Taxa de solidaritate – chiar dacă în momentul de față e doar o propunere – seamănă foarte mult cu un impozit pe performanță, unul care după modelul comunist, tinde să uniformizeze și să egalizeze, printr-o redistribuire (bazată pe o falsă echitate) a veniturilor dinspre cei performanți înspre cei lipsiți de productivitate. Astfel de metode, într-adevăr, pot fi utile sau necesare – dar numai atunci când ai epuizat deja toate celelalte alternativele care pot conduce la o reducere a disparităților între cei forte săraci și cei mai înstăriți (taxa de solidaritate atacă mai mult clasa de mijloc și mai puțin pe cei foarte bogați), precum atragerea la suprafață a banilor negri din evaziune, creșterea colectării (fără să faci abuzuri ori exces de zel) sau epuizarea investițiilor (în special celor cu valoare adăugată mare).

Atâta timp cât nu faci mai nimic în zonele acestea degeaba îi încarci pe cei care fac performanță și se descurcă mai bine. E o soluție pe termen scurt, dar care pe termen lung face mult rău și se întoarce triplat împotriva ta. În special după ce aceleiași categorii i-ai eliminat plafoanarea contribuțiilor. Deși s-a tot repetat cu diverse ocazii că nu se dorește pedepsirea ci consolidarea clasei de mijloc, realitatea (bazată pe astfel de inițiative) ne arată altceva. Chiar nu contează faptul că cei care câștigă mai bine au investit mai mult, au riscat mai mult, au invățat mai mult, au muncit mai mult?

În locul unei abordări bazate pe uniformizare comunistă, ar fi mai productiv să se investească în educație. Inventarea unor taxe noi (indiferent de cum se numesc) pot oferi cel mult o soluție rapidă, dar nu și eficientă. Întotdeauna, leneșul mai mult aleargă.

www.economielaminut.ro & www.EM360.ro

facebook.com/EconomieLaMinut

Share.

Autor

Fondator EM360.ro

Comentariul tau

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.