fbpx

Temperaturile diurne pozitive prognozate pentru urmatoarele trei luni, cantitatea foarte mare de gaze din depozitele de înmagazinare ale Europei, costurile ridicate care ar urma să fie aplicate gazelor din depozite (existând cantități care ar urma să li se aplice al treile tarif de înmagazinare), vor determina în următoarea perioadă, o bătălie acerbă pentru vânzarea gazelor stocate în depozite, în singura perioadă în care va mai exista o cerere mare. Aceste elemente arată că prețul gazelor naturale de pe piețe urmează să se așeze în prima parte a anului 2024 la nivelul de dinainte de anul 2021, respectiv vor exista și intervale cu prețuri sub nivelul de 20 euro/MWh.

Analizând datele de extracție a gazelor naturale în ultimii 3 ani la nivelul Europei, se poate desprinde că în a doua jumătate a lunii ianuarie 2024, cantitatea de gaze din depozite este la un nivel de 78,58%, peste nivelul din anul 2022 și mult peste nivelul din anul 2021. Având în vedere că o mare parte din aceste gaze ar urma să rămână în depozitele de înmagazinare încă un sezon, respectiv că vor adăuga niște costuri care le-ar face greu vandabile în perspectiva prețurilor din anul 2024, probabil furnizorii vor veni cu prețuri, mai mici pentru a putea vinde cât mai multe gaze în perioada următoare. 

Urmărind evoluția prețului gazelor tranzacționate pe bursa TTF din Olanda, se poate desprinde că în ultimii 15 ani, excepând o perioadă de 3 ani (2020 – 2022), prețul gazelor naturale a variat între 16 – 25 euro/MWh. Urmărind în acești ultimi 15 ani volumele tranzacționate, putem observa că în momentele cu prețuri maxime volumele tranzacționate nu au fost unele ridicate. Volumele tranzacționate în ultima perioadă, aproape s-au dublat determinând obținerea de prețuri corecte pentru gaze.

Extrapolând datele tranzacționate în ultimii 5 ani se poate desprinde că în următoarele 6 luni prețurile se vor stabiliza la un nivel similar al prețurilor din anul 2019-2020.

Sursa: TTF, AEI

La întrebarea: Dacă evoluția acestor cotații va aduce prețuri mai mici în facturile românilor?

Răspunsul este: Într-o foarte mică măsură, deoarece România are un sistem semireglementat al prețului la gaze, ceea ce face ca trendurile din piață să influențeze foarte puțin prețurile din facturile românilor.

Răspunderea pentru întregul conținut și toate analizele, ideile și opiniile exprimate, în integralitatea lor, în articolele publicate pe platforma em360.ro revin în exclusivitate autorilor semnatari și nu implică platforma em360, ONG Big Dream Media, sau SC PhotoMedia Em360 Srl în niciun fel.
Share.

Comentariul tau