În Grecia antică, începând cu Platon, apărea conceptul de „elitism”, definit drept convingerea în superioritatea unui grup de oameni care se disting prin educație, avere și putere politică. Odată cu Iluminismul, ia amploare individualismul excepționalist ca mentalitate potrivit căreia există indivizi care, în virtutea calităților lor excepționale, se sustrag regulilor generale, rămânând în istorie și în conștiința socială ca eroi ori promotori, inovatori, catalizatori ai progresului.
Intrate în sfera politicului, cele două ideologii au suferit „mutații”: puterea de decizie s-a concentrat în mâna unor grupuri restrânse sau unor indivizi influenți, cu resurse financiare importante, ale căror interese ignoră dezideratele maselor.
A treia forță care își face simțită prezența în această perioadă de criză din societățile sec. XXI, cu rădăcini în Antichitate, dar cosmetizată și așezată pe naționalismul și patriotismul rudimentar, este profetismul politic, însoțit de dogmatism, manipulare și lipsa substanței. Pericolul profetismului politic îl reprezintă scopul acestuia: instaurarea autoritarismului prin conflict social și intoleranță.
Simpla vigilență nu este suficientă pentru a ne opune efectelor distructive la nivel societar; este nevoie de un cumul de forțe care, acționând simultan, din zona politicului și cea a societății civile, sunt de natură a reechilibra raporturile dintre membrii societății, dintre aceștia și guvernare, pentru reinstaurarea ordinii pe principii morale: educația civică în școli, campaniile de conștientizare publică, jurnalismul responsabil și de bună calitate, consolidarea instituțiilor de control și a legislației împotriva dezinformării și discursului instigator la ură, combaterea dezinformării în mediul online și crearea unor mecanisme de fact-checking accesibile, cultura dialogului bazat pe rațiune și înțelegerea libertății ca drept universal.
Ceea ce ne lipsește, la nivelul filozofiei politice – deținătoare a principiilor morale în politică, este așezarea omului ca valoare absolută în centrul acțiunii și eliberarea vieții politice de tehnicitatea exagerată, impusă de cel care guvernează strict din punctul său de vedere, nu și al celui guvernat; politica înțeleasă ca acțiune istorică universală, justificată rezonabil, nu din punct de vedere al individului care nu poate gândi ori nu dorește să gândească la scară atât de înaltă, covârșit de imediatul și necesarul vieții cotidiene.
Instituțiile politice nu se ocupă de conștiința morală a individului, ci de acțiunea acestuia potrivit moralei. Ceea ce îi rămâne de făcut politicului este să acționeze lăudabil, în raport cu principii morale de natură să ajute cetățeanul să-și depășească individualitatea care îl așază în opoziție cu realitatea politică.
Cele trei ideologii expuse mai sus contravin unor decizii politice bune, lăudabile, universale, morale: elitistul, individualistul și profetul acționează întotdeauna în acord cu un sine particular, dominat de pasiuni și satisfacerea unor dorințe particulare, în detrimentul comunității. Marginalizarea celor trei tipologii umane este o chestiune de igienă a societății care are nevoie de colaborarea oamenilor valoroși prin spirit de inițiativă, de critică și de discuție care s-au retras în viața privată în fața violenței din mediul online, din discursul politic și din agora.
