Oficial, în 2016, doi copii erau abandonaţi în România – în fiecare zi; nu știu dacă situația s-a îmbunătățit ori s-a înrăutățit între timp. Oricum, 58 de mii de copii se află în momentul de faţă în sistemul de protecţie specială, 4000 dintre aceştia fiind declaraţi adoptabili. În timp ce aproape 21.000 de copii se află în centre de plasament (publice sau private), restul se regăsesc la asistenţi maternali, rude sau familii surogat. În situaţia de faţă, în ciuda celor 32.500 de angajaţi ai DGAPSC, ai centrelor de plasament şi asistenţilor maternali care trebuie să se ocupe de ei, viitorul lor, şansa lor de a reuşi în viaţă e, realist vorbind, foarte mică. Dacă nu schimbăm nimic, puţini vor reuşi. În total, în România sunt 3,8 milioane de copii. Jumătate din ei trăiesc la limita sărăciei (51%), iar 2 din 5 (înspre 1,5 milioane) trăiesc chiar sub pragul teoretic al sărăciei. Repet, șansa lor de a reuşi în viaţă e, realist vorbind, foarte mică.

În acelaşi timp, datele DGAPSC vorbesc despre 63% dintre copii care afirmă că sunt bătuţi acasă de către părinţii lor, totuşi, doar 9.458 abuzuri au fost înregistrate oficial în sistem. Organizaţia Salvaţi Copiii a prezentat un studiu în 2014 prin care se arată că, sub protecţia anonimatului, 38% dintre părinţii intervievaţi admit că işi bat copiii. Teoretic, legea îi protejează pe aceşti copii, dar aceasta nu se aplică. Şansele ca o bună parte dintre aceşti copii să crească cu traume semnificative sunt reale, caz în care şansa lor de a reuşi în viaţă e, realist vorbind, foarte mică.

Au fost făcute publice în aceste zile și ultimele cifre ale INS cu privire la mortalitatea infantilă. Suntem țara membră a UE cu cea mai mare mortalitate infantilă, respectiv 7,6 decese per 1.000 de nou născuți (vii), în timp ce media Uniunii e sub jumate (3,6).

Toate acestea… Sunt cifre? Sunt suflete? Ce vreau să spun este că între incompetență şi nepăsare, între teroare şi sărăcie nu există nicio diferenţă. Toate duc la aceeaşi concluzie în ceea ce-i priveşte pe aceşti copii: şansa lor de a reuşi în viaţă e, realist vorbind, foarte mică. Iar eşecul lor, e de fapt al nostru, al adulţilor.

PS:  Iar asta în contextul în care cu 5,14% alocate din PIB pentru sănătate și 2,9% alocate din PIB pentru educație suntem cei care, procentual, cheltuim cel mai puțin pentru aceste domenii. Despre cercetare-dezvoltare nici nu mai spun – alocăm sub 0,5% din PIB, adică mai puțin de jumate decât ne-am angajat – și da, suntem ultimii și la acest capitol. Bine măcar că tot noi conducem în clasamentul creșterii economice… 

copyright foto: Adrian Maniutiu Photography

www.economielaminut.ro & www.EM360.ro

facebook.com/EconomieLaMinut

Share.

Comentariul tau