Cei mai mulți dintre cetățeni nu sunt apți a guverna în mod real, singurul mod în care își pot crea iluzia participării la guvernare limitându-se la discuții în pauza de masă ori postări pe rețelele de socializare. Dar fiecare nutrește o pasiune inepuizabilă față de politică, pasiune pe care o rezumă la violență verbală atunci când rațiunea ori educația lipsesc ori sunt precare. Pare că, dacă discuția nu ar fi sau nu ar deveni pasională, irațională, violentă, atunci dorința de implicare ar dispărea.
Este știut faptul că violența verbală reprezintă unul dintre semnele unei societăți polarizate, pe cale de a se atomiza. Facebook, TikTok, X sunt locurile și mediile propice pentru debușeurile emoționale ale minoritatea nemulțumită de deciziile politice, a cărei intenție este tulburarea cu orice costuri a ordinii instaurate de majoritate.
Astfel devine vizibilă starea morală și intelectuală a unui popor. Desigur, educația și educarea cetățeanului de către instituții, dirijarea cu sens a fluxului emoțional al populației tulburate sunt necesare, dar presupune planuri, pregătire, exercițiu în timp în sensul corijării lipsurilor morale și educaționale evidențiate prin raportarea la cei cu care se intră în contact pe rețele: necunoscutul, cel pe care nu îl imbrâncești pe stradă pentru că nu îți place cum merge, cel pe care îl ajuți când se prăbușește lângă tine, dar căruia nu îi poți tolera o opinie, o postare, o opțiune politică. Nu este vorba aici despre elitism, ci despre a învăța unii de la alții ce limite nu putem încălca, ce anume amplifică pasiunea irațională, deși încercăm să o potolim.
Refuzul argumentării, escaladare discuțiilor, trecerea bruscă la insulte, ironie, atac la persoană, la calitățile fizice, educație, afirmațiile rasiste ori misogine sunt răbufniri ale neputinței de a se face înțeles și recunoscut ca relevant. Scopul unei astfel de discuții eșuate nu va fi niciodată atins, pentru că persoanele fie vir părăsi arena, nemulțumite și convinse de adevărul lor, ca și cum dialogul ar fi avut loc doar pentru ca fiecare să-și încerce spontaneitatea bășcălioasă și agresivitatea verbală. Un fel de concurs cu tema cine știe ocărî mai bine.
Autoritățile și oamenii politici sunt cei care impun tonul dialogului, iar într-o societate sănătoasă acesta va fi rezonabil și rațional. O discuție prost condusă nu este decât un vacarm insuportabil, fără sens, fără finalitate. Necunoașterea problemelor și soluțiilor respective, necunoașterea tezelor, principiilor, criteriilor care stau la baza problemelor vor conduce discursul către un rapid „da” sau „nu” fără a se descoperi ce anume a determinat răspunsul și cum îi pot explica celuilalt de ce eu consider așa și nu altfel. Și reciproc. Ca într-un meci de fotbal în care alegem echipa favorită după culoarea tricoului.
Refuzul factorului politic de a-l face pe cetățean parte la propunerea soluțiilor ori la inițiative politice infantilizează cetățeanul care va striga „nu” la orice propunere și se va atașa de pseudo-soluții, care mai de care mai bizare sau anacronice pentru că acestea îi par mai lesne de asimilat.
O discuție la nivelul întregii societăți are ca scop ajungerea la un compromis între opinii divergente, astfel încât administrația să nu paralizeze, iar indivizii veroși, angajați politic să-și ducă până la capăt planul de descompune societatea în mici comunități lesne de controlat și manipulat. Dacă totuși societatea nu găsește acel numitor comun, singura salvare este ca partidele politice, președintele, guvernul, administrația să poată ajunge la un compromis, pentru sănătatea morală și mintală a cetățenilor. La un moment dat, societatea descompusă de resentimente, interese mai mult sau mai puțin egoiste, va deveni doar un cuvânt din dicționar și se va reduce la un zgomot de fond, pierzând rolul de partener la discuții, singurul pe care-l poate revendica cu succes și numai când vocea ei este practică, rațională și decentă. Numai o astfel de voce v-a putea fi auzită de către politicieni și va putea face cunoscute dorințele oamenilor și numai cu o astfel de voce pot fi luate, în parteneriat, soluții acceptabile în viziunea majorității. Bineînțeles, oamenii nu pot dispune de toate cunoștințele și toate datele, iar oamenii politici fie nu reușesc, fie nu doresc să le furnizeze informațiile solicitate, ca atare reflecția este afectată, cea mai bună soluție de multe ori este obturată din necunoaștere, iar liniile de suspensie din dialog se umplu cu jocuri de imaginație ori conflicte.
În lipsă de altceva, și gălăgia are rolul ei, esențialul este să nu se lase tăcerea între noi. Avem internet, nu doar rețele, important este la ce îl folosim.
