M-a rugat Daniel Apostol să scriu acest text, pentru Economistul, despre perspectivele de relansare economică și reconstrucție ale României, având…
crestere economica
Inițial, am scris acest text pentru ediția specială a revistei Economistul (T1 2019), The Year Ahead 2019 – o licență…
Mai sunt doar câteva zile până la europarlamentarele și referendumul din 26 mai, un vot care cel mai probabil va…
Nu avem #qualitypublicservicesledgrowth. De aia suntem praf! M-am săturat si eu deja de câte ori am spus-o, dar simt nevoia să…
Anul trecut pe vremea aceasta începea să-și facă loc în discuțiile publice un subiect mai degrabă tehnic: legea care trebuia…
Mulți dintre noi ne amintim cum în copilărie desfăceam jucăriile ca să vedem ce e în ele și apoi le…
Care sînt lucrurile bune și care sînt cele proaste pe care le vede fostul ministru al energiei, Victor Grigorescu, la…
Într-un interviu pentru EM360, fostul ministru al energiei Răzvan Nicolescu face o sinteză a punctelor tari, respectiv a riscurile cu…
Care sînt riscurile cu care se va confrunta România în 2019? Din punct de vedere extern, incertitudinea e unul dintre…
Gazele din Marea Neagră au încins spiritele anul trecut: două tabere mari s-au desprins clar în urma schimbului aprig de…