Totul a început în urmă cu peste un secol. Prima ediție a campionatului de tenis al Franței a fost în 1891. Era destinată doar bărbaților înscriși în cluburile franceze. În 1897, femeile primesc și ele o competiție.
Campionatul național se deschide către lumea largă în 1925, cînd federația franceză decide să îi lase pe cei mai buni jucători străini să participe la turneu. Așa au luat naștere “Les Internationaux de France”. Stadionul Roland-Garros e construit în 1928.
Turneul e anulat între 1940 și 1945 din cauza războiului.
În 1968, Roland-Garros devine primul mare turneu “open”, ceea ce înseamnă că jucătorii profesioniști și cei amatori sînt amestecați.
Istoria s-a scris în anii ce au urmat pe zgura pariziană. Iar femeile și-au pus marca inconfundabilă: Chris Evert cîștigă de 7 ori (și devine “logodnica” Roland-Garros), Steffi Graf de 6 ori (de remarcat faptul că între prima și ultima sa victorie au fost 12 ani!), surorile Venus și Serena Williams.
În 1978, titlul a fost cîștigat de o româncă: Virginia Ruzici.
Vom avea o nouă cîștigătoare din România? Vom afla asta sîmbătă, cînd Simona Halep ar putea deveni numărul 1 mondial.
Pînă atunci, merci Simona! Pentru tot ce ai făcut pînă acum. Noi vom ține cu tine indiferent de rezultat.
copyright ilustraţie: Lehel Kovacs Illustrations & kolehel.com
www.economielaminut.ro & www.EM360.ro