Într-un film destul de prost, o femeie obișnuită (deci nu un fotomodel ascuns sub niște haine comune, care pe la jumătatea filmului își descoperă frumusețea fizică răvășitoare și pleacă cu omul de afaceri putred de bogat pe insula proprietate personală a bărbatului) – revin – o femeie obișnuită, mai degrabă mică de statură, se duce să-și viziteze rudele de la oraș. Ea vine din provincie, iar orașul e capitala, e orașul-tuturor-posibilităților. Însă ce descoperă aici o lovește direct în suflet: sute, mii de oameni care trăiesc în (și din) imensa și imunda groapă de gunoi a marelui oraș.
Și-atunci femeia își urlă, cu lacrimi în ochi, revolta: „de ce oamenii ca tine și ca mine trebuie să caute mâncare în gunoaie?”
Și în clipa aceea ceva decisiv se întâmplă, niște circuite neștiute încep să se lege în mintea și în corpul femeii și ea capătă puteri supraomenești și schimbă lucrurile și gata, există speranță, omenirea are viitor. Generic final, pe o muzică epică.
Există un clișeu foarte foarte uzat, a prins patină de cît de folosit e și nu e patină de aceea frumoasă, care adaugă valoare. Nu, e o mizerie. Iar mie nu îmi plac deloc clișeele. Și totuși, o să îl folosesc, pentru că exprimă cel mai simplu posibil ceea ce urmează: „Viața bate filmul!”
În curînd pe em360.ro veți afla povestea Albinei Ruiz din Peru, femeia care a plîns atunci cînd a văzut cîteva sute de oameni care mîncau din groapa de gunoi de lîngă Lima. Și ca să fiu foarte corect, povestea Albinei e, dacă e să rămînem în zona filmului, un serial aflat pe la jumătatea primului sezon.
Urmăriți o parte din minunata poveste a Albinei Ruiz din Peru!
