Zilele acestea am văzut două ştiri care mi-au atras atenţia.
Prima spunea că un faimos producător auto german îşi opreşte producţia pentru două modele de maşini electrice, din cauza impactului slab de piaţă şi a lipsei apetitului cumpărătorilor.
A doua ştire venea din China, acolo unde un parc uriaş de maşini electrice părea complet abandonat, neexistând nici acolo suficienţi cumpărători.
Adevărul este că tranziţia către energie verde este un deziderat imperativ. Dacă nici vara asta, la 45 de grade şi cu o secetă sahariană în Europa nu am înţeles că încălzirea globală este pe punctul ireversibilităţii, atunci nu mai e nimic de făcut.
Toate domeniile sunt afectate de vremea insuportabilă, în care alternează căldura sufocantă cu furtunile devastatoare şi vântul care devastează totul în calea lui.
Viaţa noastră este deja pe cale a fi dramatic afectată de climă. Dacă aşa arată acum, ce va fi peste 10 ani?
Şi totuşi, ceva nu merge în green deal. Ne dorim să fie mai puternic, mai dominant, mai funcţional.
Nu e încă suficient de profitabil sectorul energiei verzi încât să devină motorul oricărui business?
Ne mişcăm noi toţi prea încet, fără să conştientizăm cât de rău ne facem singuri prin arderea combustibililor solizi?
E inutil orice efort anti-poluare din partea lumii civilizate din SUA şi Europa câtă vreme dezvoltarea Chinei nu ţine cont nici o secundă de vreun reper minimal prevăzut în Acordul de la Paris?
Care dintre aceste argumente? Probabil toate la un loc.
Concluzia mea e pesimistă. Ne îndreptăm cu frenezie spre sufocarea planetei şi nu vor fi alţi responsabili ai viitorului foarte apropiat decât noi, cei care trăim acum.
