La dezbaterea publică pentru reducerea abandonului școlar ”Pactul pentru Tineri”, organizată de CONAF în Râmnicu Vâlcea, au participat peste 350…
Autor: EM360
Lucrăm pe internet, ne uităm la filme pe internet, ascultăm muzică și, mai important, cheltuim bani pe internet. De aceea,…
Care sunt primele semne și cum se manifestă hărțuirea la locul de muncă? Cum putem să ne dovedim nevinovația atunci…
Reuşitele, perseverenţa şi performanţele companiilor româneşti au fost premiate la Gala Excelenţa în Business, organizată de Asociația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului…
Federația Patronală Petrol și Gaze și Patronatul Femeilor Antreprenor – membru fondator al Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) -…
CONGRESUL CARE REUNEȘTE TOȚI MARII SPECIALIȘTII AI INIMII27, 28 OCTOMBRIE, BUCUREȘTI, INTERCONTINENTAL ATHÉNÉE PALACE A șasea ediție East Meets West,…
Descrierea evenimentului Asociația Inginerilor Energeticieni și Electricieni – AIEE, în parteneriat cu Facultatea de Energetică din cadrul Universității de Știință…
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) organizează joi, 26 octombrie 2023, la Colegiul Energetic din Râmnicu Vâlcea, începând cu ora…
Gala Excelența în Business, organizată de Asociația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului Autohton ADAA, sub patronajul Ministerului Economiei Antreprenoriatului și Turismului, având…
Aiud, 16 octombrie – Peste 100 de antreprenori s-au reunit la conferința națională #ITforENERGY – Zilele Smart Industry – Îmbunătăţirea…








