M-a rugat Daniel Apostol să scriu acest text, pentru Economistul, despre perspectivele de relansare economică și reconstrucție ale României, având ca orizont anul 2030. Ufff si WoW, în același timp! Să poți să-ți expui viziunea despre un model, un proiect de reconstruție națională e un privilegiu. Și, totodată, poate fi o corvoadă: nu e nici simplu de deslușit, nici facil de expus pe scurt, astfel încât să fie înțeles. Altminteri, dacă e complicat inutil, rămâne neînțeles, iar derizoriul și penibilul te pot pândi la tot pasul – cu atât mai mult azi, cînd specia păreriologilor atotștiutori și gălăgioși, cu soluții pentru orice, e tot mai numeroasă. Cu acordul lui Daniel, redau mai jos textul meu.

Și în cazul unui astfel de demers – un proiect de relansare a României, ca țară -, ca să ajungi undeva, trebuie să știi de unde pleci. Pentru a avea o șansă de găsire a soluției corecte pentru o problemă trebuie să îndeplinești două condiții, simultan: să vrei cu adevărat să o rezolvi, dar și mai importantă e corecta definire și înțelegere a ipotezei de lucru, a problemei în sine. Ca să poți găsi soluția funcțională (aplicabilă – nu utopică) trebuie să te poziționezi corect în raport cu problema, să înțelegi statu quo-ul situației: să știi de ce ești în stare și de ce nu ești; să cunoști ce ai, ce deții și ce poți obține, dar și ce nu vei avea niciodată – un modus operandi realist și echilibrat crește exponențial perspectiva reușitei.

Există o teorie în management, cât și în leadership, build on strengths, fundamentată de genialul psiholog american Don Clifton – the father of strengths-based psychology and the grandfather of positive psychology. Dovendindu-și din plin, demult deja, și empiric aplicabilitatea, eficiența și funcționalitatea, teoria sa s-a transformat într-un curent practic. Punctul de plecare, ideea de bază, pe cât e de genială, pe atât e de simplă: omul matur, adultul preformat deja, nu-și va mai schimba niciodată fundamental trăsăturile psihologice, calitățile, abilitățile, talentele, defectele, slăbiciunile – indiferent dacă acestea au fost educate și cultivate sau sunt strict naturale, neantrenate. Cu alte cuvinte, dacă nu ești bun la ceva, există șanse minime să mai schimbi ceva la maturitate și să devii un performer la acel capitol. E o irosire de resurse, un efort irațional și nejustificat pentru ceva care va produce mai multe frustrări și surmenaje, decât succese, rezultate și satisfacție. La fel stă situația și în cazul punctelor forte, a calităților: indentifică-ți corect atributele pozitive pentru că pe ele vei putea construi, pe ele le vei putea dezvolta și îmbunătăți; astfel resursele (timp, bani, educație, training) investite aici vor avea un randament incomparabil mai bun, vor genera satisfacții și succes, creând astfel un momentum pe care succesul poate fi fundamentat. Pe scurt, ingnoră-ți defectele, punctele slabe, nu de alta, dar șansele să mai schimbi ceva, ca persoană adultă, sunt aproape zero – irosești energie aiurea! Pe de altă parte identifică-ți puncele forte înscrise în ADN-ul tău, cultivă-le, dezvoltă-le, antrenează-le, pe acestea vei putea construi ceva solid, rezistent, durabil – așa vei atinge excelența. Așa vei reuși, în timp, să acoperi, să îngropi, și poate să elimini, punctele slabe: umbrindu-le, cu răbdare, de către cele forte. E simplu și logic in același timp. Asta spune Clifton. Și credeți-mă, așa e, funcționează. Dar, de fapt, nu trebuie să mă credeți, faceți câteva exerciții de imaginație aplicate propriei voastre persoane, cât și mediului din jur (persoane, evenimente) și veți vedea că așa e. Bun. Funcționează la nivel personal, al dezvoltării personale; funcționează la nivel de management, în afaceri și proiecte; funcționează la nivel de leadership; funcționează la nivelul unei afaceri mici, dar și la nivelul unui demers, antreprenorial, instituțional sau corporatist, mare:  focus on what you’re good at and you’ll thrive! Și atunci de ce nu ar funcționa și la nivel de țară, la nivel de România? Propunerea ar fi să (re)construim exclusiv în jurul punctelor forte, care nu sunt deloc puține, și mă voi opri deocamdată la jocul resurselor, pentru că prezentul și viitorul aparțin exclusv celor care știu să le stăpânească.

Newton si anticoruptia - em360

România are pământ roditor și rezerve de apă. Nu ştiu dacă suntem, cu adevărat, grânarul Europei ori dacă vom fi vreodată, în adevăratul sens al sintagmei, sau dacă e doar o laudă deșartă, moştenită de la comunişti. Nu ştiu dacă putem hrăni 80 de milioane de oameni aşa cum uneori ţipă propaganda naţionalist-populistă. Dar avem una din cele mai mari suprafețe agricole exploatabile din UE și un pământ bun cu care se poate lucra. Motiv pentru care cred că am putea hrăni măcar 18 milioane de oameni, adică atâţia câţi suntem noi. Și mai cred şi că ar rămâne un surplus notabil pe care, de preferat procesat și cu valoare adăugată, am putea să-l vindem în exterior. Rolul nostru ar crește enorm în regiune, poate pe continent, dacă am deveni, cu adevărat, exportatori de siguranță alimentară. Exportăm şi acum, dar materie primă, pe care, ulterior procesată şi frumos împachetată, o cumpărăm înapoi la preţuri mult mai ridicate. Asta pentru că suntem în stare azi să asigurăm hrană doar pentru vreo 10 milioane de oameni, restul importăm. De altfel, chiar dacă e o situație remediabilă, e deloc surprinzătoare când, timp de 30 de ani, România și-a bătut joc de agricultură, de pământuri şi ferme, de ţărani şi de crescătorii şi producătorii autohtoni, de întregi lanţuri de procesare din industria alimentară, şi dezintegrând o întreagă ramură economică. Ar trebui să ne întrebăm, cu luciditate, de ce am ajuns să importăm legume, fructe, carne, lactate, conserve din ţări europene mult mai puţin “dotate natural”. Să ne mobilizăm şi să încercăm să înţelegem care sunt paşii pe care aceste ţări i-au făcut astfel încât să-şi creeze un avantaj competitiv. Ne plângem că, spre deosebire de noi, ei au programe de stimulare pentru micii sau marii fermieri, sprijin la export, subvenţii, programe de finanţare, că investesc în cercetare, că în loc să funcţioneze la întâmplare, au o strategie în spate. Aşa, şi? Pe noi ce ne împiedică să facem la fel? Ce ne împiedică să refacem sistemul de irigaţii, să construim centre regionale de colectare, să găsim soluţii pentru fragmentarea absurdă a terenurilor agricole, să negociem sisteme de subvenţii comparabile, să iniţiem programe de finanţare şi stimulare pentru fermieri, procesatori, exportatori. Apa, acum, în secolul 21, a devenit o resursă mult mai valoroasă, sunt fonduri de investiții tot mai multe, tot mai mari care investesc în apă, fonduri de apă, care se ghidează după principiul put your money where the water is (mai ales indirect, prin conversia în factor de producție agricol – urmăriți-l pe legendarul Michael Burry (ex. Scion Asset Management, personajul real din spatele The Big Short) și mișcările strategice pe care le face cu ale sale fonduri de capital. Oricum, iată cu ce putem lucra, niște puncte forte uriașe, evidente, dar neexploatate: dincolo de luciul uriaș de apă dulce (lacuri și ape curgătoare) de care dispune, mai avem și 2.500 de izvoare şi 60% din apele minerale ale Europei, în majoritatea lor covârșitoare, neexploatate. Pe scurt, România este printre statele cu cele mai bogate resurse subterane de apă, iar comparația nu e doar europeană.

Iceberg - em360

România are energie. Pe lângă hidro, nucleară și ceva soare și vânt, România are gaz natural, atât onshore, cât și offshore. Mult gaz! În niciun caz atât de mult încât să ia locul Rusiei, dar suficient de mult încât să devină un jucător regional, european poate, dacă face pașii corecți de aici înainte. Trăim acum în plină eră a gazului, o perioadă care este însă limitată în timp, pentru că viitorul mai îndepărtat aparține în mod cert altor surse, eminamente regenerabile, verzi, de energie. Dar chiar dacă nu va dura o eternitate, gloria gazului ar mai putea dura 40-50 de ani de aici înainte. E o nevoie esențială de gaz în mixul energetic, gazul are o combustie aproape perfectă, astfel poluează infim, fiind compatibil cu angajamentele și acordurile internaționale long-term legate de protecția mediului și reducerea poluării. Gazul e transportabil pe distanțe mari, e stocabil, ba mai mult există tehnologii care-l valorifică în stare lichidă, despre LNG vorbindu-se ca fiind unul din combustilii de bază ai viitorului în transporturi și nu numai. E utilizabil casnic, dar și, in extenso, în industrie. Ba mai mult, e un instrument  geostrategic, geopolitic și diplomatic, mult mai eficient, mai puternic și mai util decât armamentul clasic. Iată punctele forte, avem gaz, iar gazul pe care-l avem are potențial. Și cu toate acestea, nu e suficient că-l avem. Aici intervine partea mai proastă: în pământ, nu valorează nimic, ba mai mult decât atât, în 40-50 de ani va deveni, precum cărbunele azi, inutil, indezirabil. Prin urmare trebuie valorificat acum, când e valoros pe atâtea planuri. Pentru asta e nevoie de investiții și de asigurarea unui cadru fiscal stabil, predictibil, ofertant pentru cei care activează în domeniu. E nevoie de o piață liberă, reglementată transparent și respectând legile concurenței. În lipsa acestor investiții România devine dependentă total de importurile mono-sursă, din Rusia: zăcămintele active actuale sunt mature și aproape epuizate, astfel în lipsa unor investiții noi în explorare și exploatare rămânem fără gaz la suprafață, în timp ce el mustește sub pământ sau sub mare. Vedeți paradoxul? Ei bine, trebuie să alegem: vrem să mizăm pe punctele forte de care dispunem sau nu? România se poate reconstrui, asigurând o piață liberă a gazului, fără intervenții plafonante din partea statului sau atitudini descurajante față de investitori. Doar  încurajând extinderea și multiplicarea rețelei naționale de transport și tranzit, a interconectărilor cu exteriorul și investind în exploatarea de noi zăcăminte putem valorifica cum trebuie ceea ce avem.

Astfel, siguranța aprovizionării ar fi garantată pentru români și industria de aici; mizând pe gaz am putea diminua sau chiar elimina sărăcia energetică, sprijinind cu adevărat consumatorii vulnerabili. Totodată, am deveni exportatori de securitate energetică în regiune, transformându-ne într-un jucător strategic de o importanță vitală pentru întreaga Europă. De aceea e important să nu ne pierdem în detalii, să ne rupem, să ne dezicem de abordările iraționale și toxice ale naționalist-populiștilor și să mizăm pe energie, încurajând investitorii, asigurând o piață liberă și o competiție sănătoasă și protejând totodată consumatorul.

Baletul salariilor - em360

România are oameni. Am lăsat intenționat, la final, principalul punct forte, din punctul meu de vedere: oamenii. Sunt conștient că e multă cârcoteală și că unii preferă să denigreze continuu, creând tensiuni și probleme false, spunând că românii sunt inferiori, nepregătiți, hoți, needucați, incapabili. Într-adevăr, e foarte corect pentru o parte, o parte minoritară, chiar dacă e vizibilă și  vocală. Cei mai mulți nu suntem însă așa. Unii dintre noi chiar au preferat să fugă din România, să plece – dar cea mai bună dovadă a potențialului fabulos pe care acești oameni îl au, indiferent dacă vorbim de pregătire medie, superioară sau ultraspecializată, e faptul că milioane dintre ei lucrează în Europa și în lume, fiind nu doar apreciați, ci și indispensabili pentru economiile unde lucrează și contribuie. România suferă și în urma acestei hemoragii de suflete. Ba mai mult, România riscă să rămână depopulată, riscă să dispară ca țară. Și nu e doar exodul; trăim vremuri în care, în toată Europa – nu doar la noi, natalitatea scade, iar gradul de îmbătrânire al populației e tot mai pronunțat. În afara problemelor sociale, economice, financiar-bugetare ce derivă imediat din acest dezechilibru demografic nefericit, pe termen lung riscăm să dispărem de tot. Așa că, în primul rând, trebuie să-i oprim, să-i convingem pe cei care vor să plece, să nu o mai facă de aici înainte: nu pleacă din România doar pentru salarii mai bune, ci în primul rând din cauza unei calități penibile, jignitoare, inacceptabile, a serviciului public. În loc de politicile iresponsabile din ultimii ani, românii au nevoie de servicii publice ireproșabile: de creșe, grădinițe și școli care să-i convingă pe părinți să rămână aici sau să nu-și mai trimită copiii în străinătate – trebuie să începem cu educația, iar abordarea trebuie să fie pe termen lung și regândită din temelie, doar prin educație putem să ne revenim, doar prin educație putem continua să existăm; românii au nevoie de spitale decente, parte dintr-un sistem medical funcțional, curat, finanțat corect și care să trateze pacientul cu demnitate și profesionalism; românii au nevoie de o administrație publică responsabilă, informatizată și debirocratizată, de o funcționărime ”de ghișeu” decentă, respectuoasă, serviabilă și operațională, una care să-și accepte rolul și statutul de servant public; și nu în ultimul rând, desigur, românii au nevoie de implementarea unei infrastructuri de transport civilizate, compatibilă cu vremurile pe care le trăim. Ne mai trebuie un cadru legislativ stimulant, în primul rând prin predicitbilitate, claritate și stabilitate – afacerile mari și antreprenoriatul adevărat vor înflori atunci vizibil, alimentând astfel mecanismul bugetar. Apoi, dacă reușim să oprim hemoragia, trebuie stimulată și încurajată natalitatea, cu decență, nu trebuie să cădem în cealaltă extremă. Mai cred că, odată ce toate cele enumerate mai sus vor fi funcționale, rata natalității se va îmbunătăți organic. Abia în al treilea rând m-aș gândi să investesc energie în a aduce înapoi bunii români fugiți departe de țară, asta pentru că trebuie să am ce să le arăt aici, în România, ca să-i conving să revină acasă. Intermediar, ca o soluție imediată și temporară – aplicată deja la nivelul unor companii private – se pot gândi politici prin care aduci muncitori străini în România (poate și din America Latină, mai degrabă decât Asia). E un cerc vicios, până la urmă: e nevoie de educație ca să înțelegi, la nivel politic și social, toate aceste legături și interdependențe, să le accepți și să pui apoi rotițele în mișcare. Mecanismul acesta, însă, odată pornit va avea un efect pozitiv, de domino. Pentru că dincolo de pământ, apă și energie, doar oamenii vor reconstrui si vor relansa România, cu adevărat. Fără ei nu e doar imposibil, ci și degeaba.

Acestea sunt cele trei puncte forte, majore, pe care România trebuie să mizeze pentru a se relansa și redefini, nu doar ca economie, ci și ca nație. Vedeți? E simplu…

PS: Și da, știu că algele și planctonul au avut un rol mult mai mare, incomensurabil mai mare, dar da, dinozaurii dau mai bine pe copertă. Dincolo de orice glumă, acest top 3 e o chestiune serioasă!

Wake-up sau make-up - em360

Am scris acest articol atât pentru ediția tipărită, iulie-august 2019, a revistei ECONOMISTUL, cât și pentru economistul.ro., la invitația bunului prieten Daniel Apostol. Cu permisiunea sa, public articolul și aici pe EM360.

Ilustratii by LEHEL KOVACS

CLICK & SUBSCRIBE LA CANALUL EM360 de YOUTUBE

LIKE & SHARE: PAGINA DE FACEBOOK EM360

#EM360 #EM360Studio #OutOfTheBox #EM360OutOfTheBox#EM360cuAdiManiutiu

#EconomyAndMore360 #EntertainmentAndMore360

Share.

Autor

Fondator EM360.ro

3 comentarii

  1. Tipul de abordare, invocând ,,național populiști ” discreditează analiza făcută și inspiră convingerea că sunteți adeptul politicilor europene, care d.p.d.v.d. economic au avut ca țintă ,doar jefuirea resurselor geologice ,fără a plăti prețul rezonabil. Avem cele mai mici redevențe la gaze și hidrocarburi și noua lege off-shor este total în defavoarea noastră, vom încasa cel mult 17% din valoarea estimată a zacămintelor de gaze naturale. Infim de puțin! Angola ia 50% ,plus infrastructura de exploatare, care îi rămâne și asta de la Chinezi!

    • Adrian Maniutiu pe

      Sunt adeptul multora dintre politicile europene, dar nu adeptul tuturor masurilor sau pasilor. E greu intotdeauna sa ai o politica pentru 28 de nevoi. Aveti o parere nefondata, iar partea asta cu JAFUL (care nu se adevereste daca incepeti sa va uitati la apte si la cifre) este fix rezultatul curentului nationalist-populist-patriotard. In loc de victimizare si gasirea unor vinovati externi, uitati-va mai aproape: vinovatii sunt toti romani, n-au legatura cu exteriorul. DIn contra, fara UE si fara investitori straini, mancam azi de pe jos. Dar eu nu vreau sa va conving de nimic. Ca o dovada ca sunteti total dezinformat, va spun ca redeventele din Romania sunt cele mai mari din Europa, iar incasarile statului din exploatarea hdrocarburilor sunt peste Norvegia sau Angola. Oricum, comparati mere cu pere fara sa va fi documentat inainte. Situatia in Norvegia este fundamental diferita, statul ofera garantarea investitiei si impoziteaza doar surplusul dupa recuperarea acesteia, printre altele. In varianta 2018 statul lua 90% din offshore, investitorul 10% (varianta Dragnea/Valcov). Ne se va realiza niciodata asa ceva. In varianta care se rediscuta azi, statul ia 60%, iar investitorul 40% – sunt sanse sa se faca daca trece legea in formatul nou – asta apropos de exemplele dvs cu Angola sau altii. Va dau doua linkuri, aici, mai jos. Cifre si date facutale, fara sentiment sau pareriologie:

      https://www.fppg.ro/starea-sistemului-de-impozitare-specific-sectorului-upstream-al-gazelor-naturale-din-romania/

      https://www.fppg.ro/o-imagine-de-ansamblu-asupra-redeventelor-si-impozitelor-similar/

      Si sa nu-mi spuneti ca studiile sunt facute de industria O&G (sunt facute de Biris Goran si Deloitte) pt ca nu aveau cum sa fie facute de cei din farma sau din agricultura…

      • Adrian Maniutiu pe

        Legat de toata discutia asta in care tot facem calcule si ne gandim cine ce si cat castiga, propun o schimbare de paradigma: haideti sa ne gandim si cine pierde:
        – dintr-o agricultura subdezvoltata
        – din resurse neexploatate si uitate in pamant
        – dintr-un context de depopulare

        Deci, cine pierde? Nu cumva fix noi? Ok. Si atunci aveti impresia ca altcineva, in afara de noi, ne impiedica sa le facem functionale pe cele de mai sus. Evident, nu! Depinde doar de noi. It is only up to us – vorbesc engleza cum ii place lui Veorika Dancila… 🙂

Comentariul tau