Uniunea Europeană urmează să propună măsuri pentru a interzice importurile de gaze ruseşti de la finele lui 2027, făcând pași importanți spre ruperea legăturilor cu o ţară care tradițional era cel mai mare furnizor al său de energie.
Este o măsură realistă și cu șansa de a reuși până la data stabilită?
La aproape trei ani de la începerea invaziei Ucrainei, Europa se încălzește încă parțial cu gaz rusesc. Având în vedere embargoul asupra petrolului și cărbunelui, acestea sunt singurii combustibili fosili feriți de sancțiunile europene împotriva Moscovei. De ce îi ia atât de mult timp Uniunii Europene să înlăture dependența de gazul rusesc?
Totuși, fluxurile de gaze rusești către UE au fost într-adevăr reduse la o treime în cursul anului 2022. Uniunea a reușit să absoarbă această scădere deoarece, pe de o parte, cererea sa de gaze a scăzut cu 20%, din cauza economiilor de energie și a creșterii prețurilor. Pe de altă parte, și-a diversificat sursele de aprovizionare, în special prin importul de gaz natural lichefiat (GNL) american, transportat cu metaniere și importat prin terminalele portuare.
Cu toate acestea, de la sfârșitul anului 2022, importurile de gaze rusești s-au stabilizat. Acestea au ajuns la 45 de miliarde de metri cubi în 2023 și chiar au revenit ușor în 2024, până la 50 de miliarde de metri cubi. Astfel, după ce a căzut pe locul patru în rândul furnizorilor de gaze din UE, Rusia a revenit pe locul doi anul trecut, în spatele Norvegiei, dar înaintea Statelor Unite.
Din punct de vedere politic, situația este confuză, deoarece valoarea acestor cantități importate în UE este aproximativ egală cu suma în valută străină care finanțează efortul de război rusesc.
În 2023 și 2024, aceste vânzări, chiar reduse, au adus totuși aproape 35 de miliarde de euro Moscovei, conform estimărilor Centrului de Cercetare a Energiei și Aerului Curat (CREA).
Începând cu mai 2022, Comisia Europeană și-a stabilit obiectivul de eliminare treptată a importurilor rămase de gaze din Rusia până în 2027, ca parte a planului RepowerEU.
Acest plan ar putea face parte din cel de-al 16-lea val de sancțiuni europene împotriva Moscovei. Se ia în considerare și posibilitatea unei interdicții treptate a GNL-ului rusesc.
Între timp, presiunea politică crește. Zece state ale UE – țările baltice și nordice, Polonia, Republica Cehă, Irlanda și România – au cerut sancțiuni asupra gazului rusesc cât mai curând posibil, indiferent dacă acesta sosește prin conducte sau sub formă de GNL.
În orice caz, opțiunile de transport al gazelor din Rusia în Europa devin din ce în ce mai limitate. Rusia și-a oprit livrările prin conducta de gaze Yamal – care traversa Belarusul și Polonia – în 2022, apoi prin conducta de gaze Nord Stream 1, care lega Rusia de Germania. Aceasta din urmă a fost sabotată în septembrie 2022, împreună cu geamănul său, Nord Stream 2, care urma același traseu, dar nu intrase încă în serviciu.
În 2023 și 2024, au mai rămas doar trei rute pentru importul de gaze rusești în UE: conducte de gaze care traversează Ucraina; conducta de gaze Turkstream care trece prin Turcia; și, în final, GNL, ale cărui fluxuri s-au triplat în doi ani, ceea ce face ca acest canal să fie principala rută de import de gaze rusești, în special prin porturile franceze, spaniole, olandeze și belgiene.
Sursa: Bengel, ESTSOG,GIE, Bloomberg
Cine mai importă gaz rusesc?
În ultimii doi ani, majoritatea statelor europene s-au eliberat de dependența lor, însă unele, în special Ungaria, Slovacia și Austria, au continuat să se bazeze în principal pe această sursă de energie ieftină, care este mai ieftină decât GNL-ul american.
Această situație s-a schimbat la 1 ianuarie 2025, odată cu încetarea tranzitului de gaze prin Ucraina. Kievul a refuzat să reînnoiască contractul, ceea ce înseamnă că Rusia va pierde 6 miliarde de euro din venituri anuale prin Canalul Mânecii, în timp ce Ucraina va pierde 700 de milioane de euro din taxe de tranzit pe an.
Sfârșitul acordului de tranzit a contribuit la creșterea prețurilor la gaze, care au depășit 50 de euro pe megawatt-oră pentru prima dată în mai bine de un an. În același timp, a amplificat tensiunile politice. Guvernele europene apropiate de Moscova sunt reticente în a se lipsi de gazul rusesc.
Prim-ministrul slovac Robert Fico, un aliat pro-rus al extremei drepte, a denunțat astfel decizia Kievului de a nu reînnoi contractul de tranzit, care a permis gazului rusesc să ajungă în Slovacia. Liderul slovac a avertizat chiar asupra unei posibile „crize a gazelor” care ar amenința aprovizionarea țării și a restului UE.
Un argument contestat de o notă a grupului de reflecție pro-european ECFR, care menționează că societatea publică slovacă de gaze și-a asigurat deja alte aprovizionări în Europa.
Austria, care obișnuia să obțină gaze rusești prin Ucraina și Slovacia, a trecut și ea fără probleme la alți furnizori. Chiar înainte de sfârșitul tranzitului de gaze prin Ucraina, compania națională austriacă își reziliase contractul cu firma rusă Gazprom, care era valabil până în 2040, din cauza unei dispute financiare.
Cazul Ungariei – care încă își primește gaze din Rusia, în principal prin conducta Turkstream, ultima aflată în funcțiune – este și mai sensibil. Premierul de extremă dreapta Viktor Orban, de asemenea pro-rus, a criticat încetarea tranzitului prin Ucraina cu aceleași argumente ca și omologul său slovac. Dar, deocamdată, se poate baza pe livrări de la Moscova, contractul fiind valabil până în 2036.
În acest context, Turkstream este amenințată din mai multe motive, deși traficul către Ungaria nu a fost perturbat până în prezent. În primul rând, pe plan financiar: în decembrie 2024, Statele Unite au impus sancțiuni împotriva Gazprombank, banca prin care se efectuează, printre altele, plățile de gaze prin intermediul Turkstream.
Doar că Ungaria a anunțat rapid că a obținut o scutire de la Washington, permițând continuarea livrărilor. Există și o amenințare militară: la începutul lunii ianuarie, Rusia a acuzat Ucraina că a atacat fără succes conducta cu drone. Kievul nu a confirmat și nici nu a infirmat acest lucru.
Deși UE a eliminat două treimi din gazul rusesc importat înainte de 2022, ultimii metri cubi ar putea pune cele mai multe probleme. Nu din punct de vedere tehnic, ci politic – din cauza simpatiilor pro-ruse ale unor țări est-europene – și economic – pentru că închiderea ușii către gazul rusesc ar putea crește prețurile globale pentru toată lumea.
Sursa: Breugel, ENTSOG, GIE, Bloomberg
„Odată cu întreruperea livrărilor de către Ucraina la 1 ianuarie, nu mai există nicio țară din UE care să prezinte o dependență ridicată de gazele rusești, cu excepția Ungariei, care este legată de proximitatea sa față de Moscova”, rezumă Marc-Antoine Eyl-Mazzega, directorul Centrului pentru Energie și Climă de la Ifri.
Comisia Europeană, la rândul său, consideră „sistemul european de gaze are o capacitate suficientă pentru a face față încheierii acordului de tranzit cu Ucraina” și că există mai multe rute pentru aprovizionarea țărilor din Europa Centrală și de Est cu gaze non-rusești, prin Germania, Polonia, Italia sau Balcani.
„Nicio țară nu duce lipsă de o soluție tehnică, aceasta va fi doar mai scumpă”, spune Phuc-Vinh Nguyen, șeful Centrului Energetic de la Institutul Jacques Delors. Cu toate acestea, pentru a opri toate importurile de gaze rusești în UE înainte de 2027, va fi necesară o abordare coordonată a statelor, în special pentru a întrerupe fluxul de GNL rusesc. Pentru că, dacă o țară decide să le refuze, navele cisternă de GNL vor putea livra cu ușurință gazul lor în porturile altei țări.”
Rămâne de văzut dacă posibilele sancțiuni pe care Comisia le-ar putea propune vor obține sprijinul unanim al statelor europene. O necesitate pentru ca acestea să intre în vigoare.
„În orice caz, trebuie să continuăm să reducem cererea de gaze din Europa”, continuă Phuc-Vinh Nguyen. Dar va fi mai greu acum: având în vedere că prețul gazelor a scăzut de la criza energetică, există mai puțin stimulent pentru reducerea consumului. Prin urmare, UE trebuie să implementeze politici publice mai ambițioase în domeniul sobrietății.”
Când vine vorba de suveranitate, finanțe și climă, cel mai bun combustibil fosil este cel pe care nu îl consumăm. Și, în ciuda eforturilor europene, mai sunt încă de făcut progrese: în timp ce cererea europeană de gaze se ridica la 395 de miliarde de m3 în 2023, aceasta ar urma să ajungă la 305 miliarde în 2030, potrivit Agenției Internaționale a Energiei. Acest lucru nu este suficient pentru a îndeplini obiectivul de reducere a emisiilor europene de gaze cu efect de seră cu 55% până atunci.
Prin urmare, sunt necesare eforturi pentru decarbonizarea încălzirii și industriei europene, care sunt încă prea dependente de gaze, și pentru îndeplinirea obiectivului ambițios al planului RepowerEU, care este de a reduce cererea la 165 de miliarde de metri cubi în 2030. Acest lucru ar face posibilă îndeplinirea obiectivului climatic și renunțarea la gazul rusesc, dar și la mulți alți furnizori, inclusiv Statele Unite deoarece este produs prin procese care poluează ecosistemele și produc emisii ridicate, cum ar fi fracturarea hidraulică, iar Donald Trump și-a exprimat recent disponibilitatea de a folosi acest gaz ca armă de negociere într-un posibil război comercial împotriva UE.
Referința bibliografice
- Bloomberg. ETSOG, Gie
- Report Linker: Gas Market Report 2025
- Euractiv 3/01/2025 US LNG export soar, Europa remaining the main destination
- CREA – Centre for Research on Energy and Clean Air
