Premiul Bank of Sweden Prize in Economics 2024-cunoscut sub denumirea de Premiul Nobel pentru Economie – ne deschide o perspectivă interesantă asupra orientării și evoluției cercetării economice din ultimii douăzeci de ani a alegerilor comitetului suedez.
Apare ca fiind deosebit de interesant un studiu al ”Society for the Advancement of socio-economcs” ( SASE) fondat în 1989 care analizează Premiile Nobel pentru economie din punctul de vedere al parcursului acestuia de la domeniile teoretice și al metodologiei spre domenii periferice cum sunt cele ale economiei mediului sau al economiei feminine. Este de remarcat concluzia studiului care subliniază orientarea tot mai evidentă a Premiului spre tematica problematicii contemporane a economiei moderne.
Astfel, după ce a abandonat marea teorie care vizează evoluția ei din perioada anilor 1969-1970, din 2000 a demonstrat dorința de a recompensa cercetătorii care răspund problemelor actuale și nu doar pe cei care creează noi instrumente sau care detectează sau propun noi mecanisme metodologice de cercetare
Pe 14 octombrie 2024, Premiul Nobel pentru Economie a fost acordat lui Daron Acemoglu, James A. Robinson și Simon Johnson, trei economiști liberali ale căror cercetări au influențat în mare măsură modul în care înțelegem interacțiunile dintre instituțiile politice și economice și rolul lor în determinarea creșterii și dezvoltării pe termen lung. Acest premiu recunoaște ani de cercetare care au marcat analiza economică contemporană, în special asupra modului în care instituțiile modelează performanța economică a societăților
Acordarea premiului în acest an celor trei economiști care arată importanța politicii în geneza instituțiilor care promovează prosperitatea și creșterea marchează o revenire în favoarea unei economii instituționale.
Cei trei câștigători din 2024 au origini naționale diverse, dar toți împărtășesc faptul de a fi profesori în cele mai prestigioase universități nord-americane. Daron Acemoglu, de origine turco-armeana, este personajul central pentru ca a colaborat cu James Robinson, un britanic, coautor al unei lucrări de succes ”Power and progress”(2013) si cu Simon Johnson, un alt britanic naturalizat american, a lucrăii ” Why nations fail ? The origin pf power,prosperity and poverty” (2023).
Această distincție nu este o surpriză întrucât este recunoscută multiplicitatea contribuțiilor semnificative ale lui Daron Acemoglu, dar și faptului că, din 2000 până în 2024, cercetătorii aparținând universităților americane au obținut premiul de 38 de ori, Franța de două ori, Anglia și Norvegia câte odată. Aproximativ 83% din premii merg la universități precum MIT, Chicago și Harvard. Două interpretări sunt de natură să explice această concentrare extremă.
Este o realitate care atestă că universitățile din Statele Unite sunt cele mai bogat înzestrate și că, prin urmare, atrag cei mai talentați economiști din întreaga lume. Se poate susține că acestea formează astfel un club foarte închis care își demonstrează atotputernicia, inclusiv în ceea ce privește recompensele. Premiul este cu siguranță acordat de Academia Regală Suedeză, dar confirmă dominația nord-americană pentru că, începând cu cel de-al doilea război mondial, centrul de greutate al profesiei s-a mutat din Marea Britanie pe continentul nord-american.
Comitetul subliniază că cei trei câștigători au contribuit la arătarea rolului instituțiilor, și deci al politicii, în deosebirile dintre economiile prospere și șoi cele sărace. Este o renunțare evidentă la laitmotivul care străbate cercetarea economică a anilor 70, marcată de o închidere a disciplinei economice asupra ei însăși bazată pe noțiunile de raționalitate, piață și echilibru.
Astfel, cei trei autori subliniază că piețele nu sunt singurele moduri de coordonare întrucât instituțiile fundamentale supraveghează și gestionează activitatea economică. Drept urmare, politica este o parte interesată în orice analiză economică care intenționează să fie relevantă. Până în punctul în care trebuie transformată într-o economie politică.
Aceste instituții nu sunt simple ficțiuni în raport cu o așa-numită economie de piață deoarece sunt constitutive ale fiecărei ordini economice observabile în spațiu și timp. Anumite configurații instituționale permit prosperitate și inovații care se acumulează pe termen lung. În schimb, din cauza lipsei de intermediere politică care să garanteze diseminarea beneficiilor progresului tehnic, alte societăți se dovedesc incapabile să profite de momentele critice pentru a scăpa de sărăcie. Autorii, laureați Nobel, indică în special rolul drepturilor de proprietate, în acord cu Școala din Chicago, dar contribuția lor depășește această instituție.
Ei susțin că economistul trebuie să fie interesat nu numai de producerea și crearea de valoare și bogăție, ci și de distribuția acestora, care condiționează viabilitatea unui regim de creștere. Într-un fel, ei oferă o completare valoroasă a lucrării lui Thomas Piketty: în timp ce el favorizează redistribuirea prin impozitare și bunuri publice, Acemoglu și colegii săi sunt interesați de distribuția primară a venitului, care este, de asemenea, modelată de politică.
În 1969, crearea acestui premiu a făcut parte dintr-un concept ambițios care intenționa să facă din economie echivalentul fizicii. Paul Samuelson (câștigător în 1970) este, fără îndoială, cea mai emblematică figură de când a mobilizat instrumentele matematice ale fizicii pentru a le aplica economiei. Explorarea acestei căi a ajuns într-un impas deoarece generalizarea teoriei echilibrului general se dovedește imposibilă și conduce la tot atâtea modele câte ipoteze.
În perioada 2000-2024 au fost răsplătite doar trei încercări de refondare teoretică. Mai întâi, printr-o alianță cu psihologia (Kahneman, 2002), apoi prin utilizarea economiei comportamentale (Thaler, 2017) sau chiar prin analiza relațiilor încrucișate dintre inovare și creștere (Romer, 2018).
De asemenea, în ultimele două decenii au abundat descoperiri în statistică și econometrie. Acum pot analiza astfel cauzalitățile, călcâiul lui Ahile al cercetării econometrice tradiționale, ceea ce explică recunoașterea lucrării lui Heckman (2000) și Sargent (2011).
La rândul ei, econometria seriilor temporale deschide calea către o macroeconomie dinamică, fundamentală pentru analiza, de exemplu, a impactului politicilor economice, pe termen scurt și mediu . Frecvența mare și explozia volumului de date financiare permit o dezvoltare fără precedent a finanțării pieței: analiza proceselor stocastice înlocuiește analizele în termeni de echilibru general static . De asemenea, trebuie recunoscut că ajustările de pe piețele muncii au caracteristici specifice pe care tehnicile adecvate le permit să le identifice
Din păcate, această metodă inductivă nu a furnizat modelul la care această întorsătură empitică ne-a lăsat să sperăm. Foarte puține regularități statistice traversează perioade și țări sau sectoare. De asemenea, premiul Bank of Sweden a recompensat o serie întreagă de cercetări care scot la lumină mecanisme elementare, care sperăm că vor permite într-o zi o ascensiune în generalitate către o teorie în forma cuvenită!
Acest al treilea flux de cercetare a fost deosebit de activ din 2000. Începe prin recunoașterea cu Akerlof, Spence și Stiglitz (2001) care arată că asimetria informațională privează piețele de eficiența și autoechilibrarea postulate de economia standard. Analiza ciclurilor economice înlocuiește referirea la un echilibru staționar (Kydland, 2004). La rândul lor, teoriile jocurilor reînnoiesc concepțiile despre echilibru (Aumann, 2005), în timp ce luarea în considerare a timpului introduce dileme formidabile în deciziile de politică economică (Phelps, 2006). Dimensiunea geografică nu este uitată odată cu recunoașterea muncii lui Krugman (2010) și a rolului pe care îl atribuie randamentelor tot mai mari.
Este de remarcat faptul că, din 2007 până în 2020, un număr mare de lucrări au fost dedicate funcționării piețelor, fie din perspectivă analitică (Hurwitz, 2007; Diamond, 2010; Roth, 2012), fie normativă: cum să promovăm concurența. prin reglementări (Tirole, 2014) sau care este cea mai bună modalitate de organizare a licitațiilor (Milgrom, 2020). O altă întrebare se referă la natura contractelor (Hart, 2016), deoarece este o caracteristică esențială a așa-numitelor economii de piață.
Nu există nicio îndoială că setul de instrumente și repertoriul mecanismelor de coordonare ale economiștilor s-au îmbogățit considerabil pe parcursul acestor premii. Cu toate acestea, înțelegerea economiilor contemporane a progresat până la punctul de a oferi recomandări bazate științific factorilor de decizie politică și factorilor de decizie publică?
Acesta este de fapt alt flux de cercetare recunoscut de Academia Regală Suedeză. Astfel, se reconectează cu însăși originea economiei politice: observând fenomene noi și forjând concepte care să le explice, pentru, printre altele, să facă lumină asupra alegerilor Prințului.
Confruntat cu revendicările feministe și cu creșterea muncii femeilor, a fost necesară recunoașterea acestui nou domeniu de cercetare (Goldin, 2023)
Cu toate acestea, intrarea în secolul 21 a scos la iveală o serie de anomalii.:în economia sănătății, de ce speranța de viață a variat în funcție de categoriile sociale (Deaton, 2015)? Cum să introducem schimbările climatice în macroeconomie (Nordhaus, 2018)? Dacă sărăcia nu poate fi redusă prin politici macroeconomice, de ce să nu multiplicăm experimentele controlate și să învățăm din ele și apoi să dezvoltați politici ad-hoc (Duflo & Banerjee, 2019)?
Crizele financiare, care au afectat în principal țările în curs de dezvoltare, în America Latină apoi în Asia, au ajuns să lovească cele mai avansate economii – mai întâi Japonia, apoi Statele Unite (Bernanke, 2022). În fața exigențelor feministe, a creșterii muncii femeilor și a relațiilor acesteia cu transformarea structurilor familiale, a fost necesară recunoașterea acestui nou domeniu de cercetare (Goldin, 2023) . Toate acestea sunt specializări foarte utile pentru avansarea cunoștințelor și conducerea politicilor publice, dar mai sunt posibile teorii majore?
Conduși de un oarecare optimism, s-ar putea crede că laureații din 2024 semnalează revenirea la epoca de aur a economiei politice nord-americane care a fost instituționalistă și istorică, după Commons, Mitchell sau Veblen. Cu toate acestea, este necesară o anumită precauție.
Într-adevăr, Douglas North este celebrat și recunoscut, dar el este departe de a fi fondat echivalentul școlii de gândire condusă de Milton Friedman. Recunoașterea muncii lui Eleanor Östrom (2009) este a priori surprinzătoare, deoarece a arătat că indivizii aparținând unei comunități pot inventa forme originale de organizare care să permită gestionarea eficientă și echitabilă a unei resurse naturale comune.
Avansul cercetării în domeniul rolului instituțiilor pune problema colaborării diferitelor discipline, în care economia standard nu este a priori dominantă, deoarece trebuie să colaboreze economiști, sociologi, politologi, manageri, psihologi, avocați, istorici și filozofi. Societatea pentru Avansarea Economiei Sociale (SASE) a fost fondată în 1989 în acest scop și este recunoscută la nivel internațional