare. Avem încredere, dar suntem conștienți de decalajele care există între Europa și alți competitori […] Promovăm conceptul ‘produs în Europa, made in Europe’, care poate să însemne, fără îndoială, și produs în România”.

Mesajul implicit către București este unul pe care România l-a mai primit: poziționați-vă inteligent și devreme în interiorul acestor obiective economice pe care Uniunea Europeană și le setează.

IMM-urile: 60% din PIB, 200 de firme în planul de relansare

Florin Jianu, președintele IMM România, a ridicat poate cel mai incomod subiect al dimineții. Planul guvernamental de relansare economică, „atinge în acest moment 200-300 de întreprinderi mici și mijlocii […] la un raport de aproape un milion de companii mici în România, nu cred că e o relansare, ci mai degrabă un început timid, dar încă o dată e foarte bine că începem […].”.

Mai mult decât atât, Jianu a subliniat nevoia unui dialog real:

„Deși IMM România a contribuit major prin idei și analize, nu s-a luat din partea noastră nici o virgulă”.

Creștere sustenabilă, nu pe consum

Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței, a reamintit formula economică care a propulsat România în 2016-2019:

„România a avut cea mai mare creștere din Uniunea Europeană pe baza a trei factori: taxe relativ mici, stabilitate în politici și piață deschisă”.

De asemenea, a subliniat faptul că modelul bazat pe consum „nu mai merge”, a avertizat el, pledând pentru reducerea deficitului bugetar „ca să scădem inflația și dobânzile, facilitând accesul companiilor la finanțare”. Concluzionând, Chirițoiu a afirmat că investițiile continue în infrastructură, alături de dobânzi reduse și energie ieftină pentru industrie, vor asigura o traiectorie economică stabilă și sustenabilă.

“Fabricat în România” este posibil

Poate cel mai concret moment al conferinței a aparținut Roxanei Pîntea, reprezentanta Philip Morris România. Într-o dezbatere dominată de cifre macroeconomice și directive europene, ea a adus pe masă dovada că modelul “Made in EU” funcționează:

„Vorbim de peste 730 de milioane de dolari investiți numai în fabrica noastră de la Otopeni. Fabrica noastră exportă peste 90% din producție, 40% minim spre Japonia, cea mai exigentă piață din lume. Fabricat în România este posibil”.

Apelul ei, adresat direct factorilor de decizie, a venit cu claritate:

„Avem nevoie să fim curajoși. Noi, ca stat și guvern, avem nevoie să fim curajoși, să ne facem vocea auzită și să ne apărăm industriile strategice”.

România are planul și resursele pentru RO 3.0

RO 3.0 a reunit în aceeași sală experți care cunosc problemele, au soluții concrete și pârghii de acțiune. Diagnosticul este clar: predictibilitate, dialog public-privat și debirocratizare.

2026 poate reprezenta începutul unei traiectorii competitive solide. Cheia este să trecem de la diagnostic la implementare rapidă și coerentă.

Conferința poate fi urmărită integral aici: antena3.ro/conferinte/conferintele-ro-3-0

Răspunderea pentru întregul conținut și toate analizele, ideile și opiniile exprimate, în integralitatea lor, în articolele publicate pe platforma em360.ro revin în exclusivitate autorilor semnatari și nu implică platforma em360, ONG Big Dream Media, sau SC PhotoMedia Em360 Srl în niciun fel.
Share.
Comentariul tau