fbpx

De unde (nu) provine vacanța de vară?

În mod clar este mai important că vine decât de unde provine, dar totuși…să lămurim puțin povestea.

Începe vara, clopoțele sună, vacanța de vară poate începe. De ce de vară? Unele explicații leagă răspunsul (nu în mod greșit, dar derutant) de practicile agricole. Cu alte cuvinte, conform acestora, copiii primeau vacanța în funcție de când trebuiau să își ajute părinții în agricultură. Doar că cea mai multă treabă nu era cu siguranță vara (și nici iarna), ci primăvara și toamna…

De aceea, în fapt, istoric, prin secolul al XIX-lea elevii chiar mergeau la cursuri după un program stabilit în funcție de calendarul agrar, doar că acesta includea exact vara, când pe câmp nu prea aveai ce să faci, doar să alergi după fluturi și să culegi flori sălbatice (ceea nu prea apucai pentru că –exact!- erai la școală). Concret, cursurile se țineau în două semestre, unul de vară și unul de iarnă, fiecare cu o durată de aproximativ două-trei luni.

Ne mutăm la oraș, în aceeași perioadă, unde, desigur, lucrurile erau diferite, dar anul școlar includea de asemenea vara. În alt context, ce-i drept, pentru că în orașe cursurile se desfășurau cumva pe parcusul întregului an calendaristic. Să nu ne speriem prea tare, am precizat cumva: nimeni nu mergea tot anul la școală pentru că nu era obligatoriu, fiecare meargea când putea. Oricum în New York-ul anului 1842, de exemplu, școlile erau deschise 248 de zile pe an (cu aproximativ 70 de zile mai mult decât în prezent).

Și totuși cum am ajuns la vacanța de vară?

Schimbarea a venit tot din mediul urban. Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, orașele au devenit din ce în ce mai aglomerate și industria a început să își pună amprenta, căldura din timpul verii fiind din ce în ce mai greu de suportat. Familiie din clasa mijlocie și înaltă își luau copiii și plecau la țară, la răcoare, pe timp de vară. Cum prezența la școală nu era obligatorie, sălile rămâneau goale, deci școlile funcționau inutil, astfel că s-a decis că e nevoie de o reformă. Anul școlar permanent a fost desfințat și s-a introdus vacanța. De vară.

Modelul a fost adoptat și la sate, deci, vacanță de vară pentru toată lumea!

Și dacă tot e așa, în următorul #HistoryHighlights din capitolul #SummerVacation mergem cu președintele Ronald Reagan la ferma sa de vacanță, Rancho del Cielo.

#HistoryHighlights

#SummerVacation

#EM360

copyright ilustraţii: EM360, Lehel Kovacs Illustrations & kolehel.com

copyright foto: Mihaela Simina (arhivă personală)

www.economielaminut.ro & www.EM360.ro

facebook.com/EconomieLaMinut

Răspunderea pentru întregul conținut și toate analizele, ideile și opiniile exprimate, în integralitatea lor, în articolele publicate pe platforma em360.ro revin în exclusivitate autorilor semnatari și nu implică platforma em360, ONG Big Dream Media, sau SC PhotoMedia Em360 Srl în niciun fel.
Share.

Comentariul tau