Prima carte de economie pe care am ținut-o în mână (un manual, de fapt) era semnată de Profesorul Mircea Coșea. Au trecut de atunci 25 de ani în care am continuat să-l citesc și în care a continuat, astfel, să-mi fie profesor. Între timp am avut bucuria să ne cunoaștem, să discutăm și să dezbatem vrute și nevrute, tot felul de teme interesante, ba chiar am reușit să construim împreună câteva proiecte mari, importante.
Ce m-a frapat de fiecare dată, în tot acest răstimp, au fost prospețimea abordării, claritatea gândirii și acuratețea cu care Profesorul Coșea reușește să ajungă la sursa problemelor, la punctele cu adevărat nevralgice. Dincolo de o radiografie de moment a ceea ce se întâmplă azi, Mircea Coșea înțelege foarte bine de ce se întâmplă toate acestea. Deslușește tipare relevante, anticipează modele și interpretează lucid contextul pentru că știe să vadă, dincolo de perdelele de fum, cauzele declanșatoare. Așa, își calibrează rapid soluțiile și explicațiile pe care le propune. Îmi place că e logic, dar totodată reflexiv fără să devină, însă, baroc.
Vorbește pe înțelesul unui guvernator de bancă, dar îl înțelege și un simplu muncitor. Pentru că vede, simte, înțelege și pentru că e sincer. Pentru că experiența și modestia îl ajută să fie într-o continuă învățare, schimbare și adaptare. Sunt motivele pentru care rămâne actual și tânăr. Deși lumea se schimbă.
Profesorul Mircea Coșea a scris acum o nouă carte pe care v-o recomand: ”Lumea se Schimbă – România ce face?”. Ascultați-l pe profesor în acest scurt video, vorbind despre carte, aici și acum…
Veți înțelege și mai bine de ce veți vrea să o citiți. Fiți cu ochii pe postările noastre de pe pagina noastră de FB și pe articolele de pe site și veți afla cum puteți să câștigați/primiți 10 volume pe care vi le vom trimite noi. Între timp, lăsați un comentariu, la postarea despre cartea profesorului de pagina noastră de Facebook EM360 (postare din 1 iulie 2019) și spuneți-ne de ce ați vrea să fiți printre cei care ar putea primi cartea de la noi și, pe scurt, cum vedeți voi România în perioada aceasta a marilor schimbări.
Puteți să căutați cartea pe Google, e disponibilă deja online, la editura Libris, dar și la alte câteva librării online sau offline. Detalii pe SITE-ul LIBRIS sau aici, in alte articole pe EM360.
Cover Foto + Ilustratii by LEHEL KOVACS
CLICK & SUBSCRIBE LA CANALUL EM360 de YOUTUBE
LIKE & SHARE: PAGINA DE FACEBOOK EM360
#EM360 #EM360Studio #OutOfTheBox #EM360OutOfTheBox#EM360cuAdiManiutiu
#EconomyAndMore360 #EntertainmentAndMore360