Mă sună șoferul de Uber, foarte decent. Se urcase altcineva în mașina lui, era o doamnă, puțin probabil să o cheme Cosmin. Rîdem amîndoi. ”Ajung în 30 de secunde”, urc în mașină, îi mulțumesc. Pe drum, îl întreb de alegeri. ”Eu știu ce am de făcut.” Își începe mărturia bărbatul cu păr alb și ochelari de soare. Are, probabil, puțin peste vîrsta mea. ”Dar mi-e teamă cu sistemul, că se va întîmpla cum s-a întîmplat cu Geoană care a fost președinte doar o noapte și apoi a venit Băsescu, și cu Ponta care avea 10 procente peste Iohannis și a întors ăsta.”
Tăcem puțin și apoi îl întreb. ”Dar nu credeți că trăim mai bine decît în 2010?” ”Eu vă zic sincer, pînă acum vreo 6 ani munceam 8 ore pe zi, și sîmbăta, ca un om normal, și mergeam la două săptămîni la Poiana Brașov, la Sinaia. Să mîncăm acolo. Acum, muncesc 12 ore și n-am bani. Și mergeam la magazin cu 500 de lei și făceam multe cumpărături. Și mama mea are pensie… după 48 de ani de muncă… are pensie 1600 de lei! Poate o duc mai bine 20-25%, dar nu eu.”
Am ajuns la gară. Îi mulțumesc, ne luăm la revedere foarte corect și îi urez o zi bună.
Și-apoi mă gîndesc la mine. În toată viața mea, nu am avut niciodată program de muncă. Adică știam la ce oră trebuia să ajung la redacție sau la birou, dar nu puteam fi sigur niciodată de ora plecării. Și tot așa zi după zi după zi, cîteodată și weekendul mă prindea la fel, și sărbătorile, de oricare ar fi fost ele. Despre conceptul de ”zile libere legale” am început să aud cînd am lucrat pentru prima oară într-un loc finanțat în principal de stat. Și chiar și acolo, nu am beneficiat de ele, pentru că nu eram funcționar. Despre pauza de prînz am aflat cînd am fost nevoit să lucrez noaptea. Noaptea începea pe la ora 21.00 și se termina la 7.00 sau 8.00. Dar nu mă plîng și nici nu consider că acelea au fost cele mai bune vremuri pentru mine. Chiar dacă din punct de vedere financiar, probabil că au fost. Cîștigam destul de bine constant, dar acum am mult mai mult timp pentru mine. Deci, pot să trag linie și să spun că nu regret nimic.
Asta e cu vremurile, cu trecutul, cu prezentul, cu aceste comparații pe care le facem așa de des în ultimele săptămîni. Cît despre viitor, am învățat un lucru: nu va veni nimeni să mă salveze! Nimeni! Și nu, nu va veni nimeni nici să NE salveze! Am învățat-o din trecutul meu.
Cine ne promite asta e un mare mincinos și nu urmărește decît să ne adoarmă vigilența. Sau spiritul critic, cum vreți să îi spuneți.
În Gara de Nord nu mai fusesem de cîțiva ani buni. Îmi amintesc, acum vreo 30 de ani cînd eram student, groaza cu care o traversam, ținîndu-mi respirația cît puteam de mult. Acum, problema asta a dispărut. Sigur, cantitatea de reclame puse peste tot nu îmi gîdilă simțul estetic, dar poate că e și un lucru bun aici. Poate că din banii încasați, statul își va mai plăti din datorii. Iar ăsta chiar că ar fi un reset. Unul corect, într-o zi ca oricare alta.
