Asociația Energia Inteligentă vă invită la lansarea cele de-a doua ediții a proiectului „Case cu Căldură”, care își propune să vină în sprijinul unor familii aflate în dificultate, prin distribuirea de lemne de foc necesare încălzirii locuințelor pe timp de iarnă.
În cadrul acestei acțiuni va fi lansat Registrul Caselor fără Căldură, realizat de AEI în parteneriat cu Crucea Roșie Română, o situație la nivel național structurată pe județe, a locuințelor care folosesc ca sursă de încălzire sobe pe lemne, locuite de persoane sau familii vulnerabile precum bătrâni, persoane cu handicap, familii monoparentale sau familii cu numeroși copii și posibilități materiale reduse. Cu această ocazie vom livra lemne de foc la prima casă beneficiară, pentru a da cum se cuvine startul unei noi ediții a proiectului „Case cu Căldură”.
Dată: miercuri, 23 octombrie, ora 14.00
Locație: Intrarea Părului, Nr. 6, Sector 3, București
Ne bucurăm de confirmarea participării domnilor Sebastian Burduja, Ministrul Energiei și Adrian Halpert, Director General al Societății Naționale de Cruce Roșie România. Proiectul „Case cu Căldură” este derulat în parteneriat cu Societatea Națională de Cruce Roșie România, sub umbrela Parteneriatului pentru Combaterea Sărăciei Energetice încheiat în toamna anului trecut între Asociația Energia Inteligentă și Ministerul Energiei, cu scopul de a identifica gospodării aflate în situația sărăciei energetice extreme și de a propune atât programe și politici adecvate cât și soluții efective de reducere a acestui fenomen în România.
Vă rugăm să confirmați participarea până la data de 22 octombrie 2024.
Persoana de contact: Monica David, Vicepreședinte, Asociația Energia Inteligentă
Telefon 0723.999.995 | Email: monica.david@creativeandmore.ro
Mulțumim că sunteți alături de noi!
Dumitru Chisăliță,
Președinte, Asociația Energia Inteligentă
Răspunderea pentru întregul conținut și toate analizele, ideile și opiniile exprimate, în integralitatea lor, în articolele publicate pe platforma em360.ro revin în exclusivitate autorilor semnatari și nu implică platforma em360, ONG Big Dream Media, sau SC PhotoMedia Em360 Srl în niciun fel.