Căderea regimului comunist în țările din Est a dat naștere unei transformări psihologice importante în rândul populațiilor aflate în situația de a recupera rapid avansul societăților vestice. Singura cale pe care au găsit-o potrivită a fost imitarea nu numai a tehnologiilor de natură să asigure dorita creștere economică, dar și a idealurilor morale, fără a ține cont de faptul că nu puțini membri ai unei societăți își vor putea apropria cu ușurință și integral modelul occidental, care pune accent pe inovație, creativitate, originalitate. Industria venea la pachet cu spiritul vestic, iar cetățeanul din Est, simțindu-se parțial impostor, parțial stângaci în noul rol, își pierdea individualitatea, unicitatea, confortul psihologic pe care i-l oferea modul de viață, locul cu care era obișnuit și respectul de sine. Pe fondul acestei temeri că ar putea vreodată să ajungă la nivelul pe care Vestul i-l indică fără posibilitatea de alegere (nici nu există alternativă reală la modelul liberal), se instalează resentimentul și, ca urmare, populismul, suveranismul care promit revanșa față de Occident și întoarcerea într-o lume închisă și atemporală, departe de „demonii” Vestului. Esticii și-au dorit bogăție și respect, iar când au aflat că pentru a le obține este nevoie de efort și sacrificii, că libertatea nu înseamnă bogăție livrată prin curier, și-au dorit să se întoarcă într-o existență în care știau cine erau, deși egal de săraci și lipsiți de libertate. Pentru majoritatea celor nemulțumiți, liberalismul a devenit indezirabil dintr-un singur motiv: distribuirea inegală a bogățiilor. Corupția generalizată și sistemul de privilegii au fost puse tot pe seama Occidentului calomniat de liderii avizi de putere și averi. Vestul își recunoaște limitele, recunoaște că democrația liberală nu este un regim perfect, ci doar perfectibil, ceea ce nu se poate spune despre niciun alt regim, deocamdată. Cu toate acestea, nimic nu i se iartă; salvatorul, eroul, tutorele s-a dovedit a fi doar o proiecție în imaginarul colectiv estic, alimentat de populiști cu scenarii legate de pierderea identității culturale, a valorilor morale și substituire etnică.
Cetățenii din centrul și estul Europei nu își doresc întoarcerea în lumea cumplită din care au ieșit, ei visează o lume care să reunească ceea ce le convenea din acele vremuri – renunțarea la povara deciziei personale, aparența egalității și minciuna liniștitoare, cu bunăstarea, emanciparea și progresul promise statelor UE. Este ceea ce își dorește orice nonoccidental, fie el din România, din Albania, din Siria sau Vietnam.
A susține în continuare visul occidental a devenit un act de trădare în retorica suveranistă. Dacă Occidentul nu ar mai fi atractiv pentru tineri, țara ar crește ca voinicul din poveste, într-o zi cât alții în șapte ani, promit partidele suveraniste, fără însă a oferi soluții pentru atragerea și păstrarea tinerilor calificați, pentru care Vestul este în continuare spațiul în care doresc să trăiască, un spațiu al oportunităților și satisfacțiilor, în care inovațiile tehnologice și știința nu sunt condamnate și oprite din evoluția firească de indivizi retrograzi, captivi ai unui trecut utopic. Simpla negare a Occidentului nu face să-i piară farmecul. În viziunea celor tineri și talentați care părăsesc locurile în care s-au născut nu este vorba despre a imita vs. rămânere în dat, despre asimilare vs. păstrarea originalului, ci despre fireasca mișcare a vieții care nu este tributară unui trecut, oricum ar fi el, glorios sau nu – rolul tinereții nu este de conservare, ci de înaintare, evoluție, cu toate schimbările și surprizele care o așteaptă.
Avântul revoluționar al generației care au făcut posibile schimbările din 1989 s-a stins în normalitate, iar acesta nu este un lucru rău. Este ceea ce au dorit cei de atunci pentru noi, cei tineri, dar și pe noi ne așteaptă schimbări și decizii. Dar trebuie să fim lăsați să facem noi acele schimbări. Occidentul și democrația liberală perfectibilă sunt preferabile pentru unii, pentru alții, nu; decizia trebuie să ne aparțină. Între timp, România trebuie să găsească o cale de mijloc pentru că tuturor le este sau le va fi dor de țară.
