Avem următoarea situaţie: unii au făcut nişte prostii mari, au contribuit la prăbuşirea unor pieţe şi şi-au adus o contribuţie…
Economy
Vreau să vă spun la ce trebuie să fiți atenți dacă vă gândiți să luați un credit… 500 milioane de…
Un cowboy, aparent nervos şi violent, intră într-un bar, dând cu uşa de perete. Îşi scoate pistolul şi trage mai…
De la „Rolling Stone”, „NY Times” sau „The Guardian” – la „EconomieLaMinut”: Îl cheamă Lehel Kovacs. S-a născut la Cluj, a…
“Vine sau nu vine?”, întreb eu tare, în timp ce îmi pregătesc mașina de tuns iarba. Îl privesc pe nea…
Tranzacţiile comerciale intragrup (dar transfrontaliere) pot fi o metodă prin care se pot manipula obligaţiile fiscale, evitând plata impozitelor în…
… scurtă istorie personală. Pînă la urmă, aș putea spune istoria consumerismului românesc legînd-o de acești teniși: dacă i-aș fi avut…
Acum câteva luni, aflat la București unde a vorbit la o conferință, expertului în strategie geopolitică, George Friedman, i s-a…
Economie la Minut, cu Adrian Măniuţiu. Până să arătăm cu degetul şi să ne lansăm în discursuri populiste legate de…
Sa renunti la retinerea la sursa si sa pui ANAF-ul sa treaca pe sistemul gospodaresc e ca si cum ai…








