Vorbim de RCA, Casco, asigurări de viață și pentru locuințe, dar ajungem uneori în situații neprevăzute, care ne pot duce…
Economy
(De la un șofer simplu) Nu am pretenția că aș fi specialist în drumuri. Nici vorbă de așa ceva, și…
Subiectele legate de redevențe și, în general, cele legate de resursele energetice ale țării au agitat spiritele și au alimentat…
Văd că ne place să condamnăm comunismul în cadru public, festiv. Degeaba, cât timp e doar declarativ. La mai bine…
Cât petrol și cât gaz natural are, de fapt, România? Cum stăm la capitolul resurselor energetice strategice și cât din…
În contextul discuțiilor tot mai aprinse despre impozitul pe gospodării, se tot vorbește despre nivelul de educație financiară al românilor.…
La începuturile Vestului Sălbatic, mulţi dintre şerifii epocii îşi completau veniturile acceptând, pe lângă activitatea oficială, şi alte joburi. Mai…
E evident că, foarte curând, totul va fi dictat de tehnologie și că robotizarea e un proces ireversibil, unul care…
Bun, bun, bun! Deci cum era povestea aia cu debirocratizarea? Cu tăiatul hârtiilor? Cum era „promisiunea” legată de faptul că…
Un studiu efectuat recent de E&Y (Outlook for Global Tax Policy 2017) arată foarte clar că, în materie de fiscalitate,…









