Într-o lume tot mai apropiată de catastrofe ecologice – inundații, secetă, foamete, război pentru resurse, migrație, crize economice – statele singure nu pot face față problemelor umanitare grave. Mecanisme internaționale ca ONU sau UNICEF trebuie creditate tot mai mult, pentru că numai ele pot avertiza, evalua, coordona momentele de prăbușire ori conflict. Norocul nostru că există, altfel ar fi trebuit inventate, la fel cum suntem norocoși că există U.E.
În momentul actual nu ne putem baza foarte mult pe SUA, care consumă prea multe resurse, sfidează acordurile de protecție a mediului, conferă o iluzorie siguranță celor din interior și prea puțină celor din exterior. De-a lungul istoriei, statele mari au demonstrat că sunt departe de a întreprinde acțiuni filantropice, iar tendința SUA este aceea de a deveni tot mai mult o putere militară, mândră de măreția ei. Și atunci, către cine ne îndreptăm speranțele? Către singura alternativă la o putere militară, Uniunea Europeană, construct interstatal care are ca priorități educația, sănătatea, pensiile, distribuirea cât mai corectă a veniturilor, drepturile omului, independența presei și a justiției, echilibrul puterilor statului. Europa nu dorește înarmarea, banii ei se adresează oamenilor și nevoilor lor, pentru progres și confort, siguranță și cooperare. Și birocrației excesive, dar aceasta este o altă discuție. Problema apare când resursele financiare atât de necesare pentru chestiuni ce depășesc competența ori puterea statelor UE nu pot proveni din altă parte decât dinspre SUA, tot mai izolaționiste, tot mai interesate de cheltuirea acestor resurse pentru alte acțiuni decât cele umanitare.
Pe măsură ce înaintăm în sec. XXI, acțiunile umanitare sunt din ce în ce mai strâns legate de războaie, iar glorificarea armatei și a conflictului armat ca modalitate de rezolvare a problemelor de ordin geo-politic reprezintă dovada faptului că decidenții au uitat cât de devastate au ieșit statele de pe urma celor două războaie mondiale, renunțând să gândească în termenii bun-rău în favoarea altora: eficient-ineficient, productiv-neproductiv.
Singura salvare a civilizației europene este aceea de a înțelege că uniunea statelor Europei, un construct artificial ca și cel de „stat”, are nevoie de oameni a căror conștiință istorică să crească, pentru a nu ne găsi în situația de a cădea în trecut, cântând ca nebunii după melodiile patriotice ale unor indivizi ce resping ideea liberalismului ca formă de generozitate supremă. Să nu ne mai comportăm ca niște copii răsfățați, să nu mai credem că totul ni se cuvine și că putem fi oricât de ingrați, să înțelegem că mediocritatea, prejudecățile și truismele, frânturile de idei sau ideile fals argumentate, îngrămădite în noi ca într-un fund de dulap igrasios, împiedică dialogul și creativitatea, cele două căi necesare pentru construirea a ceva atât de frumos ca Uniunea Europeană.
Să ne gândim identitatea europeană așa cum ne îndeamnă Kant: cu mintea noastră, consecvent și pe principii universale, o gândire critică menită să construiască, nu să distrugă.
