fbpx

Solidaritatea și altruismul în criza generată de COVID-19 au dat naștere unei rețele informale de întrajutorare la nivel național care a prins repede avânt: platforma Vecinultau.ro. Modelul românesc a fost deja replicat în Germania și urmează să fie lansat în curând și în Marea Britanie.

În circa o lună de când a fost lansată, aproape 1.500 de voluntari s-au înscris ca voluntari, oferindu-se să îi ajute pe cei din comunitate care au nevoie de sprijin. O altă parte frumoasă este că rețeaua acoperă inclusiv mici localități, unde inițiativele civice din marile orașe nu au ajuns până acum.

Am stat de vorbă cu Dinu Drog – inițiatorul proiectului Vecinultau.ro și Victor Iancu, amândoi antreprenori sociali.

„Asta e ideea: cum poți să-ți ajuți vecinii. Sunt foarte multe situații dificile care au nevoie de un astfel de demers. Proiectul nostru va dura și după încetarea crizei”,

spune Dinu Drog.

Cum funcționează aplicația Vecinultau.ro, pentru ce fel de servicii pot ajuta voluntarii și cum iau legătura cu beneficiarii, dar și cum poate fi extinsă la micii producători agricoli, aflați din material.

Despre Cooperativa de Energie

Cei doi au povestit și despre Cooperativa de Energie, un alt proiect comun, de data aceasta un business social care își dorește să furnizeze și să producă energie exclusiv din surse verzi. Cum funcționează în România acest model de mare succes în toată lumea a explicat mai mult Victor Iancu.

https://www.facebook.com/EM360Studio/videos/2328344697464923/?__xts__[0]=68.ARA6SdnI0pT3STdmLumdijafX-IK36ATBQMPTTEaciHDCzIpN2pFEiBV2koajuJqC5noMm8gDDYxWpDWNMRso6rmKo4LXSAx-nNBC63xtADg671Q6mjczZta9JLwrxJvA3n7UJdfxC0vzCA5qH2_xWasSWNVps6y1x9OtfYfsquTEiphPSZ7YVsxQxxlB0hTJ_qJR-9NIlKgD6KN2G0nKR5GUOrufwUVLa9gglQRjvhXR-b_ekqH7tKCD2zqop7rr70WoLWMEr9lxHucihkE-B7OFQNs-J-pozcxL3K9wV7rYbAaOUB_nl3AHeuspes8I2wFw8rmT4ZfXLTqkrtqY4IIEZjJY8TF_b47BQ&__tn__=-R

 

SUBSCRIBE: LA CANALUL NOSTRU DE YOUTUBE EM360 Studio

LIKE & SHARE: PAGINA DE FACEBOOK EM360 Studio

Răspunderea pentru întregul conținut și toate analizele, ideile și opiniile exprimate, în integralitatea lor, în articolele publicate pe platforma em360.ro revin în exclusivitate autorilor semnatari și nu implică platforma em360, ONG Big Dream Media, sau SC PhotoMedia Em360 Srl în niciun fel.
Share.

Comentariul tau