Cei mai multi au actionat duminica din frustrare, nemultumire si indignare. Am fost martorii unui vot de blam, al unui vot ANTI, nu al unui vot PRO. Pe care nu trebuie sa-l ignoram si pe care trebuie sa-l luam foarte in serios. La fel, si pe romanii care au ales astfel. Multi au votat fara sa stie pentru ce se angajeaza si pentru cine gireaza. Nu stiu daca asta e o scuza, dar e mai putin important. De aceea cred ca ceea ce e cu adevarat important este sa stim mai multe de aici inainte. Sa le luam pe rand:
Incepem cu: Legionarism, NATO, UE, Mesianism.
Despre extraterestrii, nanochipuri, vaccin, 5G, eoliene, NASA, asenelizare (si lipsa ei) – poate cu alta ocazie – desi, sper sa nu mai fie cazul.
I. LEGIONARISMUL, CA MODEL
Într-un interviu, Georgescu a afirmat că liderul legionar Corneliu Zelea Codreanu și fostul șef al statului Ion Antonescu au făcut „și fapte bune”, si ca au militat si luptat “pentru moralitatea fiintei umane”, subliniind că istoria a fost mistificată și că aceștia trebuie sa rămâna în istoria pozitiva a României. Tot Calin Georgescu se afla printer cei ca neaga realitatea Holocaustului.
Important de stiut: legislația românească interzice promovarea cultului persoanelor vinovate de genocid, crime împotriva umanității și crime de război, precum și negarea sau minimalizarea acestor fapte. În urma afirmațiilor facute atunci de Calin Gerogescu, Parchetul General s-a sesizat din oficiu și a deschis un dosar penal pe numele lui, pentru promovarea cultului persoanelor vinovate de genocid și crime de război.
Sa incepem:
Corneliu Zelea Codreanu a fost fondatorul și liderul Mișcării Legionare, o organizație fascistă și antisemită activă în perioada interbelică. Mișcarea a fost responsabilă pentru numeroase acte de violență politică și crime, inclusiv asasinate ale unor personalități politice și intelectuale.
Ion Antonescu, mareșal și conducător al României (1940-1944) în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a fost responsabil pentru alianța cu Germania nazistă și pentru politicile care au dus la deportarea și exterminarea a sute de mii de evrei și romi în teritoriile controlate de România. Aceste acțiuni au fost recunoscute ulterior ca genocid și crime de război. Pe de o parte, a fost perceput ca un lider autoritar care a încercat să recupereze teritorii pierdute și să apere interesele naționale. Pe de altă parte, regimul său a fost responsabil pentru crime de război și genocid împotriva evreilor și romilor. A început regimul său cu o coaliție formată împreună cu Mișcarea Legionară în 1940, ceea ce a dus la instaurarea Statului Național-Legionar. Relațiile s-au deteriorat rapid din cauza diferențelor de viziune și a violențelor comise de legionari. În ianuarie 1941, Antonescu a eliminat Mișcarea Legionară printr-o rebeliune sângeroasă, stabilind un control total al regimului.
Daca va intrebati pentru ce militau adeptii Mișcării Legionare din România, iata, pe scurt: pentru o ideologie extremă, bazată pe naționalism, ortodoxism și antisemitism, avand urmatoarele cinci direcții și valori esentiale:
1. Naționalism radical
Crearea unui stat românesc pur, din punct de vedere etnic și cultural si autarhic.
2. Antisemitism
Codreanu a promovat în mod deschis ideea că evreii reprezintă o amenințare pentru identitatea și economia României propunand eliminarea evreilor din pozițiile economice, politice și culturale, și chiar deportarea lor. El susținea că evreii „exploatează” românii și subminează valorile naționale și creștine.
3. Ortodoxism și misticism religios
4. Anti-liberalism
Respinge democrația liberală, considerând-o un sistem corupt și slab, pe care îl vedea ca o amenințare la adresa României și a tradițiilor naționale. Promova în schimb ideea unei conduceri autoritare, dictatoriale, bazate pe moralitate și loialitate. Deși nu respingea complet economia de piață, Codreanu critica capitalismul internațional, considerându-l exploatator.
5. Cultul violenței și al disciplinei
Miscarea credea în folosirea violenței ca mijloc legitim de atingere a scopurilor politice, era structurată militar, iar Codreanu valoriza disciplina, ascultarea și spiritul de sacrificiu. CZC și Mișcarea au fost implicați în numeroase asasinate politice și acte de violență în perioada interbelică în România; crimele au vizat oponenți politici, intelectuali critici și personalități publice. Aceste acte au fost justificate de legionari printr-o retorică de purificare națională și răzbunare pentru „nedreptățile” făcute mișcării.
Legat de acest punct 5, mai jos, o selectie mica a unor crime si asasinate legionare relevante (ca sa fie mai lesne de inteles cum faceau si cum intelegeau ei sa faca politica si sa discute):
Ion G. Duca
- Funcție: Prim-ministru al României.
- Data asasinării: 29 decembrie 1933.
- Context: Duca a interzis Mișcarea Legionară, motiv pentru care a fost asasinat pe peronul gării din Sinaia de către un grup de legionari, cunoscuți ca „Nicadorii.”
- Motiv: Acțiunea a fost considerată un act de răzbunare pentru interzicerea activității legionarilor și a participării lor la alegeri.
Mihai Stelescu (din propriile lor randuri)
- Funcție: Fost membru marcant al Mișcării Legionare și apropiat al lui Codreanu.
- Data asasinării: 16 iulie 1936.
- Context: Stelescu a fost asasinat de un grup de legionari („Decemvirii”) după ce a devenit un critic vocal al Mișcării Legionare și al lui Codreanu. Stelescu a fost ucis în spital, unde era internat.
- Metodă: A fost împușcat dupa ce a fost lovit cu topoare, pe un pat de spital, într-un act de cruzime extremă.
Armand Călinescu
- Funcție: Prim-ministru al României.
- Data asasinării: 21 septembrie 1939.
- Context: Călinescu a fost unul dintre cei mai duri oponenți ai Mișcării Legionare. În timpul mandatului său, a luat măsuri dure împotriva legionarilor, inclusiv executarea unor membri ai Mișcării.
- Asasinii: Un comando legionar l-a împușcat pe Călinescu în plină zi, în București.
- Consecințe: După asasinat, au urmat represalii severe din partea autorităților împotriva legionarilor.
Virgil Madgearu
- Funcție: Economist și politician, lider al Partidului Național Țărănesc.
- Data asasinării: 27 noiembrie 1940.
- Context: Madgearu era considerat un adversar al Mișcării Legionare. A fost răpit și împușcat de legionari în pădurea Snagov
Nicolae Iorga
- Funcție: Istoric, politician și fost prim-ministru al României.
- Data asasinării: 27 noiembrie 1940 (aceeași zi cu Madgearu).
- Context: Legionarii îl considerau pe Iorga un inamic din cauza criticilor sale la adresa Mișcării Legionare și pentru că susținuse eliminarea politică a lui Corneliu Zelea Codreanu.
- Metodă: Răpit de legionari, a fost împușcat în afara localității Strejnic, lângă Ploiești.
II. IESIREA DIN NATO & UE
Ieşirea României din NATO și UE, așa cum susține Călin Georgescu, pentru ca sunt parteneriate nocive, toxice sau rusinoase si antinationale, ar avea implicații economice, sociale și militare majore SI IMEDIATE. Din acelasi registru, el a declarat că „Ucraina este un stat inventat” și că România ar avea mai mult de câștigat dacă ar întreține relații mai bune cu Rusia și China. Si ca scutul anti-racheta de la Deveselu este o rusine… De asemenea, a afirmat că Vladimir Putin este „un om care-și iubește țara”.
Dar, sa vedem ce ar insemna iesirea din UE si NATO, prin prisma implicatiilor imediate.
1. Cutremur economic
- Pierderea accesului la piața unică europeană si reintroducerea tarifelor
- Suspendarea fondurilor europene
- Reducerea masiva a investițiilor străine
- Deprecierea acuta a leului
- Autarhie
2. Cutremur social
- Izolare internațională de principalele organizatii politice si economice occidentale
- Cresterea migratiei si depopularea Romaniei
- Limitarea drepturilor de liberă circulație in Europa si in lume
- Risc de instaurare al unei dictaturi
- Scăderea standardului de viață si saracie
3. Cutremur militar (vulnerabilitate strategică si slăbirea capacității militare)
NATO oferă României protecție colectivă conform Articolului 5 din Tratatul Atlanticului de Nord, ceea ce garantează sprijinul militar al celorlalte state membre în cazul unei agresiuni. Ieșirea din NATO ar lăsa România vulnerabilă, mai ales în contextul tensiunilor din regiunea Mării Negre și al expansiunii Rusiei.
România beneficiază de sprijin militar tehnologic și financiar din partea NATO, inclusiv prin modernizarea armatei și desfășurarea de trupe și echipamente în regiune. Fără acest sprijin, armata României ar deveni mai slab echipată și mai puțin pregătită.
Apartenența la NATO permite României să fie un jucător important în politica de securitate a regiunii. Ieșirea din organizație ar reduce semnificativ această influență, in regiune si in lume.
Fără NATO și UE, România ar putea sa fie forțată să își caute aliați în Rusia sau China, ceea ce ar schimba fundamental orientarea strategică a țării. Abia acest fapt ar duce la dependenta si la pierderea suveranității.
Cum funcționează manipularea, in cea mai simpla forma a sa? Prin dusmanul imaginar sau extern, cel din afara bulei si pe care nu poti „sa pui mana”. E comod pentru populisti sa sugereze că un „dușman extern” ( de ex.: NATO, UE, globalismul) este/sunt cauza principală a problemelor interne, cum ar fi sărăcia, corupția, subdezvoltarea sau migrația. Acest „dușman” devine o țintă convenabilă pentru a distrage atenția de la incompetența reala si de la problemele palpabile, din proximitate.
Ca sa recapitulam, factual:
NATO și UE sunt organizații create pentru cooperare și sprijin reciproc, nu pentru exploatarea României.
România primește de la UE de patru ori mai mulți bani decât contribuie. Fără aceste fonduri, nu am fi construit infrastructură, spitale sau modernizat economia.
NATO nu „ne dictează” politici, ci garantează securitatea națională prin cooperare militară și tehnologică. Fără NATO, România ar fi mult mai expusă riscurilor geopolitice din regiunea Mării Negre.
Problemele reale (corupția, birocratia, incompetenta, inegalitatea economică, lipsa dezvoltarii, incapacitatea de a negocia corect, deficitara diplomatie economica sau geopolitica) sunt probleme interne, iar a da vina pe un „dușman extern” doar ascunde responsabilitatea interna, nationala.
Unii inca mai creează o nostalgie falsă pentru o epocă „de aur” când țara era „suverană” și „curată”, omițând dificultățile reale ale acelei perioade. Înainte de aderarea la UE, România era o țară izolată economic și politic. În anii ’90, șomajul era masiv, iar salariile erau printre cele mai mici din Europa. După integrarea în UE, PIB-ul României a crescut de vreo 4 ori, iar salariile au crescut si ele semnificativ, la fel si nivelul de trai. ESTE CEVA INCONTESTABIL, PE CIFRE SI REALITATI, TOATE PALPABILE!
Totusi, suveranismul este prezentat ca un ideal de independență absolută, omițând faptul că o țară nu poate exista izolat, într-o lume globalizată. Într-o lume globalizată, suveranitatea înseamnă doar colaborare strategică si leadership performant, dar nu izolare. Izolarea duce la slăbirea economică și militară. La saracie si foamete si privare de libertati fundamentale. Fără parteneri internaționali, nicio țară izolată nu a reușit să se dezvolte economic sau să își apere securitatea națională.
Cum ar arăta România fără sprijinul UE și NATO, în fața amenințărilor Rusiei sau fără acces la piețele europene?
Mesianicii si populistii folosesc emoțiile și frustrarea oamenilor pentru a-i mobiliza împotriva unui dușman fictiv. Ieșirea din UE, de exemplu, ar mai însemna că mii de români care lucrează sau studiază în Europa nu ar mai avea acest drept. Ce ar însemna asta pentru familiile lor? Cum ar fi fără investițiile din bani europeni? Dacă NATO și UE sunt dușmani, de ce toate țările care le-au părăsit sau nu fac parte din ele (precum Rusia, Belarus) se confruntă cu sărăcie, dictatură și izolare?
III. Cultul personalității si mesianismul
La fel ca si in cazul lui Zelea Codreanu, care se vedea ca o figură mesianică, aproape divină, cu misiunea de a salva România, si domnul Calin Georgescu sugereaza si vrea sa inspire acelasi lucru, prin mesaje clare, repetitive, dar neexplicate si, prin urmare, lipsite de fond.
Un politician mesianic nu doar că eșuează să răspundă nevoilor reale ale societății, dar devine și un pericol pentru stabilitatea pe termen lung a statului. Politica ar trebui să fie despre instituții funcționale, procese transparente și soluții sustenabile, nu despre lideri providențiali. Mesianismul distruge tocmai aceste fundamente democratice. Si Hitler si Ceausescu s-au crezut providentiali.
De ce e atat de periculos mesianismul – fiind, de fapt, cu mare probabilitate, cel mai mare pacat al unui politician? Iata de ce:
- Creează așteptări nerealiste, folosindu-se de slabiciunile, fricile si lipsurile cetatenilor
- Distruge încrederea în procesele democratice, prin tentative autocratice, dictatoriale
- Favorizează cultul personalității, inducand ideea de salvator suprauman
- Subminează instituțiile si vrea sa le inlocuiasca cu propria carisma
- Escorcheaza emotional – Exploatand emoțiile și frustrarea publicului, fara solutii
- Ignorara responsabilitatea colectiva, dar si succesul colectiv
Avem nevoie de instituții puternice, democratice, de un Stat solid, NU de Salvatori Providentiali!
In incheiere, sa ne aducem aminte de pastorul Martin Niemöller care a fost initial un susținător al nazismului, dar ulterior a devenit un critic al regimului lui Hitler.
„Când au venit să-i ia pe comuniști, nu am spus nimic, pentru că nu eram comunist.
Când au venit să-i ia pe sindicaliști, nu am spus nimic, pentru că nu eram sindicalist.
Când au venit să-i ia pe evrei, nu am spus nimic, pentru că nu eram evreu.
Când au venit să mă ia pe mine, nu mai era nimeni care să spună ceva.”