Unul dintre cei mai influenți experți mondiali în competitivitate avertizează că Europa riscă să piardă definitiv teren în fața marilor provocari economice. Într-un interviu exclusiv acordat lui Adrian Măniuțiu, la INCOME, Stéphane Garelli vorbește despre birocrația europeană, blocajele politice și declinul competitivității. Pentru România, coborâtă 12 poziții într-un singur an în clasamentul mondial, profesorul elvețian propune o soluție radicală: introducerea disciplinei bugetare în Constituție.
Stéphane Garelli este unul dintre cei mai respectați experți mondiali în competitivitate economică. Profesor emerit la prestigioasa IMD Business School din Lausanne, Elveția, este fondatorul IMD World Competitiveness Center, instituția care realizează unul dintre cele mai importante clasamente globale ale competitivității economice. A fost director general al World Economic Forum (WEF) și al reuniunilor anuale de la Davos timp de 13 ani. De peste patru decenii, analizează mecanismele care fac diferența între economiile care prosperă și cele care rămân în urmă.
În economia mondială, nimeni nu primește puncte pentru intenții bune și nici premii pentru numărul de regulamente adoptate. Contează rezultatele. Iar dacă ceilalți aleargă mai repede decât tine, faptul că ai făcut progrese nu te împiedică să rămâi în urmă. Aceasta este, în esență, una dintre concluziile interviului exclusiv pe care l-am realizat pentru INCOME cu profesorul Stéphane Garelli, una dintre vocile de referință în domeniul competitivității economice mondiale. Profesor emerit la IMD Business School din Lausanne, fondator al World Competitiveness Center și fost director general al World Economic Forum și al reuniunilor de la Davos, Garelli a petrecut decenii analizând de ce unele economii prosperă, în timp ce altele pierd teren. Am pornit discuția de la o întrebare simplă, dar incomodă: Europa mai este o putere competitivă sau a devenit un muzeu bogat, cu pensii bune, care trăiește din realizările trecutului?
Răspunsul său a fost pe cât de direct, pe atât de provocator.
Cândva, Europa era un tigru: puternică, dinamică, inovatoare, capabilă să concureze cu oricine. Astăzi, seamănă mai degrabă cu o pisică: confortabilă, preocupată de propriul nivel de trai și tot mai puțin dispusă să își asume riscuri.
Problema nu este că europenii își doresc să trăiască bine. Problema apare atunci când confortul prezent începe să consume șansele de prosperitate ale viitorului.
Profesorul avertizează că Europa riscă să devină un dinozaur economic dacă nu reușește să țină pasul cu evoluția tehnologică și dacă nu oferă generațiilor tinere libertatea și instrumentele necesare pentru a reuși.
Garelli nu critică tinerii. Dimpotrivă, consideră că majoritatea sunt bine pregătiți, ambițioși și dornici de succes. Ceea ce îi îngrijorează este sistemul în care trebuie să performeze: prea complicat, prea birocratic și adesea ostil inițiativei.
Este una dintre cele mai dure observații ale interviului. Garelli se declară un european convins, dar consideră că proiectul european a ajuns să fie perceput mai ales prin prisma reglementărilor. Problema nu este existența regulilor, ci transformarea lor din instrumente în scopuri în sine. Oamenii și companiile, explică el, sunt motivați de oportunități, tehnologie, inovație și perspective de dezvoltare. Nu de încă un set de obligații administrative. Iar când vine vorba despre responsabilitate, profesorul nu absolvă pe nimeni: vina este împărțită între instituțiile de la Bruxelles și guvernele naționale. În discuție am abordat și raportul privind competitivitatea europeană prezentat de Mario Draghi în 2024. Doi ani mai târziu, problema Europei nu mai pare să fie lipsa diagnosticelor, ci dificultatea de a pune soluțiile în practică. Un obstacol important identificat de Garelli este regula unanimității, acolo unde aceasta continuă să se aplice în procesul decizional european.
Profesorul susține că Europa trebuie să accepte formule mai flexibile de cooperare: grupuri de cinci, șase sau șapte state care să poată avansa rapid în proiecte comune, fără să aștepte permanent consensul tuturor.
Altfel spus, o Europă cu mai multe viteze, dar cu o direcție strategică împărtășită.
Garelli merge chiar mai departe și propune o relație mai flexibilă cu statele care doresc apropierea de Uniunea Europeană, fără să devină neapărat membre.
Folosește o analogie simplă: înainte de căsătorie, există și logodna.
În viziunea sa, Europa trebuie să învețe să coopereze în mai multe formule, dacă vrea să rămână relevantă într-o lume în care Statele Unite inovează, China își dezvoltă capacitățile industriale, iar competiția globală nu așteaptă consensul politic european.
De la Europa, am mutat discuția către România. Iar cifrele nu sunt deloc confortabile. În ediția 2026 a World Competitiveness Ranking, realizată de IMD, România ocupă locul 61 din 70 de economii analizate, după ce a pierdut 12 poziții într-un singur an. L-am întrebat pe Garelli cât de grav este acest rezultat. A răspuns inițial cu umor: de la un asemenea nivel, România nu poate decât să urce. Apoi a explicat un lucru esențial, adesea ignorat în dezbaterile economice.
Competitivitatea nu înseamnă doar să fii mai bun decât erai ieri. Înseamnă să fii suficient de bun în comparație cu ceilalți.
Un stat poate înregistra creștere economică, poate realiza investiții și poate îmbunătăți anumiți indicatori. Dar dacă alte economii avansează mai repede, poziția sa relativă se deteriorează.
Cu alte cuvinte, nu este suficient să alergi. Contează și viteza celor din jur.
Pentru România, profesorul consideră că rezultatul ar trebui să reprezinte un semnal de alarmă. Nu o sentință definitivă, dar nici o statistică pe care să o tratăm cu indiferență.
Când discuția a ajuns la reformele de care România are nevoie, Garelli a indicat o prioritate fără echivoc: disciplina finanțelor publice.
Deficitele bugetare persistente generează datorii, iar datoriile generează cheltuieli tot mai mari cu dobânzile.
Banii folosiți pentru plata acestor dobânzi nu mai pot finanța investiții productive, infrastructură sau alte proiecte care susțin dezvoltarea economică.
Dar cum poate fi asigurată disciplina bugetară într-o democrație în care guvernele se schimbă la fiecare câțiva ani și fiecare nouă majoritate vine cu propriile promisiuni?
Răspunsul profesorului este introducerea unei „frâna datoriei” în Constituție.
Este vorba despre stabilirea unor reguli și obiective bugetare fundamentale, obligatorii pentru guverne indiferent de culoarea lor politică.
Principiul este simplu: politicienii se pot schimba, dar regulile de bază ale responsabilității fiscale nu ar trebui rescrise după fiecare rundă de alegeri.
Modelul nu este unul pur teoretic. Elveția și Germania au introdus mecanisme constituționale de limitare a îndatorării, deși funcționarea lor, inclusiv excepțiile și flexibilitatea permisă în situații extraordinare, diferă.
Garelli insistă asupra continuității. O țară nu își poate construi credibilitatea economică dacă schimbă fundamental direcția finanțelor publice la fiecare doi sau trei ani.
Iar tentația politicienilor de a promite orice, pentru a câștiga următoarele alegeri, nu poate constitui o strategie economică.
Profesorul subliniază că aceasta este opinia sa personală. Dar argumentul merită discutat serios într-o Românie în care consolidarea bugetară și costul datoriei publice au devenit provocări majore.
O Constituție nu poate crea, de una singură, competitivitate. Dar reguli fiscale credibile și stabile pot împiedica politica de astăzi să consume resursele economice ale zilei de mâine.
La finalul interviului, l-am provocat pe Stéphane Garelli să privească spre anul 2035 și să aleagă, pentru Europa și România, între tigru, pisică și dinozaur.
Răspunsul său a fost surprinzător de temperat: probabil vom fi cu toții pisici, chiar dacă de rase diferite. Pentru că generațiile tinere vor să aibă succes, dar vor și o viață dincolo de muncă. Iar această aspirație este legitimă.
Poate că adevărata provocare nu este să transformăm din nou Europa într-un tigru. Ci să ne asigurăm că, în căutarea confortului, nu ajungem să trăim din gloria unui animal dispărut.
Precizari EM360
Clasamentul IMDWCR: poate fi consultat aici: IMD World Competitiveness Ranking 2026.
Frâna datoriei: există precedente constituționale reale. În Elveția, mecanismul a intrat în vigoare în 2003, iar Germania a adoptat o regulă similară în 2009, modificată ulterior. Aceste mecanisme nu interzic orice împrumut și pot prevedea excepții pentru situații extraordinare. S-au alaturat si tari precum Polonia, Cehia, Slovacia, Spania, Austria, Slovenia – in diverse forme.
