fbpx

Pentru a înțelege ce se întâmplă acum în economie trebuie să plecăm de la următoarea realitate: 85% din creșterea PIB-ului a fost posibilă ca urmare a creșterii consumului final. Acest lucru nu e neapărat rău, dar se poate transforma în ceva foarte periculos din mai multe motive. În primul rând trebuie spus că acest consum are la bază importuri și nu producția autohtonă; astfel creștem deficitul balanței comericale (și de cont curent), slăbim leul și mărim cuantumul împrumuturilor. În al doilea rând o creștere axată aproape exclusiv pe consum și lipsită de componentele esențiale, vitale chiar, unui cadru sustenabil pe termen mediu și lung, și mă refer aici la investiții, dar și la exporturi și producție, se poate dovedi ultra-periculoasă. Dar dacă tot suntem la capitolul consum, haideți să-l înțelegem și să vedem cât ar mai putea să crească și cum. Punem în balanță două chestiuni importante și interesante: cât timp mai poate susține consumul creșterea economică în România și care ar fi, de fapt, rețeta clasică și simplă necesară unei creșteri sustenabile, corecte, sănătoase (de altfel și promisă inițial de către guvernanți – dar tot degeaba pentru că la stadiul de promisiune a rămas).

www.economielaminut.ro & www.EM360.ro

facebook.com/EconomieLaMinut

 

Răspunderea pentru întregul conținut și toate analizele, ideile și opiniile exprimate, în integralitatea lor, în articolele publicate pe platforma em360.ro revin în exclusivitate autorilor semnatari și nu implică platforma em360, ONG Big Dream Media, sau SC PhotoMedia Em360 Srl în niciun fel.
Share.

Comentariul tau