Intrarea într-o galerie de artă nu presupune o cunoaștere foarte detaliată a domeniului. Nu există răspunsuri greșite sau corecte. Fiecare simte cu ochii și cumpără cu sufletul. Ne tot ținem departe de tot ceea ce ține de artă, cei mai mulți dintre noi ascunși în spatele lui “Nu mă priecep.” sau “Nu e pentru mine.”, “Nu îmi permit să cumpăr arta adevărată.” sau “Nu o înțeleg.” Experiența artei însă, oricât am citi (sau nu) și orice părere am avea, până la urmă se reduce la o relație foarte personală care se înfiripă între om și operă.
Și încă ceva: arta nu înseamnă doar pictură! Are atât de multe forme încât nu are cum să nu satisfacă orice gusturi. Spre exemplu, în aceste zile Galeria 2/3, o galerie mică și cochetă, găzduiește în Centrul Vechi al Capitalei o expoziție de fotografie, intitulată „de acolo de unde înca se poate vedea curbura pământului” și semnată de artista Victoria Păunescu.
Fotografia unui portret de pe ecranul telefonului, muștele care într-o seară de vară par a fi licurici zburând în jurul felinarului, o familie de pescari navigându-și barca printre reflecțiile norilor la asfințit, sunt doar câteva dintre cele peste 40 de cadre care invită publicul la o călătorie interioară vibrantă și pe alocuri melancolică.
Expoziția poate fi vizitată până pe 9 ianuarie, la 2/3 Galeria din strada Franceza nr.4. Programul de vizitare al expoziției este cuprins în intervalul orar 12.00 – 20.00.