fbpx

Probabil una dintre cele mai importante acțiuni din sectorul gazelor naturale al anului 2023 (alături de Decizia de a se investii în Marea Neagră) – preluarea de către Transgaz a operării Sistemului Național de Transport Gaze din Republica Moldova – trece aproape neobservată în România. La fel cum o altă importantă reușită romanească, a unei companii de stat în anul 2022, nu era vizibilă, odată cu ieșirea Exxon din Asocierea de la Neptun Deep.

Preluarea operării Sistemului Național de Transport Gaze din Republica Moldova, prin subsidiara TRANSGAZ din Republica Moldova, Vestmoldtransgaz SRL, compania care operează, exploatează și dispecerizează gazoductul Ungheni-Chișinău reprezintă prima ieșire a unei comanii strategice energetice românești în afara României pentru preluarea operării unui system al unei alte țări. România era ultima țară din UE care nu avea firme cu activități de operare în domeniul gazelor naturale decât exclusiv în România.

Dacă țări precum Ungaria – prin companii naționale – MET/MOL și Cehia prin compania sa națională CEZ, activează aproape în toată Europa, Romania avea companiile naționale de operare gaze concentrate exclsuiv pe piața internă. Asta în ciuda faptului că:

  • România deși a fost un pionier al industriei mondiale de gaze (a treia piață de gaze naturale din lume s-a dezvoltat pe teritoriul actual al României),
  • România a fost pionier în nenumărate activități gaziere la nivel european (prima conductă de transport gaze naturale din oțel, primul export de gaze naturale, prima stație de comprimare gaze naturale, prima stație de reglare măsurare gaze naturale, primul deposit de înmagazinare gaze naturale),

de 33 de ani era concentrată exclusiv pe acțiunile interne.

Reușita aceasta este cu atât mai importantă cu cât ea se produce într-o zonă dominată de cel mai mare jucător de gaze din lume – GAZPROM – care deține și pachetul majoritar la comania care opera sistemul de transport din Repuplica Moldova – Moldovatransgaz. Experiența mea personală, în intenția de a colabora cu această companie, din diversele poziții oficiale pe care le am avut, au constat în raspunsuri exclusiv negative.

Este important a se înțelege că astfel de reușite trebuie să fie susținute și mai ales ele trebuie să se transforme în activități de success pe termen lung care să aducă satisfacții clienților din Moldova, dar și beneficii acționarilor companiei și românilor în general.

Dumitru Chisăliță

Președinte AEI

Răspunderea pentru întregul conținut și toate analizele, ideile și opiniile exprimate, în integralitatea lor, în articolele publicate pe platforma em360.ro revin în exclusivitate autorilor semnatari și nu implică platforma em360, ONG Big Dream Media, sau SC PhotoMedia Em360 Srl în niciun fel.
Share.

Comentariul tau