Radu Umbreș ne arată care sunt și cum funcționează jocurile minții asupra oamenilor în esență binevoitori, cum pot fi păcăliți indivizii vulnerabili, care sunt poveștile atrăgătoare, dar „opace din punct de vedere cognitiv” care adorm vigilența celui care va descoperi prea târziu că nu este erou într-o epopee, ci victima unei farse bine ticluite.
„Săteni” este o localitate reală cu nume fictiv, cu oameni care-și petrec timpul liber în cârciuma din centru cum bucureștenii se plimbă pe Calea Victoriei, în weekendurile fără mașini, și merg la biserică cu regularitatea cu care locuitorii din orașele mari merg la mall. Dar, dincolo de viziunile idilice și simbolistica satului, diferențele sunt mari între rural și urban.
O încăierare într-o cârciumă nu este doar o încăierare, o farsă nu este doar atât, toate acestea reprezintă strategii de dominație socială și afirmare a forței și prestigiului unei persoane. Înșelăciunea este privită în rural ca istețime și stabilește structurile ierarhice. Și este modul în care locuitorul din rural privește lumea întreagă: un loc periculos, locuit de oi și lupi, unde lup poate fi chiar tovarășul tău, o lume în care neîncrederea asigură supraviețuirea și dominația (inclusiv în alegeri).
Relațiile interumane sunt mai profunde, mai dinamice și mai dure decât își imaginează locuitorii din urban; nimeni nu-și pierde timpul cu justificări și interpretări, conflictul fizic, jocul și bârfa cu valențe detectivistice reprezintă principiul competitiv și cooperativ. În același timp, toate eforturile și resursele, toată munca se concentrează pe supraviețuirea familiei ca grup și asupra viitorului descendenților. Chiar dacă metodele sunt imorale și ilegale, scopul este moral: bunăstarea familiei și protejarea gospodăriei. „Sluga” este săracul lipsit de familie, cel folosit la muncile de jos în gospodărie și aflat cel mai jos pe scara ierarhică, echivalentul oii metaforice menționate în dialogul din cârciumă.
Gardul, pragul casei, bucătăria, farfuria cu mâncare, nunta, vizitele domestice, botezul, înmormântarea sunt păstrătoarele unor simboluri și ritualuri precise; încălcarea lor tulbură rostul familiei. Propunerile de actualizare, dacă merg în profunzime, stârnesc râsete ironice: schimbarea pune în pericol stabilitatea, e lucru verificat de generații.
„Nu poți avea încredere în nimeni în ziua de azi” este principiul general aplicabil în comunitatea rurală și presupune filtrarea selectivă a informațiilor și securizarea spațiului personal. Viața la țară este o combinație de întrajutorare și rivalitate și se bazează mult pe intuiție.
Ceea ce lasă săteanul la vedere sunt grădina și fațada îngrijite, pentru a-și clădi o reputație bună și a oferi indicii privind starea materială satisfăcătoare, însă întotdeauna vecinii vor căuta cu privirea dezordinea din spatele curții și colțul ferestrei neacoperit de perdea.
Săteanul este circumspect față de străini (o rudă „trădătoare” devine cu ușurință străin) și se deschide lumii cu parcimonie. Pare greu de înțeles, cu valorile lui din alte vremuri, cu metehnele și obiceiurile lui retrograde, iar noțiunile de dreptate, echitate și libertate cunosc alte valențe față de oraș. Iar, cu cât autostrăzile se înmulțesc, cu atât orășenii vor pierde și puținul contact cu satul, astfel încât cele două lumi se vor rupe tot mai mult, cu izolarea ruralului.
Dacă în sfera familială cuvântul de ordine este solidaritate, în afara acesteia săteanul trăiește într-o „stare naturală hobbesiană”, cu teama de a fi înșelat și vătămat. În sfera politică, deși se apelează la interesul general, săteanul știe că se poate baza în principal pe relațiile de familie și de prietenie și mai puțin pe invocarea unor valori abstracte. Sigla partidului politic sub care stă candidatul contează prea puțin, rețeaua de rude, prieteni și aliați este cea importantă. Mai mult, localnicii nu sunt atât de interesați de profilul moral al candidatului, cât de dărnicia acestuia. Secretomania se mută din familie în sfera politicii și afacerilor locale, a utilizării bunurilor publice, notabilitățile întrețin relații strânse, bazate pe interese personale, iar ajutoarele sociale sunt folosite ca plată pentru munca în interesul oficialităților. Astfel, Săteni capătă „aspect de neo-moșie”, în care dreptatea aparține celui puternic, căruia îi sunt trecute cu vederea tarele morale, iar eșalonul superior are grijă ca cel inferior să fie mulțumit, dar să rămână dependent. Politica locului scoate în afara satului abstracțiunile și instituțiile universale și are în vedere suprapunerea intereselor și beneficiile personale, ceea ce nu poate avea alt rezultat decât stagnarea comunității.
Ne dorim ca toți să fie ca noi, să-și dorească aceleași lucruri, să aibă aceleași concepții despre viața socială, carieră, familie, să aprecieze aceeași dietă, același plan de vacanță. În mintea fiecăruia zace o utopie și toți uităm că fiecare are bariere comunitare, pe lângă cele proprii, iar mulți nu doresc să le depășească, le este bine așa cum sunt ori se tem de eșec. Însă, istoria a arătat că progresul este un drum cu un singur sens, iar prosperitatea în creștere poate schimba atitudinile și comportamentele morale în viitor.
Este o carte scrisă din interior, nu din fuga mașinii sau poveștile bunicilor. Radu Umbreș a trăit doi ani în Săteni, a muncit ca ucenic în construcții, a fost parte din comunitate, a cunoscut îndeaproape insatisfacțiile, lacunele, pasiunile și durerile membrilor acestora. Cartea este plină de povești ale oamenilor, povești care ilustrează rânduiala și spiritul locului. O lume complexă, o cultură cvasi-autarhică, cu propria ei rațiune și propriile reguli și valori, pe care ne-am grăbit să o judecăm dintr-un complex rezidențial cu supermarket și grădiniță.
