fbpx

Avem vești bune pentru economia României: zăcămintele de gaze naturale sunt mai mari decât au fost estimate. În emisiunea În fața națiunii din 12.05, Adrian Măniuțiu a vorbit despre beneficiile economice pe care le-ar putea aduce această exploatare, dar și despre ce are de pierdut România în cazul în care nu le exploatează, cu cifre care dau de gândit fiecărui român.

Sintetizăm ideile cele mai importante, iar detaliile vă invităm să le aflați urmărind înregistrarea.

O importantă oportunitate în Marea Neagră

  • Cantitatea de gaze naturale estimată în prezent în zona românească a platoului Mării Negre este de peste 100 mld mc de gaze naturale, de 2 ori mai mult decât estimarea inițială.
  • Această cantitate reprezintă consumul României la 9 – 10 ani.
  • Resursele sunt exploatate în mare parte de către statul român, prin companiile ROMGAZ și PETROM, unde statul are de asemenea participațiuni.
  • Valoarea totală este de 60 mld euro.
  • Prima moleculă este așteptată în trimestrul al 3-lea din 2026.
  • Cantitatea de transport rezervată de către TRANSGAZ, operatorul SNT (Sistemul Național de Transport), este de 7 – 9 mld mc anual.

De ce este atât de importantă această resursă?

Adrian Măniuțiu subliniază că o bună parte din consumul României ar putea fi acoperit grație acestor exploatări.

Aceste resurse ne-ar permite două acțiuni foarte importante:

  • Alimentarea industrială, cu beneficiile producției locale de bunuri, contribuții bugetare crescute, susținerea locurilor de muncă etc.
  • Facilitarea tranziției energetice și respectarea obiectivelor pe care România și le-a asumat prin Green Deal.

Veniturile la buget pe care le-ar putea aduce gazul din Marea Neagră se ridică la 25-30 mld euro, în condițiile în care au fost necesare investiții de 20 – 24 mld euro. Impactul total în PIB este estimat la 75 mld euro.

Ce se întâmplă dacă NU exploatăm aceste gaze?

Dimpotrivă, neexploatarea ne-ar crea câteva impedimente importante și ne-ar bloca dezvoltarea în anumite sectoare economice, ce folosesc gazele naturale în producție. Dependența de import a Românei ar putea ajunge la 40% în 2030 deoarece zăcămintele deja existente sunt mature și se vor depleta constant. De asemenea, va fi dificil să realizăm tranziția de la cărbune din lipsă de resurse, ceea ce va pune sub semnul întrebării respectarea obiectivelor climatice. De asemenea, noua centrală de la Iernut (ROMGAZ) nu va avea resurse de alimentare. În plus, securitatea energetică a României va fi amenințată deoarece va fi nevoie să recurgem la importuri, un element de slăbiciune, mai ales în contextul geopolitic actual.

Mai multe informații, în înregistrare.

Răspunderea pentru întregul conținut și toate analizele, ideile și opiniile exprimate, în integralitatea lor, în articolele publicate pe platforma em360.ro revin în exclusivitate autorilor semnatari și nu implică platforma em360, ONG Big Dream Media, sau SC PhotoMedia Em360 Srl în niciun fel.
Share.

Comentariul tau