În lumea alterată în care sunt aruncați, tinerii se găsesc între blazare și curajul brutei, dar nici una, nici cealaltă nu le sunt de folos. Asaltați de ambițiile deșarte ori funeste ale vedetelor și politicienilor, resping circumspect regulile impuse de generațiile părinților și bunicilor lor pentru a nu deveni copiile acestora, pentru a nu fi dominați și controlați de cei care le-au dictat destinele ascendenților lor.
În plină criză geopolitică, economică, socială și sanitară, tinerilor li se pretinde ritos să fie morali, dar fundamentele eticii sunt distruse și nu pot fi ei făcuți responsabili pentru acest lucru. Maturii caută să fie lingușiți, așteaptă de la tineri recunoașterea lumii pe care au construit-o sau pe care au lăsat-o a fi construită ca fiind bună nu numai pentru ei înșiși, dar și pentru descendenții lor. Numai că lumea s-a degradat, iar autorii acestei degradări își declină responsabilitatea și-și îmbracă eșecul în ipocrizie. Aici trebuie căutată cauza cinismului generației tinere, a dorinței de a trăi subversiv într-un prezent neliniștitor și un viitor cu nimic mai bun.
Motivele de neliniște ale tinerilor apar în primul rând ca rezultat al relațiilor de putere din societatea secolului XXI și modelulului economic neoliberal al maximizării profitului, care presupune permanenta renegociere pe verticală, astfel încât își pierde caracteristica de compromis reciproc, de atingerea a echilibrului și ritmului comun între părți, devenind o relație păguboasă pentru cel aflat pe treapta inferioară a structurii economice sau politice.
Pe de altă parte, lipsa de autenticitate, dorința de validare instantanee atât de asemănătoare oportunismului, nesiguranța sunt semne ale angoasei lipsei de fundament moral și nu sunt prezente numai la tineri. Toți, indiferent de vârstă, ne aflăm într-o permanentă competiție pentru recunoaștere, pentru glorie, fie ea și de moment. Ce nu facem pentru un like, dar pentru mai multe! Trebuie să fii excepțional sau măcar să pari, acestea sunt învățămintele ce li se transmit tinerilor în familie, în școală și în societate și care conduc la insensibilitate și paralizie socială, când ar fi trebuit să li se vorbească despre potențialul real, introspecție cu scop, bine condusă, nu exhibiționism futil.
Tânărul este încărcat cu obligația fie de a scoate familia din condiția pauperă și/sau anonimat, fie de a duce mai departe numele familiei prin realizări comparabile cu ale înaintașilor. În orice caz, să reușească în coordonatele fixate de familie, nicidecum în deplina cunoaștere a terenului de joc care este viața lui în era capitalismului global și a internetului care îi amenință autonomia.
Tocmai tinerii sunt cei care simt tendința capitalismului de a înghiți tot (asta se întâmplă când un sistem economic tinde să devină un „-ism” cu implicații acaparatoare puternic politice) și nu este ceea ce își doresc- niciun tânăr nu dorește să-i fie confiscat liberul-arbitru, voința, creativitatea. Singurele locuri „libere” se prezumă a fi la extreme, prezentate și presupuse astfel, până la proba contrară, prin strategii de manipulare general folosite în prezent, indiferent de domeniu, începând cu marketing și management până la puterea politică. Sunt tineri care resimt acut inegalitățile sistemice, în primul rând cele economice, de care nu poate fi făcută vinovată decât elita conducătoare, dar și discriminările de orice natură, pornind de la cele mărunte, cum ar fi un piercing sau un tatuaj ca manifestări ale individualității proprii, nu ca semn al apartenenței la grupuri marginale. Convingerile tinerilor trec de rasă, etnie, confesiune religioasă, identitate sexuală și resping cruzimea față de animale, inechitățile sociale, observându-se în general o trecere la valorile progresiste, trecere aflată în stadiul de work in progress, dar care va căpăta contur în anii ce vor urma, când agitația și confuzia cauzate de personaje răsărite din haznalele istoriei se vor fi potolit.
Copiii vor tot ce văd, tinerii vor tot. Ocupă gălăgios tot spațiul cu apetitul lor pentru viață, cu dorințele lor; cer, pretind, iar asta irită maturitatea așezată confortabil în convingerile ei și căreia impetuozitatea nu îi mai este familiară. Maturitatea este egoistă – și ea vrea tot și se gândește la tineri ca la cei cărora nu le-a venit rândul să decidă, să dorească, să se exprime, pentru că maturii înșiși nu au obținut încă tot ceea ce-au vrut. Fiecare își dorește prea mult și neînțelept, sacrificând atenția la problemele altora și, ca atare, nevalorificând relațiile interumane. Astfel se prăbușesc solidaritatea și echitatea, dezvoltarea sustenabilă, cultura ca ansamblu de reguli necesare pentru buna funcționare a unui grup sau societăți, adică tocmai coordonatele fericirii de lungă durată, nu ale unui fericiri la îndemână, ca maximizare a stării de bine.
Tinerilor le lipsesc modelele, personalitățile cu care să se identifice, pe care să le ia drept reper pe drumul maturizării, în această societate de moderatori care diluează ideile pentru a le face accesibile până când devin neinteligibile și manipulatoare.
Tinerețea este teatrală, pretențioasă uneori până la ridicol, nu vrea să se ocupe de nimicuri, iar libertatea tinereții este una de alegere, nu de înțelegere. Starea de a fi tânăr se apropie mai mult de extreme, de aici succesul ideologiilor extremiste în rândul tinerilor. Nu este iresponsabilitate ori lipsă de minte, ci doar impulsul neliniștitor al vârstei, dorința de a-și face lumea lor, potrivit viziunii lor proprii, nu moștenite, de a găsi și cunoaște locul lor în lume, nu cel pregătit fără a fi consultați. Este firescul evoluției. Au timp și vor spațiu.
Ideea că totul s-a scris, s-a gândit ori s-a făcut deja este gândirea maturului angoasat de apropierea sfârșitului și așază fiecare tânăr în câte o celulă a Panopticonului lui Bentham, sub pretextul apărării societății. Această lozincă a capitalismului îi displace tânărului, care detestă să i se impună regulile și grupul, să fie controlat și să i se ceară supunere fără să fie luat în considerare ca individualitate.
Ne aflăm în plin val seismic și nimeni nu știe ce va fi după ce acesta se va stinge. Însă este sigur că noi, tinerii, vom fi chemați să reconstruim ceea ce s-a distrus, iar aceasta este o răspundere uriașă și este numai a noastră.
