Am o contabilă extraordinară. Extrem de atentă la toate schimbările legislative, face absolut toate calculele pînă la ultimul bănuț, mă bate la cap cînd e cazul (și e cazul!) să semnez, să plătesc, să modific. În fine, ați prins ideea. Îi mulțumesc pentru asta! E extraordinară și cînd îmi trimite veștile rele. De exemplu, ”Somații și Titluri executorii”. Da, ANAF…
Discutam acum cîteva zile cu prietenul Sorin despre situația din țară. El, foarte bine conectat la zona de afaceri. Și-mi zice: ”toți întreprinzătorii se întreabă de ce nu-i ia statul mai întîi pe datornicii ăia mari, mari de tot, și mă ia pe mine?”
Habar n-aveam atunci ce înseamnă, de fapt, ”ăia mari”, cît de important e fenomenul. O căutare simplă pe net mi-a arătat, însă, că statul român trebuia să recupereze, la sfîrșitul anului trecut, 180 de miliarde de lei!
Deschid mailul cu reținere. Parcă plătisem tot, parcă așa e, dar pățit, c-am mai trecut prin asta, mă trece un șuvoi de gînduri negre și reci. Și le iau pe rînd: impozit pe venituri din salarii – lei, impozit pe venituri din salarii – 2 lei, contribuția de asigurări sociale – 20 de lei…
Cei mai mari datornici la stat sînt, printre alții, cîteva firme de stat. SNCFR e în top. Mai e Compania Națională a Huilei. Prima datorează 1,5 miliarde de lei. CNH doar 1,46 miliarde. În top mai sînt niște companii care se ocupă de tutun și de produse din petrol. Și le-am luat doar pe cele cu datorii de peste 1 miliard de lei.
Sumele sînt imense. De fapt, sînt atît de mari încît nici măcar nu-mi pot imagina ce reprezintă. Nici nu sînt foarte sigur că știu să scriu un miliard în cifre… Și mă întreb, că n-am cum să nu o fac: oare oamenii ăștia n-au și ei o contabilă, care să-i bată la cap pentru fiecare leuț? Oare nu se gîndesc și ei, cum mă gîndesc eu cînd primesc somația, la toate relele de pe pămînt? Oare… nu, se pare că nu.
Deschid frumos mailul și salvez atașamentul și trec, cu teamă, prin tabel. La final e suma pe care, dacă n-o plătesc în 15 zile, ”Potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala, cu modificarile si completarile ulterioare, când urmeaza sa se ia masuri de executare silita, audierea contribuabilului nu este obligatorie.” Am încheiat citatul. Pe scurt, dacă nu plătesc 94 de lei, mi se va lua capul, fără ca măcar să am șansa să fiu audiat.
Eu chiar cred că așa mi se va întâmpla, pentru că am mai pățit, v-am spus. Ce nu pricep e de ce se întîmplă doar pentru 94, 940 sau 9400 de lei și nu pentru miliarde? Nu e loc destul în formulare? Nu știu oamenii de la ANAF să scrie un miliard virgulă 5 în cifre?
Și despre asta aș fi vrut să se discute în această încinsă campanie electorală. Doar că, după cîte am văzut, nu prea a fost timp. Pentru că așa, mai că-mi vine să cred că ANAF somează și execută pe cine vrea, cam ca într-o luptă de golani: ăla micu`și viteaz cu gura mare tace brusc cînd dă de cel mare.
