fbpx

Criza sanitară produsă de noul Coronavirus, SARS CoV 19, va fi urmată de o criză economică majoră. O spun specialiștii. Și tot ei vorbesc deja despre măsurile concrete care ar putea să reducă din dezastrele ce vor urma. Invitat la EM 360 cu Adi Mănuțiu, Florin Jianu, fost ministru, președinte al Consiliului Întreprinderilor Mici și Mijlocii din România, susține că e momentul ca oficialii să dubleze discursurile care îndeamnă la cal și de măsuri concrete. Florin Jianu a oferit și câteva exemple: de la amânările de taxe, până la deschiderea liniilor de finanțare europene special create pentru situații de criză.

Afacerile din România, de dimensiuni mai mici sau mai mari încep deja să aibă probleme legate de lichidități, iar intervenția statului nu doar că ar putea să le țină pe linia de plutire, dar ar urma să protejeze și cea mai importantă resursă a acestor business-uri: angajații. Spre deosebire de criza financiară din 2008, acum Guvernele au la dispoziție bani pe care îi pot „injecta” în puncte cheie pentru ca societatea să se dezvolte. De maturizat, susține Florin Jianu, e clar că se maturizează. Societatea. Clasa politică ar trebui să țină pasul.

Actuala criză sanitară a scos deja la suprafață două mari adevăruri: digitalizarea e viatlă pentru orice societate care se pretinde la nivel de 2020, iar comunicarea trebuie lăsată pe mâna experților.

30 de minute de discuții din care aflăm cum vede mediul de afaceri că ar trebui să ieșim din criza economică ce încă nu a început cu adevărat.

SUBSCRIBE: LA CANALUL NOSTRU DE YOUTUBE EM360 cu Adi Maniutiu

LIKE & SHARE: PAGINA DE FACEBOOK EM360

Răspunderea pentru întregul conținut și toate analizele, ideile și opiniile exprimate, în integralitatea lor, în articolele publicate pe platforma em360.ro revin în exclusivitate autorilor semnatari și nu implică platforma em360, ONG Big Dream Media, sau SC PhotoMedia Em360 Srl în niciun fel.
Share.

Comentariul tau