Pe data de 26.04, în cadrul emisiunii În fața națiunii, difuzată la Antena 3, Adrian Măniuțiu și ceilalți invitați ai lui Radu Tudor au vorbit despre combustibili și despre echilibrul economic pe care îl putem crea, prin resursele naționale de petrol și gaze naturale.
România se bucură de noi descoperiri de petrol, o veste bună pentru România pentru că zăcămintele actuale erau mature, cu randament scăzut. În momentul prezent, în țara noastră funcționează doar 3 rafinării, Petromidia, operată de KazMunayGas, Petrobrazi, operată de Petrom și Petrotel, operat de Lukoil. Analizând activitatea acestora, putem observa că 70% din ce se rafinează în România este din import, și doar 30% din producție proprie.
Zăcămintele de petrol descoperite sunt Blocul X Craiova, blocul VI Târgoviște (perimetrul Petrom), dar și bl VIII Urziceni (perimetrul Hunt Oil), dar care este probabil să cunoască abandonul.
Noile resursele vor însemna o ofertă mai mare, cu posibilitatea de a controla mai bine prețurile.
De asemenea, invitații au abordat schimbările din mixul energetic al României, în care cărbunele ar putea fi înlocuit cu gaze naturale, pentru a îndeplini țintele europene pentru tranziția energetică. Resursele pentru această tranziție ar putea fi reprezentate de către gazele din Marea Neagră sau de cele deținute de ROMGAZ onshore, în depozitul de la Caragele.
Pentru mai multe detalii despre situația combustibilor și legătura cu resursele ce urmează să fie exploate, vă invităm să urmăriți înregistrarea.