Inițial, am scris acest text pentru ediția specială a revistei Economistul (T1 2019), The Year Ahead 2019 – o licență Project Syndicate.

Criză – o noțiune depășită și periculoasă. Pentru că vine la pachet cu un fatalism decadent și anacronic, cu o formă de acceptanță și resemnare care, poate pe vremuri, ciclic, insemina speranța unui nou început.

Aș spune că ideea de criză, în sensul clasic, e chiar toxică și se poate dovedi o capcană fatală.  Pentru că se referă la un moment critic punctual, un dezechilibru care induce schimbări bruște, perturbând acel statu-quo cu care suntem obișnuiți, dar care trece. Ca o furtună cu rafale violente, care te ține blocat în port, dar care e trecătoare. Genul acela de taifun urmat apoi de o briză care permite din nou navigarea și ieșirea sigură în larg. O întrerupere, o perturbare. O excepție de la regula normalității. După care lucrurile revin la normal, la business as usual, la lumea cu care suntem familiari. Așa ceva nu mai există!

La întrebarea când vine sau când trece criza – răspunsul ar putea să pară desprins din teatrul absurdului: nici nu vine, nici nu trece, nici nu o trăim ca pe vremuri. Nu mai există crize și cicluri în sensul clasic, iar contextul rămâne complicat și periculos, dar totodată plin, pentru cei vizionari, de oportunitățile necunoscutului. Și asta deoarece viteza dezvoltării, succesele științei, ispita abundenței, religia consumului, inteligența artificială, eficiența inovației, terorismul religios, dezechilibrele demografice, digitalizarea și performanțele informatizării, deschiderea granițelor, schimbările climatice, reorientările energetice, cu sau fără legătură între ele, au schimbat și vor continua să schimbe ireverisibil lumea. Schimbările provoacă repoziționări și ajustări permanente, acestea având în noul context un rol vital: regenerarea.

Oricine crede într-o creștere continuă, infinită, a ceva fizic, pe o planetă unde totul este finit, e dement – a spus-o simplu chiar un economist, profesorul K. Boulding, adept al economiei evolutive. Iar demenților li se alătură recent tot mai mulți decidenți politici care fie nu înțeleg, fie se fac că nu înțeleg noul context – e la fel de grav în ambele cazuri. Pentru că acest șir neregulat, dar continuu, de perturbări, disfuncționlități, seisme, corecții, ajustări, repoziționări sunt, de fapt, noua realitate. Deocamdată, nu e nimic trecător, e noua normalitate.

Populism, Fals Naționalism, Investiții, Serviciul Public, Demografie, Orientare Europeană – iată câteva dintre provocările cruciale pe care România trebuie să știe cum să le gestioneze în contextul noii normalități. Sunt chestiuni care ne vor defini viitorul.

Noi românii, atâta timp cât asta ne ajută să ne simțim speciali, tindem să exagerăm mult atât bunele, cât și relele: suntem fie victime exploatate, fie super-eroi, capabili, prin forțe proprii, de orice. Populiștii mizează mult pe asta. În oportunismul lor, ei vorbesc mult și zgomotos, creează agitație și induc lumea în eroare, fiind dezinteresați de consecințele pe termen lung, pe care nici măcar nu le anticipează. Profită însă, lacomi precum hienele, de pe urma oricărui beneficiu imediat. Astfel, ne va fi inoculat tot mai des virusul antiromânismului, pruncul unei conspirații externe care ne va veni de hac tuturor. Un risc mare de contaminare au derapajele antieuropene, antioccidentale – deliruri care zdruncină încrederea, dezbină, sperie! Acest fals naționalism anacronic este, de fapt, adevăratul izvor de antiromânism! Va fi important să înțelegem că Europa și Vestul, chiar dacă mai au încă minusuri, fiind departe de a ne oferi o lume perfectă, sunt singura direcție, singura opțiune, singura șansă. Nenegociabil.

Retorica populistă se va referi și la concurența distructivă între capitalul străin și capitalul autohton, dorind să dea naștere unor poziționări provocatoare, alterând iremediabil apetitul investițional din piață. România se află într-o competiție globală, orice tren ratat e pierdut definitiv. Iar noi nu ne permitem să pierdem investiții, în condițiile în care secolul 21 ne prinde cu probleme de secol 18 și 19 încă nerezolvate. Un lucru e indiscutabil: capitalul este doar unul, cel care generează valoare adăugată pentru România. A separa capitalul, strict după proveniență, va genera conflicte și tensiuni artificiale, insuflând falsa percepție că dezvoltarea unei categorii se poate face doar prin eliminarea celeilalte, creând astfel tabere. România nu are nevoie de tabere, ci de colaborare între piață și un stat puternic, are nevoie de consens și unitate puse în slujba unui cadru stabil, predictibil și ofertant care să stimuleze concurența loială si să atragă investitori. Divide et impera ar trebui să nu mai funcționeze… iar generarea unei atmosfere de ostilitate publică față de un dușman artificial, imaginar, e cu atât mai lipsită de logică, cu cât dezvoltarea României de azi se datorează în mare parte investițiilor din afară.

Atenție și la sinonimizarea nivelului de trai doar cu majorarea veniturilor și cu creșterea economică, echivalență care pe termen mediu și lung produce un dezastru demografic și nu numai. Evident, nu trebuie să cădem nici în extrema cealaltă… puterea de cumpărare e foarte importantă, dar formează mai puțin de jumătate din ecuație. Nivelul de trai e dictat în primul rând de gradul libertăților personale și de calitatea serviciului public: adică de nivelul de reglementare și dezvoltare al sistemelor și serviciilor de sănătate și de educație, de infrastructura de transport, de atitudinea funcționarilor și servanților publici față de contribuabil și alegător, de gradul de debirocratizare, digitalizare și informatizare etc. Abia apoi, nivelul de trai e dictat de venituri.

Totodată, România trebuie să știe și cum să se țină departe de provocări și mișcări violente de stradă, acestea nu vor aduce nici meritocrație și nici echilibru, vor accentua însă, bucurându-se de un cadru fertil, disfuncționalitățile statale și polarizarea socială. Renunțarea la orgolii politice absurde, miza pe consens, pe constructivism și rațiune ar putea să aducă mult mai multe beneficii și schimbări în bine, ba chiar și voturi pentru cei suficient de inteligenți să joace această carte. Compromisul constructiv ar destabiliza pozițiile de forță ale extremiștilor, ar diminua radicalizarea retoricii; ar putea chiar să se dovedească o mișcare profitabilă pentru acei politicieni care, într-o perioadă cu patru șiruri de alegeri în mai puțin de 18 luni, riscă o repoziționare.

Evoluția înseamnă azi eficiență adaptivă, înseamnă renunțarea la prudența excesivă, înseamnă cultura know-how-ului, pe care trebuie să o respectăm și să o promovăm, înseamnă curajul de a face lucrurile altfel. E foarte mult necunoscut, iar necunoscutul perturbă, sperie. Trebuie să acceptăm acum că e necesar să facem și ceea ce încă nu știm, ceea ce încă nu stăpânim. Și nu trebuie să ne temem – nimeni în jurul nostru nu știe încă aproape nimic despre această normalitate. Suntem la începutul unei noi ere, iar cei care nu acceptă sau nu-și dau seama că trăim altceva, o realitate a perturbărilor continue, tocmai ciocnesc ultimul pahar de șampanie pe Titanic.

Foto: Adi Maniutiu

CLICK & SUBSCRIBE LA CANALUL EM360 de YOUTUBE

LIKE & SHARE: PAGINA DE FACEBOOK EM360

#EM360 #EM360Studio #OutOfTheBox #EM360OutOfTheBox#EM360cuAdiManiutiu

#EconomyAndMore360 #EntertainmentAndMore360

Am scris acest articol atât pentru ediția tipărită, T1 2019, a revistei ECONOMISTUL, cât și pentru economistul.ro., la invitația bunului prieten Daniel Apostol – fiind vorba despre o ediție specială, THE YEAR AHEAD 2019 – o licență Project Syndicate. Cu permisiunea Lui Daniel si a revistei Economistul, public articolul și aici pe EM360.

Share.

Autor

Fondator EM360.ro

Comentariul tau

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.