Dzimis Tsapas revine pe 14 mai 2026 la Club 99, în București, cu un show fără frâne, fără autocenzură și fără scuze — despre politică, frică, absurd și libertatea de a râde despre ce doare.
A avut spectacol în Tel Aviv în timpul războiului, la Beirut, în Arabia Saudită și în Minsk, în timp ce violența regimului se desfășura la câțiva pași. Dzimis Tsapas nu se prezintă drept erou. Spune doar că, atunci când lumea devine absurdă, comediantul este cel care începe să aibă sens. Pe 14 mai 2026, revine la București, orașul despre care spune că i-a devenit casă.
„Nu eu am ales comedia. Comedia m-a ales pe mine. Probabil pentru că terapia era mai scumpă.”
Cum a început comedia pentru tine?
Nu eu am ales comedia. Comedia m-a ales pe mine — probabil pentru că terapia era mai scumpă.
Când m-am apucat de comedie, cred că Madonna încă era virgină. Am început într-un bar din Atena. Publicul era beat. A fost cea mai bună cronică pe care am primit-o vreodată.
Comedia este o meserie foarte serioasă. Iar genul de comedie pe care l-am ales eu este unul dintre cele mai dificile. Dar, hei, uitați-vă la Melania Trump: a trebuit să doarmă cu Donald. Și ăla e un job greu.
„În Balcani nu avem umor negru. Avem umor în beznă totală, fără curent electric.”
Este umorul din Balcani diferit?
În Balcani nu avem umor negru. Avem umor în beznă totală, fără curent electric.
Diferența dintre umorul balcanic și cel european este simplă: în Balcani, gluma este chiar guvernul.
Publicul de aici este mult mai educat și nu își pierde timpul cu umor ușor, comercial sau cu acea comedie woke, autocenzurată. Aici primești varianta reală. Fără filtru.
„Mai bine să-ți pară rău decât să fii cuminte.”
Mai bine „sorry” decât „safe”?
Nu am evitat niciodată un subiect. Mersul pe muchie de cuțit este foarte motivant pentru mine.Mai bine să-ți pară rău decât să fii cuminte.
Am evitat publicuri, da. Asta e cu totul altceva.
Comedia sigură se numește știre la televizor. Și uitați-vă cum a ieșit asta.
„George Carlin avea HBO. Eu aveam datorii.”
Ești numit uneori George Carlin al Greciei. Cum vezi comparația?
George Carlin era american. Eu sunt grec. El avea HBO. Eu aveam datorii. În rest, identici.
Cred că e furia. Și părul. Dar mai ales furia.
Sunt onorat de comparație, dar trebuie să o refuz. George Carlin a fost unic, la fel ca Groucho Marx. Un tip de umor intelectual și inteligent aproape imposibil de atins astăzi, inclusiv de marile staruri globale ale comediei, din cauza corectitudinii politice și a pandemiei woke.
Ce încerc să păstrez și să învăț de la el este ideea de umor incoruptibil. Sursele de presiune sunt infinite și există, credeți-mă. Reacția mea este mereu aceeași: sorry, but no sorry.
„Am încercat să renunț la București. Bucureștiul nu mi-a acceptat demisia.”
De ce din nou la București?
Pentru că Bucureștiul continuă să producă material, iar eu continui să apar ca să-l colectez.
Am încercat o dată să renunț la București. Bucureștiul nu mi-a acceptat demisia.
Guvernul vostru tocmai a căzut din nou acum câteva zile. Nu înțeleg de ce Trump tot trimite portavioane ca să termine cu regimul mollahilor. Invitați jumătate dintre politicienii români acolo pentru un weekend și, în trei zile, Taylor Swift sau Shakira vor susține un concert la Teheran.
Dar, serios vorbind, să mă întorc la București e ca și cum m-aș întoarce acasă. Dacă Dzimis încă există astăzi, împotriva tuturor probabilităților, asta se datorează într-o proporție enormă Bucureștiului și prietenilor magici pe care îi am aici. Oameni de suflet care m-au ținut în picioare. Știu că acești oameni îmi sunt prieteni pe viață.
Bucureștiul este special pentru mine. Nu este încă un oraș. Și măcar aici publicul reacționează cu inteligență: cu cât gluma este mai puternică, cu atât râde mai tare.
Mamă, am ajuns acasă!
„Așteptați-vă să râdeți de lucruri pentru care o să vă fie puțin rușine pe drum spre casă.”
Ce ar trebui să aștepte cei care vin pentru prima dată la show-ul tău?
Să se aștepte să râdă de lucruri pentru care o să le fie puțin rușine pe drumul spre casă. Acolo este the sweet spot.
Eu nu testez limitele. Mă prefac doar că limitele nu există și văd cine mă urmează.
Nerecomandat minorilor. Fără woke. Fără ideologie.
E ca și cum ai merge la o orgie a lui Diddy Combs, dar fără baby oil.
Ce să aștepte? Nici eu nu știu. O parte enormă din show-urile mele este improvizată, așa că tot ce se întâmplă depinde de participarea și simțul umorului publicului.
În cel mai rău caz, îi rugăm pe prietenii de la Club 99 să pună Fox News Live pentru public și râdem cu toții împreună.
„Woke-ul este cadoul care continuă să ofere material comedianților.”
Merită woke-ul o glumă?
Woke-ul este cadoul care continuă să ofere material comedianților. Pentru restul lumii, nu prea.
Iubesc cultura woke. Îmi scrie materialul în avans și apoi se ofensează când îl livrez.
Oamenii woke sunt precum COVID-ul. Mai devreme sau mai târziu, vom găsi vaccinul. Pericolul este că acești oameni pot vota. Asta e o problemă.
Așa cum descria Polybius în ciclurile sale, suntem acum în capitolul dictaturii idioților. El o numea ohlocrație.
Nu știu dacă suntem înconjurați de idioți și conduși de ignoranți, invers, sau toate simultan. Mi-e dor de distanțarea socială față de oamenii ăștia.
„Creatura de pe afiș? Nu e animalul meu spiritual. E contabilul meu.”
Ce este creatura de pe poster?
Nu este animalul meu spiritual. Este contabilul meu.
Glumesc. Este legendarul ALF, personajul TV din anii ’80.
I-am cerut unui designer să deseneze cum s-au simțit ultimii trei ani și cum credea el că voi arăta eu în anii care urmează. Asta a ieșit.
„Nu concurez cu politica. O documentez.”
E greu să concurezi cu politica reală?
Greu de concurat? Eu nu concurez. Eu documentez.
Realitatea obișnuia să inspire satira. Acum satira încearcă să țină pasul cu realitatea și pierde rău.
Politicienii îi lasă pe comedianți fără job. Ne fură meseria.
„Râsul este singura armă care nu are nevoie de licență de export.”
Ai avut spectacole în Tel Aviv în timpul războiului, apoi la Beirut trei luni mai târziu, apoi în Arabia Saudită. Ai fost și în Piața Lenin din Minsk, în timp ce forțele lui Lukașenko omorau oameni. De ce?
Pentru că râsul este singura armă care nu are nevoie de licență de export.
Nu am mers acolo ca să fiu curajos. Am mers acolo pentru că oamenii care erau cu adevărat curajoși meritau o noapte cu altceva.
Tel Aviv, Beirut, Minsk — același public, de fapt. Oameni speriați, dar care totuși apar. Acela este publicul meu.
În timp ce alți artiști postau pătrate negre pe Instagram, eu încercam să-mi amintesc ce pașaport să folosesc la fiecare checkpoint. Cineva trebuie să apară.
Nu sunt un erou. Eroii poartă arme. Eu port un setlist și un bilet de întoarcere. Uneori.
Comedia într-o zonă de război nu este curaj. Este cel mai logic lucru din lume. Când totul devine absurd, comediantul este, în sfârșit, cel care are sens.
În Minsk, oamenii mureau la cincizeci de metri distanță. Nu m-am oprit. Pentru că, dacă m-aș fi oprit, ar fi însemnat că ei au câștigat și noaptea aceea.
Nu fac asta pentru like-uri sau followeri. Like-urile nu te încălzesc la un checkpoint, la trei dimineața, iar followerii greșiți te pot băga în probleme serioase. Uitați-vă la Iisus. Și el avea doar 12, săracul.
„Cel mai politic act pe care îl cunosc este să faci un om să râdă când guvernul lui încearcă să-l facă să plângă.”
Este comedia un act politic?
Cel mai politic act pe care îl cunosc este să faci un om să râdă atunci când guvernul lui încearcă să-l facă să plângă. Puterea, în toate formele ei — publică sau ascunsă — și ideologiile opresive, fie ele politice sau religioase, se vor teme întotdeauna de comedianți. Pentru că umorul are forța de a scoate adevărul la lumină și de a provoca autoritatea.
Pe 14 mai, Dzimis revine la București, la Club 99. Biletele se găsesc aici: https://www.tickettailor.com/events/bflat/2141993 și https://www.eventbrite.es/e/dzimis-the-greek-dzinious-back-to-buc-live-at-club-99-registration-1986584448563?aff=oddtdtcreator .
Spectacolul este în limba engleză. Pentru copiii sub 16 ani, este recomandat acordul părinților.
